Combaterea stresului zilnic: strategii eficiente
Stresul este nelipsit din viața cotidiană, reprezentând o sumă de reacții care se declanșează în corp din cauza unui stimul negativ, fie de natură fizică sau emoțională. Când îți este dificil să îl gestionezi sau când nivelul de stres pe care îl simți este mult prea ridicat, cu trecerea timpului, se poate transforma în boală. Există, totuși, și situații în care stresul este benefic, atunci când îl poți ține sub control și când este prezent pentru perioade scurte de timp. Acesta este cunoscut sub denumirea de „eustress”, care provine din greacă și semnifică „stres pozitiv”.
În cele ce urmează vei descoperi câteva strategii eficiente care te vor ajuta să combați stresul zilnic și care, lăsat să se acumuleze, ar putea să îți pună în pericol sănătatea generală a organismului. Iată câteva aspecte de care să ții cont pentru o sănătate emoțională imbatabilă.
Ashwagandha și Bacopa Monieri
Pentru calmarea episoadelor severe de stres, specialiștii recomandă ginsengul indian, cunoscut sub numele de Ashwagandha, dar și Bacopa Monieri, o plantă perenă, care se dezvoltă în zonele umede din India, America de Sud și în partea sub-estică a Asiei. Împreună, cele două plante reușesc să combată stresul, contribuind semnificativ la scăderea nivelului de cortizol, dar și la îmbunătățirea performanței sportive.
Dacă vrei să te bucuri de o viață echilibrată din punct de vedere fizic și emoțional, poți lua în considerare administrarea unui supliment cu Ashwagandha si Bacopa Monieri, care te va ajuta să gestionezi mult mai eficient perioadele de stres, să combați oboseala, dar și să îți îmbunătățești puterea de concentrare. Citește mai departe pentru a descoperi tehnici eficiente pe care le poți pune în aplicare în completarea suplimentului, pentru a te bucura de rezultatele dorite.
Tehnici de respirație care reduc stresul
Respirația conștientă cu numărătoare este una dintre tehnicile pe care psihoterapeuții le recomandă celor care se confruntă cu episoade severe de stres sau chiar anxietate. Numeri până la patru în timp ce inspiri, îți ții respirația pentru patru secunde și expiri încă alte patru secunde. Dacă repeți această tehnică pentru aproximativ 10 minute, vei simți treptat cum toată energia din corp ți se echilibrează.
Mai există o tehnică populară recomandată de psihoterapeuți, și anume respirația prin meditație. Pentru această strategie o să fie nevoie de un nivel mai ridicat de concentrare și răbdare. Tot ce trebuie să faci este să inspiri și să îți spui în minte „inspir”. Procedezi la fel și pentru momentele când expiri, concentrându-te atent pe tot acest proces.
Tehnica autoanalizării corporale
Tehnica autoanalizei corporale îmbină atât tehnica respirației conștiente, bazată pe inspirații și expirații lungi, profunde, cât și tehnica de relaxare progresivă a musculaturii. Tot ce trebuie să faci este să te concentrezi pe fiecare parte a corpului în parte unde simți că s-a acumulat destul de multă tensiune, până când ajungi să te relaxezi în întregime din toate punctele de vedere. În plus, această tehnică este eficientă și pentru îmbunătățirea conexiunii dintre corp și minte.
Yoga și meditație
Meditația este o strategie care, efectuată corect, reușește să îți elibereze mintea de toate gândurile negative. Pentru început, va trebui să te așezi într-o poziție confortabilă și să practici respirația conștientă, până când reușești să îți golești mintea de toate frământările și grijile care nu îți dau pace. Practicată cu regularitate alături de Yoga, vei reuși să ai un control mult mai ridicat asupra propriilor emoții, dar și stresului.
Yoga constă într-o serie de poziții și exerciții de întindere a mușchilor, care ajută la îmbunătățirea flexibilității corpului, dar și a echilibrului. Un stil de viață sănătos în care îmbini tehnicile de relaxare prezentate anterior cu unii dintre cei mai eficienți adaptogeni, Ashwagandha si Bacopa Monieri, te va ajuta să te bucuri de liniște sufletească.
Combate stresul zilnic din viața ta prin metodele amintite mai sus și ia in considerare suplimentul cu Ashwagandha si Bacopa Monieri pentru a-ți îmbunătăți starea de bine, dar și pentru a face față mult mai bine situațiilor tensionante.