Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu original – Tu îl meriți!
Rușinea și jena de a spune lucrurilor pe nume te-au transformat într-un scenarist experimentat.
Exiști într-o lume 2D. E timpul să alegi să trăiești din plin, nu doar în mintea ta. Te așteptăm pe covorul roșu la Vivasan! Aici îți vom înmâna marele premiu!
Dialogul interior – viața în 2D
Vocea interioară este supapa reconfortantă pe care o folosim de mici, ca să ne apărăm de răul ce ne înconjoară. Răul poate îmbrăca diverse forme: țipete, violență în familie, diverse vicii, abandonul și multe altele.
Mediul în care creștem poate fi atât un teren de război, cât și un teren agricol (care să dea roade). Tu ai avut parte de pace sau război? Ai experimentat prietenia, încrederea, siguranța?
Acum lasă-mă să îți descriu ce legătura are rușinea cu stilul tău viață.
Te-ai născut într-o lume 2D, ca să o transformi în 3D
Mediul în care ne-am format ne creează iluzia unei lumi 2D, unde există doar bine-rău, dulce-sărat, alb-negru, sărac-bogat. Ce lume plictisitoare, nu? Noroc cu scenariile colorate pe care ni le facem. Când nu ne convine ceva, facem modificările necesare și gata, în mintea noastră totul e perfect. Scenariile ne ajută să ameliorăm durerea pe care ne-o provoacă realitatea. Te doare realitatea.
Utopie pentru alții, a trăi pentru mine
O lume unde avem opțiunea de a alege, de a greși, de a fi neutri sau pur și simplu de a fi din perspectiva 2D este o adevărată Utopie.
La o simplă întrebare „Ce îți dorești?” oamenii rămân adesea blocați. Se activează vocea interioară, care stă la baza modelului 2D.
Vocea interioară te face să exclami:
„CUM? Am dreptul să vreau ceva? Eu? Vorbim despre mine?”
Nu „eu” ca o parte a echipei de la birou?
Nu „eu” ca membru al familiei cu responsabilități și obligații?
Am dreptul la dorințele mele?”
De cele mai multe ori, vocea interioară te lasă să vorbești despre ceea ce nu-ți dorești. Vocea ta interioară te suprimă prin intermediul rușinii (așa generalizăm noi, de fapt, sunt angoase). Acest proces transformă dorința de a spune cu tărie și convingere ce și cum vrem într-un scenariu. Cu toții ne facem scenariști experimentați. Muți, dar experimentați.
Lumea 3D – cum transformi viața ta într-un teren cu sol fertil
Terenul agricol necesită anumite condiții de întreținere și este întâlnit mult mai rar. Ca să îngrijești un astfel de teren ai nevoie de o echipă funcțională, care să vrea să muncească. Echipa ta este nefuncțională: o voce interioară care te ceartă, te critică și te sabotează și un scenarist experimentat.
Conștientizează tranziția vocii interioare, traseul de la amic la inamic
Pericolul pe care un om îl simte pe un teren nesigur (infertil), îi activează toate mecanismele defensive. Sigmund Freud vorbeşte despre mecanismele defensive în lucrări ca Inhibiţie, simptom, angoasă (1926).
Tot acolo vom descoperi toate mecanismele defensive umane care se transformă în tulburări, numite angoase. Aromaterapia ne ajută să ne vindecăm angoasele. Ele merită premiul Oscar, nu tu. Mai jos, vei vedea ce gamă variată de angoase avem și cât de colorat iese scenariul scris de tine, în funcție de cantitatea angoaselor de care dispui.
Ce legătură are aromaterapia cu angoasele?
Uleiurile esențiale neutralizează mecanismele infertile, iar terenul devine astfel fertil.
Fiecare ulei neutralizează butonul de activare al mecanismului distructiv. În chimie, neutralizarea este un tip de reacție chimică în care un acid reacționează cantitativ cu o bază, iar ca produși de reacție se obține o sare și apă. În final, pentru ca reacția să fie completă cantitativ, soluția obținută nu are proprietăți bazice, dar nici acide (atingerea „punctului de echivalență”, în care pH-ul va fi egal cu 7.) Aici lumea ta din 2D, se transformă într-o lume 3D.
Identifică angoasele tale și neutralizează-le cu uleiul esențial recomandat de Angela Laur, dr. Aromaterapeut la Vivasan România.
Fiecare angoasă are un început și un sfârșit, de tine depinde felul în care îți distruge viața.
Viața bate filmul, trăiește-o în 3D. Gustă din ea, apoi mărește porția. O meriți din plin 🙂 Poftă bună!
Valeria JALENCO, psihoterapeut, psiholog clinician, om de afaceri de succes, aduce o perspectivă inovatoare în domeniul comunicării și psihologiei. Cu studii acreditate la prestigioasa Arden University din Marea Britanie, la cei 27 de ani ai săi, Valeria a trăit deja o moarte clinică și a obținut două diplome universitare și două mastere. Originară din nordul Republicii Moldova, s-a stabilit în București de 8 ani. Experiența ei impresionantă de peste 1500 de ore în consiliere individuală definește un expert în psihologie. Valeria abordează terapia individuală cu o viziune hibridă, combinând elemente de psihanaliză, tehnici cognitiv-comportamentale și integrând inteligența emoțională. În calitate de psiholog, Valeria JALENCO nu doar oferă consiliere, ci deschide uși către autodescoperire și vindecare.