(P) Formula stării de bine: Trup sănătos – minte limpede – spirit revitalizat, acum și în farmaciile Sensiblu
Beneficiile pentru sănătate ale consumului de produse naturale 100% certificate organic se pot traduce prin această formulă, un trio cu o legătură directă între corp nostru și natură. Efectele sunt vizibile atât la interior, cât și la exteriorul organismului nostru și sunt de durată. Pe lângă o stare de bine mult mai ușor accesibilă, apare componenta contribuției noastre la sustenabilitatea mediului înconjurător și la asigurarea longevității conferită de un stil de viață sănătos. Pentru că avem mare nevoie de ambele!
Suplimentele alimentare din plante medicinale ayurvedice: ce știm și ce nu știm
În timpurile actuale, opțiunile sunt nenumărate, timpul este scurt și deciziile sunt rapide. Căutăm rezultate complexe cu un minimum de efort și ne e dificil să renunțăm la obiceiuri care nu sunt neapărat benefice. Cu toate acestea, există o tendință în continuă creștere de introspecție, de întoarcere la origini, la natură și de a înțelege ce înseamnă un stil de viață sănătos, atât pentru noi înșine, cât și pentru mediul în care trăim. Înțelegem din ce în ce mai mult importanța conexiunii cu natura, în toate formele și manifestările ei. De la materialele cu care intrăm în contact, până la calitatea aerului pe care îl respirăm și alimentele cu care ne hrănim.
Anumite suplimente alimentare sunt un exemplu de succes al colaborării armonioase dintre natură și om. Ele răspund nevoii noastre prezente de a avea grijă de sănătatea noastră într-o manieră accesibilă.
Proporția chimie-natură
O lungă perioadă de vreme s-a considerat că substanțele chimice nu pot aduce decât beneficii în agricultură și alte industrii. Însă oricine își poate imagina că un consum repetat de chimicale nu poate fi tocmai ideal pentru organism sau pentru mediul înconjurător. Și, cu toate că efectele nu sunt pe deplin cunoscute, tendința de a dezechilibra proporția în favoarea naturii este în creștere.
Ceea ce se încearcă este evitarea afectării celor mai predispuși și/sau expuși la aceste substanțe, precum fermierii, care intră în contact direct cu acestea, și copiii, care prezintă o sensibilitate mult mai ridicată.
100% Certificat Organic, Ecologic, Bio
Produsele 100% organice nu sunt un mit, există, și sunt o alegere foarte sănătoasă atât pentru organism, cât și pentru mediul înconjurător. Însă nu toată lumea cunoaște realmente conceptul de 100% organic. Alimentele 100% certificate organic conțin exclusiv ingrediente cultivate fără fertilizatori, pesticide, erbicide sau alte substanțe chimice, pe sol netratat cu substanțe sau îngrășământ chimic de cel puțin 3 ani.
Mai mult, agricultura organică nu apelează la hormoni de creștere, inginerie genetică sau la iradiere pentru conservarea alimentelor, elemente foarte des întâlnite în industria alimentară uzuală. Un alt plus este faptul că aceste culturi au un impact benefic vizibil asupra mediului înconjurător, susținând regenerarea solului, protejând fauna și prevenind contaminarea surselor de apă potabilă.
ORGANIC INDIA si True Wellness: Suplimente din plante ayurvedice organice integrale și ceaiuri Tulsi
Pornind de la nevoile imediate de schimbare a modului de a face agricultură și de la date științifice, fondatorii ORGANIC INDIA au conceput un proiect holistic ce a reușit sa schimbe aspectul agriculturii din nordul Indiei, prin introducerea culturilor 100% organice. În timp, acest concept s-a transformat într-un model de afacere sustenabilă ce continuă și azi să ofere sprijin micilor agricultori din India și se străduiește să vindece pământul aridizat de suprasaturarea cu substanțe chimice. Compania distribuie în întreaga lume produse certificate cu toate standardele de calitate internationale, ce conțin cele mai renumite plante medicinale ayurvedice 100% certificate organic.
Plantele medicinale din produsele ORGANIC INDIA sunt cultivate în lanț propriu de zeci de mii de mici familii de agricultori indieni și folosite de mii de ani în Ayurveda:
- Tulsi (Busuioc sfânt) – plantă adaptogenă, energizantă dar nu stimulantă, cu efect antistres, antidepresiv printre alte zeci de beneficii pentru sănătate, datorită cărora este considerată în Ayurveda “Regina plantelor medicinale”. In India este venerată ca plantă sacră cu putere vindecătoare;
- Neem – plantă cu efect de purificare a sângelui și acțiune antibiotică și antifungică ;
- Ashwagandha – plantă adaptogena cu acțiune anxiolitică, energizanta și efect de stimulare a sexualității și sănătății sistemului reproducător;
- Shatavari – plantă ce echilibrează nivelul de hormoni ceacționează benefic în menopauză dar si in stimularea lactatiei
- Brahmi Gotu Kola – unul dintre cei mai puternici adaptogeni din lume ce sprijină memoria, calmeaza, oxigenează creierul, protejează sistemul nervos și îmbunătățește starea psihică;
- Turmeric – cel mai eficient antiinflamator natural, cu acțiune in sănătatea articulațiilor;
- Ghimbir – plantă cu efect energizant și de stimulare a metabolismului;
- Triphala – formulă ayurvedică bogată în antioxidanți, cu efect de curățare naturală a colonului, ce previne constipația.
Suplimentele naturale si ceaiurile ayurvedice Tulsi din plante integrale ORGANIC INDIA, 100% certificate organic, pentru stare de bine și echilibru, sunt disponibile începând de astăzi și în rețeaua farmaciilor Sensiblu din toata tara.
Lista cu locațiile care distribuie produse ORGANIC INDIA poate fi consultată aici.
ORGANIC INDIA nu foloseste in niciun stadiu al productiei pesticide sintetice, erbicide, îngrășăminte sau alte tratamente chimice, iar produsele nu conțin organisme modificate genetic (Certificare Non-GMO).
***
Despre Sensiblu
Infiintata In 1997, compania Sensiblu face parte din Grupul A&D Pharma – cel mai mare grup farmaceutic din Romania. In prezent, Sensiblu ofera prin intermediul celor peste 450 de farmacii din intreaga tara, solutii integrate de sanatate, frumusete si stare de bine unui numar de peste 5 milioane de pacienti si clienti constanti. Descoperiti mai multe detalii pe www.sensiblu.com si pe www.facebook.com/sensiblu.
Despre ORGANIC INDIA
Bazele ORGANIC INDIA au fost puse in anii ‘90 in India, de catre americanul Yoav Lev, care a conceput un proiect extraordinar ce avea sa schimbe aspectul agriculturii din nordul Indiei, prin introducerea culturilor renumitelor plante medicinale ayurvedice 100% certificate organic. Astazi compania produce in mod sustenabil, prin agricultura organica, produse ayurvedice pentru imbunatatirea vietii, de o calitate exceptionala, ce sunt distribuite si apreciate in peste 50 de tari printre care SUA, Japonia, Singapore, Australia, Israel, Marea Britanie, Luxemburg, Franta, Belgia si Suedia. ORGANIC INDIA este principalul producător mondial de Tulsi – Busuioc sfânt organic. In Romania, produsele ORGANIC INDIA sunt distribuite de catre INNOVORIS LABS, o companie ce are ca obiectiv imbunatatirea vietii oamenilor prin oferirea de produse de calitate si accesibile.
Te invităm să descoperi mai multe despre filosofia și valorile ORGANIC INDIA pe www.organicindia.ro și accesând Comunitatea de Facebook ORGANIC INDIA ROMANIA.