Now Reading
Ce este artrita și cine o face

Ce este artrita și cine o face

Avatar photo

Artrită, gută… vârsta nu vine doar cu un plus de înțelepciune, ci și cu probleme osteoarticulare. Medicul ortoped Alin Pandea explică ce sunt toate acestea și cum ne putem feri de instalarea lor.

 

Artrita este o afecțiune degenerativă a articulației caracterizată prin distrugerea suprafețelor articulare, mai exact a cartilajului.

Este mai frecvent întâlnită la persoanele de sex feminin de peste 40 de ani și cu istoric de artrită în familie. Simptomatologia debutează cu limitarea mișcărilor, durere și eventual blocaj articular.

Sunt mai multe tipuri se artrită, dintre care cele mai severe sunt: osteoartrită (la nivelul genunchiului se numește gonartroză, la nivelul șoldului – coxartroză, etc.); artrită reumatoidă, care este o afecțiune autoimună, în care sistemul imun al organismului atacă articulațiile.

Citește și:

Ce este bulimia și cum o ținem sub control

Ce trebuie să știi despre hepatită

Alte tipuri de artroză sunt: spondiloza anchilozantă, spondiloza cervicală, artrita psoriazică și guta. Factorii de risc pentru artroză sunt traumatismele articulare, mișcările de flexii repetitive ale genunchilor, obezitatea, hipertensiunea.

În momentul de față, nu există tratament universal eficient pentru tratarea artrozei, ci doar metode pentru reducerea simptomatolgiei și îmbunătățirea calității vieții.

 

Artrita juvenilă idiopatică

Este o artrită inflamatorie autoimună, cu simptome ce persistă mai mult de șase săptămâni la pacienți mai tineri de 16 ani. Cauza exactă nu este cunoscută, dar componenta ereditară și factorii exogeni joacă un rol important.

Unii pacienți au simptome timp de câteva luni, însă în cazul altor pacienți simptomele se mențin pentru tot restul vieții.

În unele cazuri, această afecțiune duce la apariția unor complicații serioase, precum: probleme de creștere și dezvoltare, distrugerea articulațiilor și afecțiuni oculare (uveită – care, netratată, poate determina apariția cataractei și a glaucomului).

Simptomele includ: durere, inflamație (umflarea articulației), reducerea mobilității (blocaj), febră, urticarie, inflamația ganglionilor limfatici.

Ca și în cazul oricărei forme de artroză, simptomatologia are episoade de acalmie (când boala nu se manifestă), dar și de exacerbare.

În cazul copiilor care acuză durere articulară timp de mai mult de o săptămână și dacă aceasta este însoțită de febră, e bine să consulte medicul.

 

Reumatismul

Reumatismul articular este o afecțiune autoimună cronică, pe fondul unei predispoziții genetice (în momentul de față sunt peste 200 de tipuri de afecțiuni reumatice).

Se manifestă cu reducerea mobilității, în special dimineața, și afectează mai ales mâinile și picioarele. Unele forme (40%) pot afecta tegumentele, plămânii, vasele de sânge și inima.

Spre deosebire de osteoartită, reumatismul afectează țesutul sinovial, care va determina distrugerea articulației și apariția diformităților.

Cele mai frecvente complicații sunt: osteoporoza, nodulii reumatici, uscarea mucoaselor, infecțiile, sindromul de tunel carpian, limfoamele etc.

Artrita reumatoidă este mai frecvent întâlnită între 30 și 60 de ani. Este de trei ori mai frecvent întâlnită la femei.

 

Artrita reumatoidă, artrita psoriazică, guta

Toate acestea sunt tipuri de artrită, guta este caracterizată prin acumulare de acid uric și depunerea cristalelor acestuia la nivelul articulațiilor.

Este mai frecvent întâlnită la bărbații între 40 și 60 de ani. Printre cauzele care duc la apariția gutei se enumeră consumul frecvent de friptură, carne (ficat, rinichi), fructe de mare (anșoa, crustacee, ton și sardine), bere și băuturi îndulcite cu fructoză.

 

Foto: Shutterstock

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top