Corpul meu ma pedepsea

Am reusit sa ma desprind

Nu stiu cum de am avut un moment de luciditate. Am inceput o cura de slabire drastica. Am devenit obsedata de gimnastica, de supe si de apa plata. Am dat jos 30 de kilograme. Mi-a facut tare bine. Incepeam sa ma privesc altfel. In­cepeam sa ma iubesc.

Apoi am in­­­­­­­­­­­­­­ceput sa ies pe strada si sa ma ad­mir in fiecare vitrina. In acelasi timp s-a produs o alta miscare interioara: am inceput sa fiu indi­fe­ren­ta la con­flictele dintre noi, mi se parea ca se joaca cu mine, ca oricum ne vom impaca.

De altfel mi-a spus ca eu nu as fi avut curaj sa pun capat acestei relatii, ca sunt prea slaba. S-a inselat, dragul meu iubit, s-a inselat. Imi dadeam sea­ma de la un punct incolo ca nu mai sim­team nimic unul pentru celalalt si ca ne tinea impreuna numai con­fortul material pe care i-l ofeream eu. Cinic?

Si mai revelator a fost e­pi­sodul unei intalniri cu prietenii lui, in care a inceput sa ma jigneas­ca din senin si sa ma loveasca. Am rupt brusc relatia. Ma asteptam sa fie indiferent, dar, timp de trei luni m-a sunat sa se scuze. Ii lipsea victima, probabil. A apelat la prieteni si la familia mea ca sa ma faca sa ma razgandesc. Dar nu mai voiam sa aud de el. La inceput mi-a fost greu, imi lipseau prietenii comuni, dar a trecut. Cred ca frica de singuratate m-a facut sa-mi fie greu sa rup aceasta legatura. M-am con­centrat pe studii ca sa ma adun, sa ma refac. Eram in anul patru de facultate. Am inceput sa merg in cluburi cu colegele, la film, faceam lucruri pe care nu avusesem vreme sa le fac. Ma simteam libera, in­treaga. Ma simteam bine si fara un partener si asta ma bucura.

Al doilea masochism

Peste cateva luni am cunoscut pe altcineva. Aveam amandoi aceeasi istorie de dezamagire sentimentala. La inceput ne-am plans pe umar, ne-am sustinut reciproc, apoi ne-am trezit indragostiti. Simteam ca ma iubea pentru ce eram eu, nu pentru banii mei. Nici el nu era bo­gat, dar pentru mine nu conta asta, am mai spus-o. Si am facut iar greseala de a oferi totul.

Ne-am mu­tat impreuna. Prietenul meu fa­cuse o depresie, spunea el pentru ca nu reusea sa castige mai mult si sa-mi ofere ceea ce meritam. Incercam sa-i distrag atentia oferindu-i mici cadouri, pentru ca vedeam ca sufera. Oare de ce intelegeam eu astfel afectiunea? Darul? De ce in­telegeam eu ca trebuie sa fac asta? Nici astazi nu pricep prea bine. Apoi prietenul meu cel deprimat a inceput o afacere care a mers de la in­­ceput excelent.

Am crezut ca ga­ta, ne va fi ok. De unde… nu ve­dea decat afacerea si pe amicii lui. Eu eram o cantitate neglijabila care il obosea. Ma transformasem pentru el intr-o femeie casnica ce re­nun­­­­tase iar la ea insasi pentru a-i fi lui bine. Ma neglija. Prietenele imi spuneau ca ma comport exact ca in urma cu cinci ani si ca ar fi bine sa tai si aceasta relatie. Insa eu sim­team ca innebunesc daca nu il vad. Treceam peste certuri, peste o­fen­se. Nu puteam sa renunt, ma legasem iarasi prea tare…

Sunt mai puternica decat credeam

Dupa doi ani mi-a ajuns iarasi. Am avut puterea sa spun pentru a doua oara «gata!» Ne-am mai vazut, o perioada, foarte rar, nu puteam sta mul­ta vreme fara sa-l aud la tele­fon, in­ca il iubeam mult. Stiam ca nu e bi­­­­­­ne, dar incet-incet m-am detasat. Acum stiu ca sunt mai puternica sentimental decat credeam eu in­sami.”

A consemnat Iuliana Alexa
Foto: GULIVER.