Now Reading
Dynamical Neurofeedback® NeurOptimal®- De la exagerare la relativizarea simptomelor

Dynamical Neurofeedback® NeurOptimal®- De la exagerare la relativizarea simptomelor

Revista Psychologies

Mulţi oameni ajung la clinica noastră în căutare de soluţii pentru traume fizice sau emoţionale, simptome persistente pentru diferite afecţiuni și boli. În general, aceștia nu au găsit alinare sau rezultate satisfăcătoare prin metodele medicale convenţionale sau medicaţie și vin convinși că NeurOptimal® reprezintă o „terapie alternativă” sau un „tratament medical” potrivit pentru problema lor.

Este responsabilitatea noastră să recalibrăm aceste așteptări, explicând clar cum funcţionează sistemul pentru a evita neclarităţi care ar putea compromite succesul sesiunilor.
NeurOptimal® nu este o terapie medicală, ci cel mai avansat sistem de Brain Training – respectiv antrenament neuronal din lume.
Nu este un dispozitiv medical, ci un instrument de welness general, fără riscuri, accesibil tuturor, atât profesioniștilor care oferă sesiunile, cât și clienţilor. Indiferent de problemele prezentate, majoritatea utilizatorilor raportează o îmbunătăţire semnificativă a stării de bine după o serie de sesiuni.

Care este diferenţa dintre un tratament medical și NeurOptimal®?

Deși efectele observate pot fi similare cu cele ale unui tratament eficient, diferenţa esenţială constă în mecanismul de acţiune. NeurOptimal® nu se bazează pe protocoale medicale dedicate simptomelor specifice, ci susţine capacitatea naturală a creierului de a se adapta dinamic la schimbările vieţii. Acest proces implică renunţarea la tiparele repetitive și disfuncţionale dobândite în urma traumelor și întărirea neuroplasticităţii – abilitatea creierului de a se reorganiza și a funcţiona optim.

Cum funcţionează NeurOptimal®?

Creierul uman, atunci când rămâne blocat în tipare repetitive, dezvoltă diverse disfuncţii care pot genera simptome. NeurOptimal® facilitează o schimbare profundă, întrerupând aceste tipare și susţinând autoreglarea.
Acest mecanism contribuie la reducerea stresului și a „exagerării reprezentării neurologice a simptomelor” – un cerc vicios în care stresul amplifică percepţia simptomului, iar simptomul sporește stresul.
Un exemplu ilustrativ este tinitusul (acufenele sau ţiuitul urechilor). Creierul intensifică percepţia frecvenţei asociate tinitusului printr-un proces de feedback pozitiv, similar unui microfon care amplifică un sunet până la distorsiune. NeurOptimal® rupe acest cerc vicios folosind un feedback negativ, întrerupând fluxul continuu de muzică și aducând creierul în momentul prezent. Acest proces întărește mecanismele inhibitorii centrale și resursele cognitive generale, facilitând suprimarea voluntară a tinitusului și relativizarea simptomului.

O schimbare de percepţie, o viaţă transformată

Așa cum spunea Karl Pribram părintele neuropsihologiei în teoria sa despre creierul holografic, percepţia definește realitatea în care trăim. NeurOptimal® influenţează percepţia realităţii noastre, favorizând transformarea vieţii în moduri neașteptate și profunde.

Misiunea NeurOptimal®

Dr. Valdeane Brown, inventatorul sistemului Dynamical Neurofeedback® și fondatorul Zengar Institute Inc., a creat NeurOptimal® pentru a oferi oricui un instrument puternic, accesibil și eficient pentru antrenamentul creierului.
Obiectivul este de a pune creierul în cele mai bune condiţii pentru a gestiona eficient orice situaţie, chiar și în afara unui context clinic, permiţând declanșarea naturală a proceselor de autoreglare și autovindecare. NeurOptimal® este mai mult decât o tehnologie; este un partener în călătoria spre o stare de bine autentică și durabilă.
Este tehnologia în serviciul bunăstării, care exploatează însăși funcţionarea sistemului nostru nervos central prin detectarea și notificarea schimbării fiinţei. Moartea și disconfortul sunt statice, viaţa și bunăstarea sunt schimbări. NeurOptimal? Ajută creierul să oprească ceea ce a întrerupt capacitatea sa înnăscută de a se adapta și de a se schimba.

 

Autori: Francesco Lanza, Instructor NeurOptimal® Italia
                Delia Rus, Instructor NeurOptimal®, Representative NeurOptimal® România

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top