Perspective

Un samurai vestit vine la un maestru să-l întrebe: „Cum știu care e poarta către rai și care e poarta către iad și cum găsesc poarta către rai, pentru că eu pe aceasta vreau să intru?”

Maestrul se uită la el mirat: „Dar tu cine ești?”

Samuraiul îi răspunde mândru: „Sunt un mare samurai.”

Maestrul: „Da? Mie mi se pare că ești un cerșetor!”

Auzind vorbele maestrului, samuraiul vede negru în fața ochilor, se înfurie și-și scoate sabia gata să-l pedepsească pe maestru pentru vorbele sale.

Iar maestrul îi spune: „Vezi, aceasta este poarta către iad.”

Samuraiul simte cum toată furia se scurge, înțelegând dintr-o dată. Și își bagă sabia în teacă.

Maestrul adaugă: „Iar aceasta este poarta către rai. Într-o secundă poți să treci de la iad la rai și invers.

O presupoziție din Programarea Neuro-Lingvistică afirmă că în spatele fiecărui comportament se află o intenție pozitivă. Participanții bine intenționați de la cursuri se declară intrigați și în opoziție politicoasă față de atare paradox.

Care e intenția pozitivă atunci când cineva dă în cap altcuiva pe stradă, vorbind de un exemplu extrem?

Dar dacă perspectiva ar fi alta, intenția fiind pozitivă pentru cel care manifestă acel comportament?

Să ne imaginăm un șef care urlă și jignește angajații și să-i aplicăm și lui liberala presupoziție. Dacă în spatele adultului agitat vizualizăm un copil speriat care se apară prin singura modalitate cunoscută, ne mai vine să o luăm personal atunci când suntem noi ținta șefului? Poate nu la fel de tare.

Sau orice altceva ce ni se pare ofensator, nepotrivit, neplăcut.

Realizăm că și noi, cei care etichetăm în acele momente, putem beneficia de explicația „intenției pozitive”, care pare-se cuprinde tabere întregi, cu generozitate.

Devine o chestiune de alegere, un fel de „să stăm drept și să judecăm drept” sau cum ne așezăm ca să evaluăm neutru și constructiv.

Dar cu ce motivație? De ce să ușurăm noi treaba indivizilor cu care poate n-avem nimic de împărțit?

Din nou, depinde din ce unghi ne uităm; pacea noastră interioară merită acest efort, chiar dacă ideea ne vine peste mână.

Cum să procedeze cineva, atunci când e scos din zona de confort de ceea ce face și spune, simte și gândește altul?

Urmează calea știută, cu urmările familiare și pesemne nedorite.

În plus:

Acordă în mod conștient o mică pauză între percepție și interpretare, își redresează respirația, face câțiva pași, privește în jur.

Decide să intre pentru câteva secunde în pielea celuilalt, să vadă prin ochii lui, de unde poate să apară o informație nouă, un crâmpei de înțelegere asupra intenției pozitive a aceluia pentru sine.

Răspunde în baza perspectivei pe care i-a adus-o momentul de reflecție.

Cum să procedeze cineva care își identifică un comportament considerat nedorit?

Își descoperă intenția pozitivă, ce nevoie importantă e împlinită în acest mod neactualizat și limitat, o ia în serios și o revendică.

Are astfel acces la alternative mai sănătoase și productive prin care să răspundă acelei nevoi.

„Să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica;

Ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, prin etc.”

Sau cum ne e mai de folos.