O lume în căști
De vreo douăzeci de ani (dacă socotim și perioada când am fost colaboratoare) lucrez la Radio România Cultural. Nu e un loc în care să fi visat că ajung – pe vremea când aveam visuri profesionale, radioul pur și simplu nu era pe listă. Aspiraţiile mele cele mai temerare mergeau la Biblioteca Judeţeană din Brăila.
În radio, pe măsură ce capeţi experienţă, dar de fapt din prima săptămână, începi să înţelegi sunetul. Un ţipăt doare, dacă ai căștile pe urechi. O șoaptă te face să te întorci și să te reîntorci pe segmentul respectiv; dai mai tare; modifici frecvenţa; nu înţelegi și asta îţi trezește toate curiozităţile. Pe urmă, pauzele. Intervalele de tăcere sunt, uneori, mai elocvente decât ce se spune. O tuse, a cuiva care de fapt își caută cuvintele. Un tic verbal: „așa”, „deci”, „în altă ordine de idei”, „pe de altă parte”. Dacă am fi conștienţi de toate aceste automatisme, dacă am ști ce vulnerabili ne face actul vorbirii, n-am mai deschide gura niciodată.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei de mai 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
