Psihologia primei impresii: oamenii zâmbitori sunt considerați mai atractivi
Desigur, primul lucru pe care îl observăm când ne întâlnim cu cineva variază în funcție de diverși factori, de fiecare persoană ori de locul și felul întâlnirii, dar, pentru majoritatea dintre noi, zâmbetul este primul lucru care atrage atenția atunci când întâlnim pe cineva.
Pentru că zâmbetul este un aspect extrem de important al comunicării non-verbale și transmite informații despre persoana cu care ne întâlnim. Iar prima impresie contează, nu? Dacă persoana cu care ne întâlnim zâmbește larg, sincer și frumos înseamnă că este o persoană deschisă, relaxată și dispusă să interacționeze cu cei din jur. Pe de altă parte, lipsa zâmbetului poate transmite o stare de nervozitate, tensiune ori lipsă de interes.
Oamenii care zâmbesc sunt percepuți a fi mai atractivi.
Potrivit cercetătorilor, când oamenii zâmbesc, creierul eliberează endorfine, cunoscut și sub numele de „hormonul fericirii”, ceea ce induce o stare de bine. De asemenea, în cadrul unui studiu realizat în 2016 de către cercetătorii de la Universitatea de Vest din Ontario, s-a demonstrat că zâmbetul îmbunătățește percepția umană asupra atractivității și competenței. Fețele zâmbitoare au fost evaluate de subiecții privitori ai studiului ca fiind mai atractive și mai competente decât cele nezâmbitoare.
Iar când avem încredere în zâmbetul nostru, se vede. Se vede în relațiile sociale, dar și profesionale. Studiile arată că un zâmbet frumos poate îmbunătăți încrederea de sine, atracția personală și percepția de competență și succes.
Cum putem obține zâmbete strălucitoare?
Este, bineînțeles, esențial să menținem o igienă orală adecvată, să mergem regulat la controale stomatologice, să evităm obiceiurile dăunătoare, iar dacă ne dorim îndepărtarea petelor de pe suprafața dinților ori pentru îmbunătățirea aspectului zâmbetului, albirea dentară este cea mai eficientă metodă și, din ce în ce mai populară. Există, desigur, multe opțiuni disponibile pentru albirea dentară, iar alegerea celei mai bune poate fi provocatoare ori dificilă.
Am stat de vorbă cu Dr. Ioana Lescai, doctor în științe medicale și medic specialist protetică dentară, despre diferența dintre albirea dentară efectuată la cabinetul stomatologic și cea efectuată acasă, despre cele mai populare soluții de albire, dar și despre cele mai eficiente metode de albire dentară pe care pacienții le pot efectua acasă.
Astfel, potrivit doamnei doctor, dacă albirea dentară realizată în cabinetul stomatologic este efectuată de către medicul stomatolog cu ajutorul unor instrumente profesionale și poate oferi rezultate mai rapide și mai eficiente, albirea dentară efectuată acasă cu ajutorul kit-urilor de albire dentară implică utilizarea de geluri de albire aplicate în gutiere. Cu această metodă poate dura mai mult timp pentru a oferi rezultate comparabile cu albirea dentară efectuată la cabinetul stomatologic, dar este mai la îndemână și mai puțin costisitoare.
În ceea ce privește cele mai eficiente metode de albire dentară pe care pacienții le pot efectua acasă, acestea pot varia în funcție de starea și culoarea naturală a dinților pacientului, dar, în general folosirea gutierelor preumplute cu gel de albire sau gutierelor personalizate sunt printre cele mai eficiente metode.
Dacă gutierele preumplute sunt gutiere care conțin deja gel de albire, iar pacientul trebuie doar să le aplice pe dinți și să le lase să acționeze pentru o anumită perioadă de timp, gutierele personalizate sunt realizate pe baza unei amprente a dinților pacientului și se aplică împreună cu un gel de albire, astfel încât să se potrivească perfect pacientului.
În România, cele mai populare produse folosite pentru albire dentară, atât acasă, cât și în cabinetele stomatologice, sunt produsele din gama Opalescence, liderul mondial în soluții de albire dentară.
Într-adevăr, Opalescence este o marcă foarte populară a produselor de albire a dinților. Acestea sunt disponibile sub formă de geluri, paste de dinți și gutiere de albire la domiciliu. Cele mai cunoscute produse de la Opalescence includ gelurile de albire la domiciliu pe baza de peroxid de carbamidă, Opalescence Go, adică gutiere de albire preumplute care se aplică direct pe dinți și sunt ușor de utilizat. Apoi Opalescence Boost, un gel pe baza de peroxid de hidrogen utilizat in procedura de albire in cabinetul stomatologic pentru a oferi rezultate rapide de albire. Și adăugăm aici și pasta de dinți cu efect de albire, Opalescence Whitening Toothpaste care conține fluorură si ajută și la prevenirea cariilor., spun Diana Baltac și Mihaela Radu, fondatoarele www.dentalmall.ro, magazin online care comercializează în România produsele din gama Opalescence.
Așadar, dacă zâmbetul este limbajul universal al fericirii, un zâmbet strălucitor și sănătos este limbajul universal al încrederii de sine, așa că vă îndemnăm să aveți grijă de sănătatea dinților și să zâmbiți larg.