Coronavirus: cum pot bolile contagioase să ne bulverseze complet raporturile sociale

Aproape zilnic, interacționăm, de cele mai multe ori fără să ne dăm seama, cu persoane bolnave, fie ele contagioase sau nu. Însă zilele acestea, riscul de contagiune este mai vizibil ca oricând pentru că masca pe care o poartă din ce în ce mai mulți dintre noi semnalează asta. Iar pentru că întregul nostru ritm de viață este dat și creat predominant de contactele cu ceilalți, frica de a nu fi contaminați ne modifică fundamental comportamentul și, prin urmare, relaționarea.
Imaginați-vă…cum, în fiecare dimineață, ne menținem echilibrul în metrou sau în autobuz ținându-ne de bare sau cum abia așteptăm să ocupăm locul care tocmai s-a eliberat pentru a ne cufunda în gândurile noastre, într-o carte sau telefon. Numai că…acum, persoana care se ține lângă noi de bară sau a eliberat locul din fața noastră poartă o mască de protecție. Tușește sau își șterge nasul. Cum primim toate acestea? Mai stăm lângă respectiva persoană? Îi mai ocupăm locul pe care a stat? Sau ne îndepărtam subit căutând un loc cât mai izolat pentru a ne proteja?

Fiecare pe cont propriu. Fiecare pentru sine.

Fără îndoială, riscul unei pandemii dezvoltă un sentiment de neîncredere și nesiguranță față de cei de lângă noi. În primul rând, pentru că, în fața unei persoane bolnave, se declanșează o anumită identificare și asociere. Ne spunem nouă înșine „De ce nu eu?“. Iar frica de contagiune ne alimentează frica. Rezultatul? Ne simțim potențial afectați.
În plus, psihiatrul francez Michel Lejoyeux este de părere că „preocuparea poate merge până la dezvoltarea mentalității și comportamentului bazate pe principiul „fiecare pentru sine” și, tot în opinia sa, acesta este în parte motivul pentru care suntem informați prin campanii de conștientizare și sensibilizare pentru a limita transmiterea germenilor și pentru a evita paranoia.

Mărturiile unui bolnav contagios

Ana- am luat gripa A în 2009 în timpul unei călătorii în străinătate. La început, am avut dureri puternice de cap și ziua, și noaptea, care, uneori, mă împiedicau să mă ridic din pat. Însă nu m-am îngrijorat prea mult și am pus totul pe seama oboselii. La întoarcerea din Franța, am decis să mă duc totuși la medic. Crezând că am o infecție, m-a internat de urgență. Acolo, am fost testată pentru simptome de gripă, dar nu mi s-au mai efectuat și alte teste. Mi-au pus imediat o mască! Atmosfera era atât de copleșitoare încât, atunci când mi s-a spus că am gripa A, m-am simțit aproape liniștită. Numai simplu gest de a mi se oferi o mască mă făcuse să cred că e mult mai rău!

O mască albă pe față și nu mai ești nimic altceva decât un pericol!

Am rămas o zi în spital și, atunci când am ieșit, a trebuit să mă confrunt cu privirile celorlalți. Aveam impresia că, pur și simplu, sunt o ciumată. Înainte de sosirea taxiului care să mă lase acasă, am așteptat într-una din sălile spitalului. Priviri din colțul ochilor, una dintre persoanele lângă care m-am așezat și-a schimbat locul… A fost tare jenant, până la umilință. Pentru prima oară, am simțit și am înțeles pe deplin ce simte și ce trăiește o persoană atunci când este judecată și respinsă doar pe baza înfățișării sau a aparențelor. O mască albă pe față și nu mai ești nimic altceva decât un pericol! Am fost tentată să îmi dau jos masca ca să nu mai simt toate acele priviri ațintite asupra mea, dar, cu siguranță, ar fi fost și mai rău. Aș fi devenit teribil de „periculoasă” în ochii celorlalți și cine știe cum ar fi reacționat? Ar fi fugit? M-ar fi îndemnat să-mi pun imediat masca la loc, așa cum a făcut și medicul, atunci când am vrut să-i vorbesc îndepărtând de la gură această bucată de material care mă deranja?

Cu acordul celor apropiați, mi-am dat masca joc

Șoferul de taxi a sosit…Nu a reacționat când m-a văzut cu masca. Cu toate acestea, există o mai mare promiscuitate într-o mașină decât într-o sală de așteptare imensă dintr-un spital! Când am coborât în fața casei, mi-a urat: „Curaj! Să te faci bine cât mai repede!”. M-am emoționat în fața unei așa dovezi bruște de bunătate… Sau poate comportamentul șoferului a fost diferit de al celorlalți pentru că îngrijorarea față de o boală este mult mai mare atunci când te afli într-un spital?…
Cu toate acestea, nu am încercat nicicum să testez reacțiile altor persoane din afara spitalului. Cu acordul rudelor mele, mi-am scos masca. Apoi, revenirea mea la muncă a decurs foarte bine. Am devenit „Prima persoană pe care o știm că a avut gripă A”! ”

Da. O boală, ca să nu mai vorbim de una contagioasă ne modifică complet comportamentul și modul în care interacționăm și relaționăm cu ceilalți. Iar, în cazul unei pandemii ca cea de acum, această schimbare este și mai drastică și mai acută. Toate acestea însă au explicații cât se poate de clare psihologice. De aceea, în astfel de momente, specialiștii sunt cei care ne pot oferi nu doar explicațiile, dar și suportul de care avem nevoie pentru a traversa această perioadă.