David Servan Schreiber ne spune „Adio”

Este o carte scrisa cu inima deschisa, de o sinceritate si de o pudoare incredibile.

Neuropsihiatrul cunoscut in lumea intreaga gratie cartilor sale, Anticancer (2008) si Vindeca stresul, anxietatea si depresia fara medicamente si fara psihanaliza (2005, ambele la Editura Elena Francisc Publishing), povesteste, zi de zi, evolutia tumorii sale la creier, cu care traia de 19 ani, si despre grava sa recadere de acum un an.

Cele patru operatii, momentele sale grele si cele de bucurie, sustinerea fara cusur a apropiatilor, frica lui de moarte, placerile sale cotidiene, tatal sau, viata sa amoroasa, copiii…

David semneaza o poveste foarte personala, intensa si emotionanta, simpla si sincera.

Fiind si un bun om de stiinta, el revine adesea asupra corpului de informatii pe care le-a facut cunoscute: binefacerile meditatiei, ale activitatii fizice, alimentatiei sanatoase, mediului calm…

Psychologies l-a insotit de mai multi ani pe David Servan-Schreiber in lupta sa de popularizare a ideii ca o viata sanatoasa te poate feri de boala.

Medicina integrativa, care asociaza tratamentelor clasice pe cele complementare (acupunctura, hipnoza, meditatie), si igiena de viata (exercitiu fizic, nutritie buna) incep sa se impuna peste tot in Europa.

Gratie lui David-Servan Schreiber, fiecare a putut intelege ca devine actor al propriei vieti si sanatati, ca poate sa isi intareasca apararea naturala, prin schimbarea modului de viata, si sa previna astfel boala, sa lupte astfel cu toate fortele fizice si mentale.

Multumita lui David, fiecare stie azi in ce masura relatiile interumane, empatia si tandretea sunt implicate in procesul de vindecare.

In ciuda recaderii sale in boala, David povesteste in ce masura lupta sa ramane un demers just si pertinent.

Ne-a primit in Neully-sur-Seine, in apartamentul mamei sale si asezat pe fotoliul tatalui sau, Jean-Jacques, acolo unde a stat si acesta in decursul gravei sale boli.

Ne vorbeste despre moarte si toate intrebarile existentiale, cu o mare generozitate, si ne da, inca o data, o frumoasa lectie de viata.

In momentul in care au fost scrise aceste randuri, medicii ii dadeau lui David cateva saptamani sau luni de viata.

El incearca sa profite de fiecare moment pentru a se pregati de marele „adio“ fata de toti cei pe care ii iubea.

Publicat in majoritatea editiilor internationale ale revistei Psychologies, acest interviu este o modalitate de a-i spune, la randul nostru, „adio“…
Psychologies: Cum te gandesti tu la miile de cititori care te urmaresc? Cum ii vezi pe cei care lupta cu boala schimbandu-si igiena de viata dupa ce au citit Anticancer? Si cum crezi ca reactioneaza ei la aflarea vestii revenirii bolii tale?

David Servan-Schreiber: Multi vor fi dezamagiti. „Daca si David Servan Schreiber, care aplica principiile din cartea scrisa de el, s-a imbolnavit, inseamna ca astea toate nu merg deloc.“

Le raspund: „Toate acestea demonstreaza ca eu nu sunt un caz stiintific!“. Nu putem lua un singur caz si sa tragem concluzii stiintifice pe baza lui.

Asadar, toate acele informatii, studii si descoperiri puse de tine la dispozitia publicului sunt valabile?

D.S-S.: Nu exista niciun tratament conventional care sa dea garantii de 100% pentru vindecarea cancerului si a recaderilor in acesta.

Daca cineva recade in boala dupa ce a terminat o chimioterapie, nu este un motiv sa spunem ca acea chimioterapie nu a functionat. Nu am spus niciodata ca metodele descrise de mine in Anticancer functioneaza 100%.

Niciun regim alimentar, nicio activitate fizica, nicio metoda de gestiune a stresului nu pot elimina posibilitatea unei recaderi. In schimb, fiecare poate maximiza apararea sa naturala avand grija de starea generala, fizica si mentala.

Este, astfel, definitiv stabilit ca exercitiul fizic ajuta la eliminarea efectelor negative ale chimioterapiei si reduce greata asociata cu aceasta.

In aceasta lupta pentru medicina alternativa, considerarea globala a fiintei umane si medicina integrativa, care crezi ca ti-a reusit mai bine?

D.S-S.: Nu vreau sa imi asum eu toate meritele, pentru ca suntem destul de numerosi in realitate cei care aparam aceasta abordare medicala. Au fost si reusite foarte frumoase, fapte colective.

Intre acestea se numara includerea EMDR (Eye Movement Desensitisation and Reprocessing sau „desensibilizare prin programarea de miscarilor oculare“) in medicina franceza contemporana, cu mai multe mii de persoane vindecate.

Am auzit recent ca o diploma universitara de EMDR tocmai a fost aprobata de comisia nationala universitara de la Universitatea din Metz. Este formidabil.

Care sunt celelalte reusite ale tale?

D.S-S.: Anticancer a contribuit la intarirea ideii ca pacientul poate relua o forma de control asupra propriei vieti, ca poate fi actor al sanatatii sale, ceea ce in engleza numim empowerment, capacitatea vitala de a relua controlul de sine.

Succesul la public al acestei carti m-a surprins realmente. Si toti cei care veneau sa imi asculte conferintele, asta m-a emotionat.

Cum explici acest fenomen?

D.S-S.: Cred ca nici nu ne imaginam ce inseamna suferinta cronica, cancerul mai ales. Este maladia cronica cea mai frecventa si cea mai rea. Un francez din patru va face cancer.

Celor carora le-ai dat speranta doresti sa le mai transmiti ceva?

D.S-S.: As vrea sa le spun ca e trist ca am recazut in boala aceasta, dar ca nu trebuie sa se lase descurajati de ceea ce mi se intampla mie. Nu este un experiment stiintific, ci un accident de parcurs.

Si trebuie sa le spun ca nici eu nu am adoptat toate principiile din Anticancer in ultimii ani.

Cu precadere cel care spune ca trebuie sa ne ocupam de noi, sa fim calmi? Cartea ta nu e un tratat de sfaturi de nutritie…

D.S-S.: Adevarat! A fost departe de o culegere de sfaturi despre broccoli si ceai verde, chiar daca ea contine si asta. Personal, am neglijat dimensiunea calmului si seninatatii.

Vorbesc in acea carte despre importanta de a crea un univers interior si, pe cat posibil, si unul exterior, fara conflict sau stres.

Amicul tau, psihanalistul canadian Guy Corneau, a cautat calmul in mijlocul naturii canadiene. Mai spunea ca in stadiul IV al cancerului sau, a reluat o terapie personala si ca asta l-a ajutat sa iasa mai simplu din boala. Tu nu ai nici chef, nici nevoie de asa ceva?

D.S-S.: Este o unealta, da, care nu merge mereu, care trebuie calibrata. Eu am facut zece ani de psihanaliza totusi. Deci nu pot spune ca am chef sa ma apuc iar.

 

Pentru a intelege de ce a recazut in boala, Guy Corneau s-a gandit in ce masura el uitase de el insusi. Ai sentimentul ca si tu te-ai descentrat si ai uitat de propria ta persoana de dragul cauzei?

D.S-S.: Adevarat! Am neglijat ritmulrile mele biologice cu aceste calatorii in strainatate. Anticancer a fost un best-seller in toate tarile europene, precum si in Israel si Brazilia…

Am facut atatea eforturi de a lansa aceasta carte, incat nu ma induram sa nu merg sa vorbesc despre ea diverselor audiente.

Simtim in lucrarile tale o forma de intelepciune, de seninatate. Nu te-ai infuriat pe soarta in momentul in care ai auzit de recaderea in boala?

D.S-S.: Nu, impotriva cancerului.

Dar ce altceva?

D.S-S.: Sunt mereu infuriat impotriva medicinei, care nu foloseste abordardarile complementare. Eficacitatea lor este demonstrata deja si nu au efecte secundare. Asta nu e admisibil. Sunt tot mai enervat, pentru ca eu fac parte dintre cei care sufera.

Evoci chestiunea spiritualitatii si transcendentei, dar nu te pronunti prea clar asupra chestiunii Divinitatii. Unde esti, la acest capitol?

D.S-S.: La acelasi nivel de acum 20 sau 30 de ani. Am fost uimit in conversatiile mele cu pacienti care au avut experiente de moarte iminenta. Au revenit cu idei pe care le putem citi in Elizabeth K¼bler-Roth sau Raymond Moody.

Dar e altceva cand ti se povesteste de catre cineva care chiar a trait asa ceva. Senzatia ca e mort, tunelul, lumina, sentimentul profund de iubire, de bunatate, de frumusete, de lumina, de legatura cu celelalte suflete. Erau atat de incantati, ca voiau sa ramana acolo, nu sa revina la spital.

Pare ca iti face bine sa rememorezi aceste confesiuni…

D.S-S.: Da, mi-a luat timp sa imi dau seama de adevarul lor. M-am intrebat mereu, ca toti neuropsihiatrii: nu este oare doar o dovada de halucinatie, pe care creierul o fabrica atunci cand scade cantitatea de oxigen la nivelul structurilor importante ale creierului, mai ales cele responsabile de constiinta?

Este posibil, dar eu nu cred in aceasta explicatie. Desigur, pentru ca face bine, suntem tentati sa credem asta. Dar sunt si studii foarte convingatoare pe acest subiect.

Aceste povesti asupra mortii iminente ii linistesc pe cei care le-au trait si schimba total atitudinea lor cu privire la moarte. Nu le mai este frica. Si nici cei din jur nu se mai tem.