Now Reading
Adevarul despre tenul tau

Adevarul despre tenul tau

Revista Psychologies

Adevarul despre tenul tau

Ti-a spus cosmeticiana ca ai tenul sensibil, iar vanzatoarea ti-a sugerat produse pentru ten gras. Cine are dreptate? Pentru a afla raspunsul, trebuie sa uiti de clasificarile standard. Pielea corpului tau evolueaza. La fel ca tine.

Ten uscat sau ten gras? Se pare ca aceasta clasificare pleaca de la o premisa falsa. Si asta, pentru ca pielea nu are o singura caracteristica, ci fatete multiple. Ca si tine. Tipul de piele se modifica in permanenta in functie de mai multi factori, asa ca, pentru moment, ar fi bine sa renunti la eticheta categorica pe care ai aplicat-o tenului tau.

Aspectul pielii este strans legat de starea generala a organismului, care e data de clima, anotimp, mod de viata, variatii hormonale, stres, oboseala, stare psihica, boli, agresiuni cosmetice… Tratamente nepotrivite sau neadecvate varstei, stres continuu si intens, totul se vede pe chip.

Asadar, pielea exprima in permanenta ceea ce ii transmite mediul inconjurator. Daca se simte bine, arata bine. Daca se simte agresata, iti trimite SOS-uri: luciu, iritatii, uscaciune, rozacee, acnee persistenta sau cosuri care apar rapid cand tu stii ca de fapt ai tenul uscat. Si multe altele. Daca inveti sa decodifici mesajele pe care pielea le transmite despre corpul tau, ii vei identifica adevaratele nevoi si vei sti sa-i oferi produsul potrivit la momentul potrivit.

Crezi ca ai ten gras


Simptome false

  • Pielea luceste. Chiar si dupa demachiere? Daca ai curatat-o prea mult, linia mediana a fetei (frunte, nas, barbie) poate parea iritata. O dema­chiere agresiva poate curata inclusiv lipidele pro­tectoare ale epidermei, provocand secretia de sebum in exces. Dar acest lucru nu trebuie sa te ingrijoreze, este o reactie de aparare a pielii.
  • Machiajul ti se sterge foarte repede. Poate se intampla pentru ca esti obosita ori din pricina unor medicamente, sau a caldurii.
  • Ai porii dilatati. Utilizarea cremelor prea grase sau scoaterea punctelor negre poate contribui la aceasta largire a porilor.
  • Ai cosuri. Intreaba-te mai intai daca nu exista alte cauze. Iti atingi des fata cu mainile murdare? Esti in perioada premenstruala? Esti stresata? De asemenea, poate fi vorba si de o reactie la un produs cosmetic nou.
  • Punctele negre sunt foarte vizibile. Daca esti fumatoare, trebuie sa stii ca nicotina oxideaza comedoanele care, astfel, par mai negre. z Tenul este ceva mai gras pe linia mediana la sfarsitul zilei. Este ceva firesc: pielea e vie si evolueaza pe parcursul zilei.

Adevaratul diagnostic

  • Dupa treizeci de minute de la demachierea cu un produs bland, cu Ph neutru (Lapte-gel demachiant Vichy Normaderm, de exemplu), aplica un servetel pe frunte, nas si pometi si verifica rezultatul: identifici „pete de ulei“ pe toate zonele? Atunci, pielea ta are o tendinta de ingrasare. Urmele de grasime sunt doar pe nas sau frunte? Atunci pielea este mai degraba mixta.
  • Adevaratii indicatori ai unui ten gras sunt excesul de sebum, comedoanele, porii dilatati, cosurile, microchisturile si pielea ingrosata. Iar aceste manifestari sunt, cel mai adesea, legate de probleme hormonale. In particular, imperfectiunile localizate pe barbie corespund „zonei gineco“ si apar mai ales in perioada ciclului si a ovulatiei.

Sfaturi

  • Nu supune tenul unor actiuni brutale. Desi se spune ca pielea grasa e mai rezistenta, si ea poa­te deveni hipersensibila din pricina agre­siu­nilor.
  • Nu-ti atinge fata fara a te fi spalat in prealabil pe maini (cu o lotiune antiseptica sau cu sapun).
  • Rezista tentatiei de a-ti stoarce comedoanele. Mergi la cosmetica, daca sunt superficiale, sau la dermatolog, daca radacina lor este in profunzime.
  • Tenul gras trebuie tratat cu produse grase (sub­stantele emoliente subtiaza sebumul si ii fa­vori­zea­za eliberarea), cu conditia sa utilizezi uleiuri vege­tale sau esentiale de calitate. Te poti demachia cu un ulei specific (incearca demachiantul L’Occitane cu migdale si mar). O cura de acizi din fructe poa­te ajuta la tratarea microchisturilor subcutanate.

Moderatia este benefica

  • Daca obisnuiesti sa te machiezi sau daca ai folosit o crema de protectie solara, curata pielea inainte de culcare. Demachiaza-te de doua ori. La a doua aplicare, maseaza pana ce demachiantul devine transparent. Curata cu apa termala, apoi aplica o lotiune.
  • Cand un produs are efect benefic pentru tine, nu te grabi sa-l schimbi cu ceva nou.
  • Nu cauta efectele imediate. O crema actioneaza vizibil cam in patruzeci de zile – acesta este timpul in care produsul patrunde pana in adancul epidermei.
  • Alege produsele in functie de stilul tau de viata. Daca nu traiesti intr-un oras superpoluat, lasa-ti pielea sa respire, mai ales noaptea. Poti uita de crema de noapte in weekend, daca pleci undeva la tara sau la munte, in natura.
Pages: 1 2
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top