Now Reading
5 beneficii psihologice ale zâmbetului alb și sănătos

5 beneficii psihologice ale zâmbetului alb și sănătos

Revista Psychologies
5-beneficii-psihologice -ale-zâmbetului-alb-și-sănătos

În societatea în care trăim, unde imaginea contează, iar prima impresie cântărește mai mult decât oricând, un zâmbet plin de încredere poate face o diferență imensă, indiferent de cercul familial, social sau profesional în care ne învârtim. Un zâmbet alb, frumos și sănătos conduce la beneficii pe termen lung, în ceea ce înseamnă încredere, succes și stimă de sine.

Zâmbetul nesigur și dinții galbeni impactează încrederea și starea generală

De cele mai multe ori, o persoană nemulțumită de zâmbetul sau dantura pe care o are, se va ascunde cât de mult posibil și va evita să zâmbească, simțindu-se prea expusă dacă face acest lucru. Pe termen lung, această reținere va avea efect negativ asupra stimei de sine și a stării generale, putând ajunge până la modificarea stilului de viață. În plus, importanța rețelelor sociale și frecvența utilizării acestora au un impact serios asupra felului în care ne vedem și ne simțim, astfel începând comparațiile: de la dinții albi și aliniați și până la întregul corp.

Albirea dentară pentru încredere în sine și succes

Un zâmbet radiant și sănătos este dorința oricui, însă mai mult de atât, a fost demonstrat științific faptul că persoanele care au un zâmbet frumos sunt percepute ca fiind mai calde și pline de energie decât cele care au o dantură neîngrijită sau zâmbesc fără a își arăta dinții.

Realitatea vieții de zi cu zi este că, de fiecare dată când cineva vorbește sau zâmbește, dantura va fi vizibilă și zâmbetul va impacta relaționarea într-o anumită măsură. Astfel, dinții pătați vor rezulta, de cele mai multe ori, în evitarea interacțiunilor de orice natură.

Ce provoacă îngălbenirea dinților?

Dantura se poate îngălbeni din varii motive, iar cele mai multe țin de stilul de viață individual: consumul de cafea, de sucuri carbogazoase, de vin roșu, preferința pentru mâncarea sau alimentele închise la culoare, fumatul excesiv, lipsa unei rutini a igienei orale sau a unei tehnici corecte de periaj, nerespectarea recomandărilor sau indicațiilor medicului curant privind profilaxia dentară. Din fericire, fiecare dintre aceste motive este în controlul nostru și putem face o schimbare. Primul pas ar fi programarea la medicul dentist, pentru o consultație individuală, specifică fiecărui caz în parte.

Beneficiile albirii dentare

  1. Încredere sporită în sine – O dantură strălucitoare și sănătoasă, în același timp, face mult mai plăcute momentele în care ne privim în oglindă sau participăm la fotografii de grup.
  2. Primă impresie memorabilă – Zâmbetul radiant atrage privirile și este răsplătit cu un zâmbet. Astfel, se creează o primă impresie plăcută și o primă conexiune pozitivă.
  3. Apariție mai tânără – Dantura îngălbenită și neîngrijită este asociată, în general, cu vârsta înaintată, deoarece dinții îngălbenesc natural odată cu avansarea în vârstă și trecerea anilor sau se înnegresc din cauza problemelor de sănătate cauzate de îmbătrânire. Ca rezultat, dinții albi construiesc o imagine tânără și proaspătă și transmit ideea de sănătate și energie.
  4. Schimbarea stării generale – Cu cât ești mai mulțumit și fericit cu zâmbetul tău, cu atât îl vei arăta mai mult celor din jur. Studiile au arătat că zâmbitul des conduce la o stare psihică bună și îmbunătățirea stării generale de sănătate, deoarece este modul ideal de a scăpa de stres.
  5. Igienă dentară mai bună și stare îmbunătățită de sănătate – Odată construit zâmbetul radiant și sănătos dorit, precum și după ce ai simțit beneficiile acestuia, vei fi mai atent la igiena dentară și vei avea mai mare grijă să păstrezi rezultatul obținut. După albirea dentară, majoritatea pacienților se spală mai atent pe dinți, folosesc ața dentară și apa de gură și reduc consumul de alimente și băuturi ce ar putea păta dinții. Astfel, sănătatea generală are numai de câștigat!

Cum se realizează albirea dentară?

Metoda cea mai sigură și recomandată pentru albirea dentară este cea profesională cu laser, efectuată în cabinetul stomatologic, de către un specialist. Desigur că există și produse precum geluri sau benzi pentru albit dinții, însă acelea sunt nesigure și pot fi chiar periculoase, din cauza substanțelor folosite, a metodei lipsite de control și, astfel, pot să dăuneze gingiei și smalțului dintelui, ajungându-se la sensibilitate crescută și chiar durere dentară.

Albirea dentară profesională trebuie să se realizeze doar în cabinetul stomatologic, de către un specialist cu experiență. Astfel, există control absolut asupra procesului de albire, gelul folosit este mai puternic, posibilele efecte de sensibilitate dentară sunt reduse aproape de tot, iar rezultatele sunt imediate. Metoda profesională de albire a dinților cu laser este singura modalitate de a ajunge la zâmbetul strălucitor, dar mai ales sănătos, pe care îl visezi!

Unde mă pot adresa, dacă nu am un medic stomatolog curant?

Albirea dentară profesională va fi recomandată în funcție de statusul dentar și cazul individual al fiecărui pacient, în parte. De aceea, primul pas în această direcție este programarea pentru o consultație la medicul dentist. Cel mai probabil, acesta va recomanda o ședință de igienizare, întrucât albirea se realizează pe dinții curățați profesional.

În cazul în care nu ai un medic stomatolog la care să apelezi, iată câteva sfaturi: cere o recomandare cuiva de încredere pentru situații medicale, orientează-te în funcție de zona din apropierea locului de muncă sau a locuinței, întreabă înainte despre măsurile de igienă și protecție respectate, alege o clinică ce oferă servicii dentare conexe și complexe – pentru a te asigura că găsești totul într-un singur loc.

***

Acest articol a fost realizat cu ajutorul medicilor specialiști ai clinicii Swiss Ecodent. Clinica de familie Swiss Ecodent Klinik este situată în zona Floreasca, sector 2 și asigură tratamente specializate pentru toate vârstele și cazurile dentare. Toți medicii specialiști ai clinicii s-au unit și au căzut de comun acord că mai bine previi decât să tratezi! 

Tratamentele specifice de endodonție, chirurgie, implantologie, pedodonție, ortodonție, terapie odontală, parodontologie, estetică și albire dentară, protetică, igienizare și prevenție se realizează într-un mediu confortabil și deschis, de către medici cu experiență internațională și utilizând tehnologie digitală de ultimă generație.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top