DENT ESTET lansează noile abonamente dentare Smart Choice
DENT ESTET, parte din Grupul MedLife și liderul inovației în medicina dentară din România, lansează noi abonamente stomatologice în cadrul parteneriatului încheiat cu MedLife. Noile abonamente individuale și corporate oferă pacienților acces facil la servicii integrate de îngrijire orală și la o echipă de experți în toate ramurile stomatologiei.
Disponibile pe website-urile www.dentestet.ro și medlife.ro, abonamentele Smart Choice se adresează adulților, copiilor și adolescenților și oferă acces la soluții stomatologice personalizate, tehnologii inovatoare și expertiză medicală, contribuind la depistarea din timp a afecțiunilor dentare și la menținerea sănătății orale prin planurile de tratament integrate. În funcție de abonamentul achiziționat, pacienții obțin reduceri și în cadrul clinicilor din rețeaua MedLife.
Abonații pot accesa o varietate de servicii stomatologice în toate ramurile medicinei dentare: Implantologie dentară, Chirurgie, Estetică avansată, Protetică dentară, Ortodonție, Endodonție microscop, Parodontologie, Stomatologie laser, Stomatologie pediatrică, Radiologie și Imagistică.
Noile soluții Smart Choice Individual și Smart Choice Corporate includ o varietate de consultații de specialitate, planuri de prevenție, reduceri pentru profilaxie și imagistică dentară, dar și intervenții în cazuri de urgență. Abonamentele individuale sunt concepute progresiv pentru a răspunde nevoilor de prevenție, a degreva pacientul de presiunea financiară a planurilor de tratamente complexe, precum și pentru a încuraja apelarea la serviciile de mentenanță necesare păstrării rezultatelor pe termen lung. Abonamentele corporate sunt personalizate în funcție de nevoile companiilor, fiind disponibile atât pentru angajați, cât și pentru familiile acestora.
„Prin abonamentele nou lansate, asigurăm accesul la ultimele inovații în domeniul medicinei dentare pentru orice pacient, fie că vorbim de un simplu control de prevenție sau de tratamente complexe care necesită cea mai înaltă expertiză. În contextul în care aproximativ două treimi dintre companii facilitează angajaților accesul la servicii medicale private, iar aproape 40% dintre salariați le consideră utile, potrivit unui studiu de piață realizat de compania EY în 2023, abonamentele stomatologice reprezintă un beneficiu foarte apreciat atât de angajați și familiile lor, dar și de angajatori”, declară Cristian Taban, Director Executiv al DENT ESTET.
“Experiența de aproape trei decenii pe piața de servicii medicale private din România ne confirmă faptul că abonamentul medical este, de departe, unul dintre cele mai eficiente instrumente de prevenție și o bună investiție în sănătate. Doar la nivelul anului trecut am înregistrat cca 3,7 milioane de accesări ale serviciilor medicale pe bază de abonament, ceea ce în termeni simpli se traduce, nu doar printr-o degrevare a spitalelor publice, dar mai ales prin sute de mii sau chiar milioane de vieți salvate. Mai mult, în timp abonamentul s-a dovedit a fi și o modalitate eficientă de economisire, ceea ce îi conferă și mai multe avantaje pacientului. Toate acestea ne-au întărit convingerile că un astfel de produs ar putea fi extrem de util și în piața de servicii dentare și avem convingerea că, împreună cu partenerii noștri de la DENT ESTET, vom aduce și mai multă valoare adăugată atât segmentului de business (companii mari, IMM-uri sau start-ups), cât și la nivel individual, noile produse fiind disponibile atât pentru persoane juridice cât și pentru cele fizice”, menționează Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.
Simbol al inovației stomatologice la nivel național de peste 24 de ani, cu 18 clinici în 9 orașe mari din țară, o echipă de 185 de medici supraspecializați și 7 divizii de excelență, DENT ESTET s-a remarcat prin pionieratul continuu în materie de tendințe și inovații în domeniul medicinei dentare. De-a lungul anilor, a atras cei mai buni specialiști și a investit constant în tehnologii digitale avansate. De asemenea, grupul deține DENT ESTET 4 KIDS – prima clinică de Stomatologie Pediatrică din România și din Europa de Est – precum și DENT ESTET 4 TEENS – prima și singura clinică din România dedicată exclusiv adolescenților.
Despre DENT ESTET
DENT ESTET, parte din Grupul MedLife, a fost înființat în anul 1999 și este lider în democratizarea inovației stomatologice din România. Grupul de clinici a introdus în România concepte precum multidisciplinaritatea, stomatologia digitală performantă, primul laborator de tehnică dentară digitală – Aspen și a dezvoltat șapte Divizii de Excelență: DE Implant Division, Aesthetic Division, Ortho DE Digital Team, DE Laser Division, DE Periodontics Team, DE Endodontics Team și DE Prevention & Prophylaxis Division.
În premieră în Europa de Est, DENT ESTET a deschis primele clinici stomatologice destinate exclusiv copiilor și adolescenților, DENT ESTET 4KIDS (2008) și ESTET 4 TEENS (2012).
Prioritatea grupului este să asigure la nivel național accesul la servicii de excelență în stomatologie performantă și să răspundă cerințelor de sănătate orală ale întregii familii. În prezent, grupul numără 18 clinici situate în nouă orașe din țară: București, Timișoara, Sibiu, Brașov, Ploiești, Oradea, Cluj-Napoca, Craiova și Arad.
Despre MedLife
Sistemul Medical MedLife a pornit în urmă cu aproape trei decenii, devenind astăzi cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România.
MedLife operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare bază de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară.
Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management a fost capabilă să creeze și să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.
O companie românească cu tradiție, MedLife s-a listat la Bursa de Valori București (BVB), fiind un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.
În prezent, rețeaua MedLife continuă să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Creează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.
- Abonamentele Smart Choice by DENT ESTET se adresează adulților, copiilor și adolescenților și sunt disponibile pe website-urile dentestet.ro și medlife.ro;
- Acestea oferă pacienților acces facil la servicii integrate de îngrijire orală și la o echipă de experți în toate ramurile stomatologiei;
- Adițional serviciilor de stomatologie, noile abonamente DENT ESTET oferă discounturi la o serie de servicii medicale în cadrul rețelei medicale MedLife;
- Abonamentul de servicii stomatologice este un instrument eficient de prevenție pentru afecțiunile dentare, dar și o modalitate la îndemână de economisire;
- Raportat la experiența privind abonamentele medicale, un abonat accesează serviciile unui medic de până la două ori mai mult decât un neabonat și poate face economii de zeci de mii de lei pe an.