Ai grijă de sănătatea ta și vino la Sun Help!
Sun Plaza este un susținător activ al comunității locale, iar sănătatea și starea de bine a clienților săi sunt prioritare.
În perioada 17 – 18 februarie, oricine vrea să își verifice starea de sănătate, are posibilitatea de a efectua măsurători gratuite ale glicemiei, tensiunii arteriale și indicelui de masă corporală, realizate de medici în centrul comercial Sun Plaza. Toate consultațiile au loc într-un spațiu special amenajat la parter, aproape de intrarea principală și vor avea loc în intervalul orar 10:00 – 22:00.
Aceste investigații sunt oferite cu titlu gratuit clienților Sun Plaza, pentru a-i ajuta să își evalueze starea de sănătate.
Investigațiile sunt făcute de o echipă formată dintr-un medic și un student la medicină. Valorile glicemice vor fi măsurate cu ajutorul unui glucometru, iar pentru măsurarea tensiunii, se vor folosi tensiometre. Pentru indicele de masă corporală (IMC) valorile luate în considerare sunt greutatea, înălțimea și circumferința abdominală.
Participanții vor afla care sunt riscurile metabolice de a dezvolta diabet sau hipertensiune arterială, iar medicii vor face recomandări mai departe în funcție de rezultatele obținute în urma măsurătorilor.
Această inițiativă vine în sprijinul comunității deoarece peste 1,500,000 de români sunt înscriși în cadrul Programului Național de Diabet Zaharat și se estimează aproximativ un milion de cazuri în plus nediagnosticate în România. Mai mult, rata de creștere a obezității în România până în 2035 va fi de 2,1%/an la adulți și de 5,6%/an la copii.
„Obezitatea, Diabetul și Hipertensiunea Arterială” este tema celei de-a cincea ediții Sun Help, proiect gândit să vină în sprijinul comunității. Editiile anterioare au abordat teme precum: acordarea primului ajutor la nou-născuți sau cum ne protejăm în caz de cutremur. La cea de-a treia ediție, clienții Sun Plaza au beneficiat de spirometrii gratuite, iar la a patra ediție, de controale dermatologice gratuite.
Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați paginile noastre de Facebook sau website-ul www.sun-plaza.ro
- Despre Sun Plaza
Inaugurat în 2010, Sun Plaza este centrul comercial dominant din zona de sud a Bucureștiului, cu o suprafață construită de 208.000 mp. Centrul comercial cuprinde patru etaje din care două destinate exclusiv cumpărăturilor, un spațiu de relaxare și o parcare subterană cu 2.000 de locuri. În 2018 Sun Plaza a finalizat cel mai amplu proces de reconfigurare și extindere din piața de retail din România, adăugând o aripă nouă și multe modificări la nivel de design. În 2019 a fost modernizat food courtul și reamenajată o parte din terasa exterioară.
Centrul comercial este deținut de către CPI Property Group și administrat de către CBRE România.
- Despre CPIPG
CPI Property Group este unul dintre cei mai mari proprietari de real estate din Europa. Cu un portofoliu de proprietăţi a cărui valoare depăşeşte 23 miliarde de euro, CPIPG deține proprietăţi premium de birouri în principalele capitale din Europa Centrală și de Est: Praga, Berlin, Viena, Bucureşti și Budapesta. Grupul deține, de asemenea, proprietăți de retail în Europa Centrală și de Est, precum și hoteluri, unități rezidențiale şi terenuri.