Puterea adevărată a unei Femei

După 20 de ani de dorință și căutare a vindecării sufletești, atât în lucrul cu mine cât și cu sute de alte suflete, am înțeles că mai presus de soluții și acțiune, cel mai valoros moment în cunoașterea și vindecarea de sine este acela când te oprești, când primești conștientă tot ceea ce ești și te lași să simți. Ușor, ușor, slăbești controlul și permiți simțirii conștiente să te poarte și să îți dezvăluie tot ceea ce căutai să înțelegi.

Astfel, puterea adevărată a unei femei se află în deschiderea ei, în curajul său de a se lăsa să simtă și în generozitatea ei de a îmbrățișa toate aspectele vieții; de a nu fugi, ci a înfrunta, a sparge întunericul pentru a ieși în lumină, a iubi.

De ce ne este greu sau nu mai reușim să facem aceste lucruri atât de firești și minunate? Sensibilitatea noastră ne face să fugim de „durerile” noastre, ne este teamă să ne uităm adânc în noi, să întâlnim aspecte mai puțin plăcute, sau să le vedem la cei din jurul nostru; ne este frică de suferință, de durere. Este ca și cum am semnat un contract ce nu poate fi renegociat, în care ne-am spus că nu vom ceda nicicând vulnerabilității, expunerii, sau oricărui alt aspect ce nepoate încurca, ce ne scoate din zona noastră de control și de siguranță, care ne poate dojeni, atenționându-ne cu privire la cele adevărate și importante pentru sufletul nostru.

Cel mai dificil lucru este să vedem că în noi există teamă, de despărțiri, de pierderi, de transformări radicale, de singurătate, de faptul că am putea simți vinovăția, rușinea, judecata, durerea, suferința separării ființei noastre de esența sa, de casa sa, de Adevăr. Alegem astfel inconștient să ne protejăm, să ne uităm doar spre aspectele noastre luminoase, să respingem în noi și în afara noastră orice este „rău”, „slab”, „murdar”, „imoral”, „mama vitregă”, aspecte neplăcute și neadmirate de ceilalți și de societate, fără să realizăm că astfel respingem părți din noi, că ne separăm de părți ale noastre nevindecate, ce țipă în noi. Și așa închidem în noi simțirea, ne închidem sufletul, ne răcim și renunțăm la darul sacru de a fi una cu viața, în toate aspectele ei de manifestare, de a o trăi în toată libertatea, intensitatea și splendoarea ei, de a fi deschise spre lume, calde și luminoase.

Pare o cale mai ușoară, deși lupta de a ne convinge în fiecare zi că suntem „bine”, că totul este ok, că vor trece toate, ne sleiește de puteri, închide în noi compasiunea, răbdarea, simțirea celorlalți, înțelegerea și iertarea. Ne amăgim că putem face față, că putem controla viața, că se poate sau putem tot, însă undeva, profund în noi, știm că viața schimbă tot, că nimic nu rămâne la fel, că oamenii se nasc, cresc și mor, că există o ciclicitate, o lege a vieții numită viață-moarte-viață și că nu putem controla într-adevăr nimic, că nu putem opri în loc pe nimeni, nici măcar trezirea și transformarea noastră.

Pierderea răbdării de a discerne cu claritate lucrurile, ne aruncă în prejudecăți și verdicte asupra noastră și a celor din jur, ne crește agresivitatea interioară și exterioară, pe care ne place să o numim putere: „sunt puternică”, „am reușit să fac singură atâtea lucruri”. Așa este. Dar cu ce preț?

În întâlnirile de lucru cu femeile, cel mai des aud: „am obosit, abia mai reușesc să fac față, durereile de spate au început să fie mai dese, m-am săturat și nici măcar nu contează, parcă nimeni nu vede, ce să mai zic de apreciere?”. Este o durere adâncă a înstrăinării de ceva, o dezamăgire ce se transformă în frustrare și apoi tristețe în fața a ceea ce devine „o mare nedreptate a vieții”. Iubirea se transformă în luptă, în retragere și separare. Frumusețea sufletului este ascunsă în umbra Ego-ului mohorât, pururea nemulțumit și furios.

Când femeia începe să obosească și, în sfârșit, se hotărăște să își amintească din nou de ea, va descoperi că adevărata sa putere s-a aflat mereu în curajul său de a se lăsa să simtă și în generozitatea sa de a îmbrățișa toate aspectele vieții, de a trăi în toată libertatea, intensitatea și splendoarea ei, de a fi una cu viața, cu ea însăși și cu darurile ei: sensibilitate, empatie, bunătate, dăruire, frumusețe, căldură, susțiere, dor, iertare, liniște…

Cheia puterii unei femei este în Inima sa!