Now Reading
Puterea ascunsă a zâmbetului

Puterea ascunsă a zâmbetului

Revista Psychologies
puterea-ascunsă-a-zâmbetului

Zâmbetul este un gest ce aduce beneficii majore atât pentru cel ce îl afişează, cât şi pentru cei cărora li se adresează. Putem spune, de asemenea, că surâsul este unul din cele mai puternice instrumente pe care le putem folosi atunci când vrem să ne îmbunătăţim starea de spirit. 

Încă din primii ani de viaţă, oamenii descoperă puterea zâmbetului, exersându-l de câteva sute de ori pe zi. Însă, odată cu creşterea în vârstă, studiile arată că prezenţa lui pe chipurile adulţilor este mult mai rară, ei devenind mai preocupaţi de problemele zilnice. Puterea acestei expresii faciale de a influenţa sentimentele celor din jur a fost îndelung studiată de specialişti, devenind o ipoteză a feedback-ului facial. 

Expresia pură a fericirii este un reflex al oamenilor în situațiile pozitive, dar are un efect benefic asupra psihicului nostru şi în momentele mai grele. Dat fiind faptul că zâmbetul provoacă secreţia de endorfine, cele care sunt responsabile de starea de bine, este firesc ca starea noastră de spirit să se îmbunătăţească datorită lui. 

Dincolo de problemele personale ocazionale, multă lume evită să zâmbească şi din cauza problemelor avute cu dantura, fie că acestea sunt mai serioase, fie doar de estetică. Astfel, o periuta electrica performantă este cel mai bun prieten al persoanelor care își doresc o dantură sănătoasă și atrăgătoare. 

Zâmbește când ai o zi grea

Deși pare a fi ultimul lucru pe care te-ai gândi să-l faci atunci când treci prin momente dificile, surâsul poate fi, de fapt, un ajutor de nădejde în traversarea mai ușoară a acestor clipe. Specialiștii au descoperit că, dacă ne străduim să ne aducem un zâmbet pe față în perioadele grele ale vieții noastre, endorfinele nu vor întârzia să apară, iar creierul nostru se va focusa mai mult pe starea de bine. Astfel, zâmbetul ne poate ajuta să traversăm mai ușor momentele grele, nelăsând creierul să rămână ancorat în probleme, ci reușind să găsească soluții bune mai rapid decât de obicei. 

Zâmbește-le celor care sunt posomorâți

Un citat celebru spune că cei care sunt cei mai posomorâți sunt, de fapt, cei care au cea mai mare nevoie să primească un zâmbet din partea celor din jur. Pornind de la faptul că zâmbetul și râsul sunt molipsitoare, realizăm că putem să le inducem o stare de bine oamenilor care trec prin momente grele sau care, pur și simplu, sunt de felul lor mai reținuți. 

Zâmbetul este bun pentru sănătate

Cu toții ne dorim să fim sănătoși, însă prea puțini dintre noi avem un stil de viață care să ne ajute în acest sens. Astfel, nu este de mirare că tot mai multă lume se confruntă cu probleme de sănătate încă de la vârste fragede, cauzate de un stil de viață necorespunzător. Zâmbetul este cea mai ușoară armă pe care o avem în dotare ce ne poate ajuta inclusiv în îmbunătățirea sănătății, datorită faptului că endorfinele eliberate în organism contribuie la scăderea tensiunii arteriale, stimulând și buna funcționare a plămânilor și a mușchilor. 

Deși mulți ne dorim să practicăm mai mult sport pentru întărirea sistemului imunitar și obținerea unui corp armonios, prea puțini dintre noi și reușim să facem acest lucru. În schimb, zâmbetul este cel mai ușor efort pe care îl putem depune în acest sens, deoarece el solicită zece mușchi ai feței. 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top