Cauzele căderii părului și metode recomandate pentru prevenție
Căderea părului este un fenomen natural, care face parte din ciclul normal de creștere a foliculilor piloși, firele fiind înlocuite cu unele noi. Totuși, dacă te confrunți cu o pierdere mai mare de circa 50-100 de fire de păr pe zi, un astfel de proces obișnuit este perturbat, iar la baza acestui fenomen pot exista cauze sau afecțiuni multiple. O parte dintre acestea sunt ereditare, dar altele pot fi legate de stilul de viață sau cel alimentar.
Citește mai multe despre cauzele căderii părului, dar și metode recomandate de prevenție, în rândurile de mai jos.
Cele mai frecvente cauze ale căderii părului
Deși de multe ori cauzele căderii părului sunt genetice, motivele pentru care are loc o cădere mai pronunțată a firelor, într-o anumită perioadă a vieții, sunt legate mai mult de stilul de viață, sau au legătură cu modificările hormonale prin care trece organismul.
Iată câteva din cele mai frecvente cauze ale pierderii firelor de păr:
- Ereditare: alopecia sau calviția poate afecta atât femeile, și se manifestă prin rărirea părului, cât și bărbații, prin apariția unor zone cu chelie sau retragerea liniei părului;
- Modificări hormonale în organism, datorate perioadelor de sarcină sau menopauzei la femei;
- Afecțiuni medicale precum hipertiroidia, ori infecții fungice ale scalpului (tinea caitis sau tricofitia);
- Metode neadecvate de styling, precum expunerea la temperaturi prea ridicate sau folosirea de produse nepotrivite tipului de păr (anumite ingrediente pot duce la subțierea sau uscarea firelor);
- Alimentația deficitară, și lipsa anumitor proteine și vitamine esențiale din organism (Vitamina A, D, E, B12, fier);
- Anumite medicamente (pentru cancer, boli de inimă, hipertensiune etc) au ca efect advers căderea părului;
- Stresul, ori anumite perioade sau situații care implică un șoc fizic sau emoțional intens.
Metode recomandate pentru prevenție
În ciuda acestor probleme cauzate de căderea părului în cantități mari, există o serie de modalități prin care poți preveni eficient pierderea firelor datorată oricăreia dintre cauzele de mai sus.
Iată câteva dintre metodele recomandate:
- Tratamente împotriva căderii părului potrivite fiecărui tip de păr; Produsele cosmetice care au în componență Procapil sau Bio-Capigen împiedică atrofierea foliculului pilos și contribuie la întărirea rădăcinii, îmbunătățind microcirculația și stimulând creșterea sănătoasă a firelor;
- Fiolele împotriva căderii ajută firele în profunzime și le îmbunătățesc densitatea; pentru un aspect sănătos și strălucitor, acestea trebuie utilizate zilnic după spălare, tratamentul fiind de durată (cel puțin 3 luni);
- Asigurarea necesarului zilnic de vitamine și minerale esențiale; acestea pot furniza din interior ingredientele de care organismul are nevoie pentru un păr bogat și fortifiat;
- Respectarea unei rutine de îngrijire a părului, care are rolul de a-i acorda suficient timp pentru a se acomoda cu utilizarea anumitor produse de întreținere;
- Anemia care se manifestă prin lipsa Vitaminei B12 sau a fierului poate fi combătută prin administrarea de suplimente cu fier și evitarea anumitor alimente precum preparatele din soia, alimentele fermentate sau cele prăjite în ulei;
- Masajul scalpului poate ajuta la diminuarea stresului și îmbunătățirea circulației sangvine, facilitând creșterea firelor de păr.
Un stil de viață sănătos și diminuarea factorilor care conduc la stres, precum și adoptarea unei rutine potrivite de îngrijire a părului sunt printre cele mai eficiente metode care te vor ajuta să combați căderea firelor, astfel încât podoaba capilară să redevină puternică și fortifiată.