Fiecare sărbătoare merită vinuri românești speciale, apreciate internațional
Dacă ai avea ocazia să transformi solemnitatea unei sărbători într-o experiență intimă, doar a ta, cum ar arăta acea zi pentru tine? Poți dedica un moment de tihnă unui vin românesc, recunoscut și recomandat de experții internaționali. Șase vinuri, realizate din soiuri românești, au fost degustate și apreciate de aceștia, în cadrul unui eveniment special desfășurat la New York, un prim pas realizat pentru transformarea vinului românesc într-un brand de țară. Bucură-te și tu de aceste comori, în momentele speciale. Le regăsești în programul Deschidem Vinul Românesc alături de alte vinuri românești, cu gust unic, pe care ți le recomandăm în acest articol.
„Vinurile au fost întotdeauna cele care m-au ajutat să descopăr noi locuri, tradiții și culturi, mai ales acum, când nu am mai călătorit din 2019. Nu mai încercasem vinuri din România înainte de evenimentul de la New York, dar am fost complet fascinată și impresionată de istoria bogată și de gustul unic al vinului românesc. Îmi doresc să împărtășesc experiența mea și să îmi inspir comunitatea să descopere vinurile producătorilor români. Astfel, le pregătesc o degustare de vinuri românești alături de Marinela Ardelean, critic internațional de vin. În plus, îmi doresc să descopăr mai multe din ceea ce are să ofere România în materie de vinuri și sper ca în curând să văd pe rafturile magazinelor din SUA vinuri românești”, a declarat Wanda Mann, expert internațional în vinuri și jurnalist, The Somm Journal.
Acum închide ochii, imaginează-ți că de afli în Times Square, pe ecranele uriașe sunt proiectate soiuri speciale ca Negru de la Drăgășani, cultivat pe o suprafață de 27 ha (⅓ din Central Park) sau Fetească Neagră, vedeta soiurilor românești. În mână ții un pahar de vin și te gândești la o călătorie spontană în orașul care nu doarme niciodată, la un spectacol pe Broadway sau la acea priveliște din Empire State Building care aproape că-ți taie răsuflarea. Deschizi ochii, în mână ai în continuare paharul de vin, iar în fața ta pisica toarce liniștită. New York e doar la un vis distanță. Și ce dacă? Bucuria vinului românesc de calitate e tot acolo.
Iată și alte zile de sărbătoare în care poți degusta vinuri românești, unice:
- Ce vin să bei de Paște (acel Paște care nu e al tuturor, doar al tău)
Vinul Geneza Fetească Neagră de la crama Via Viticola Caii de la Letea, rubiniu intens, profund și luminos. Cu arome de fructe supracoapte, magiun, nuci și note vegetale, vinul are un gust intens și proaspăt, perfect alături de preparatele tradiționale de Paște.
- Un vin potrivit pentru zilele onomastice (chiar dacă te numești Maria, alături de alte milioane de Marii, acest vin e doar pentru tine)
Știai că aproximativ 2,2 milioane de oameni își serbează numele de Maria? Este probabil unul dintre cele mai des întâlnite nume din România, dar asta nu te împiedică să-l transformi într-unul personal. Vinul Rhein Extra Magnifique Brut de la The Iconic Estate, una dintre vedetele de la New York, este un spumant elegant și fin, natural și complex deopotrivă, pe care îl poți savura atât la aperitiv, cât și împreună cu un desert fructat.
- Un vin pentru realizarea ta, doar a ta (fie că vorbim despre promovare profesională, cerere în căsătorie sau doar o zi obișnuită de miercuri)
Etika Fume alb de la Aurelia Vișinescu, un vin proaspăt și autentic, e perfect pentru realizările personale sau profesionale, chiar și pentru o zi obișnuită de miercuri. Un vin sec, cu arome delicate de ananas, flori de câmp, iasomie și vanilie, se potrivește perfect alături de un preparat din pui, pește sau fructe de mare.
Te invităm să descoperi toate vinurile din programul Deschidem Vinul Românesc by Carrefour, de susținere a producătorilor locali de vinuri. Vinuri care anul trecut au fost recomandate de experți internaționali și au fost apreciate la New York – recunoașterea calității vinului autentic românesc de către experții internaționali reprezintă primul pas în transformarea vinului autohton într-un brand de țară.
Dintre vinurile românești degustate la New York, trei sunt disponibile Exclusiv la Carrefour: vinul spumant de la The Iconic Estate – Rhein Extra Magnifique Brut, Avincis Olt de Vie – Negru de Drăgășani și Domeniile Averești – Busuioacă de Bohotin.
Despre programul Deschidem Vinul Românesc
Deschidem Vinul Românesc este un program național pe termen lung, dezvoltat de Carrefour România, cu misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului. Experții în vin ai programului călătoresc în țară vizitând crame, de la cele mai cunoscute mărci, până la micile afaceri ale familiilor de producători locali, în căutare de noi vinuri pe care să le promoveze la nivel național. După ce aceștia degustă și selectează vinurile, consultanții programului sprijină vinificatorii în eforturile de branding, promovare și distribuție, pentru a pătrunde cu succes în retailul modern.
De la debutul din 2019, peste 200 de etichete s-au alăturat programului, unele noi în retail, unele vândute exclusiv în Carrefour la nivel național și unele premiate la concursuri internaționale de vinuri, precum International Wine Contest Bucharest, Concours Mondial de Bruxelles, International Wine Challenge sau Decanter World Wine Awards.
Mai multe informații pe https://deschidemvinulromanesc.ro/newyork/
Despre Carrefour
Carrefour România oferă clienților săi un univers de posibilități de a face cumpărături în siguranță: direct în cele peste 360 de magazine din țară, unde, cu aplicația Carrefour și casele de marcat Self Service, sesiunea de shopping devine rapidă și ușoară sau prin serviciile de online shopping cu livrare acasă sau Click & Collect: www.carrefour.ro și platforma BRINGO, disponibilă gratuit în Google Play și App Store.
Carrefour susține comunitățile în care activează prin programe și inițiative naționale pe termen lung, cu impact pozitiv în societate, în ansamblul ei: Cooperativa Agricolă Vărăști, prima de acest gen fondată de retailer în România, Deschidem Vinul Românesc și Creștem România BIO, în cadrul căreia a introdus în premieră în România, eticheta „în conversie la bio”. În plus, Carrefour a susținut atât financiar, cât și prin transfer de expertiză, înființarea Fundației pentru Dezvoltarea Agriculturii, organism independent care își propune să contribuie la o schimbare sistemică a sectorului legumicol din România.
Ducând mai departe grija pentru comunitate și mediul înconjurător, Carrefour România derulează Punem Preț pe Plastic, un program de economie circulară adresat reducerii cantității de ambalaje din plastic și introducerii plasticului într-un circuit responsabil, prin reducere, refolosire și reciclare. De asemenea, compania a introdus pungile biodegradabile și compostabile alături de o gamă extinsă de produse biodegradabile, realizează programe de colectare selectivă și derulează inițiative de încurajare a bunelor obiceiuri. Acestor inițiative li se adaugă contribuția de peste un deceniu la Banca de Alimente – Crucea Roșie și suportul pentru multe alte programe prin care susține comunitățile vulnerabile și reduce risipa alimentară.