Imi este frica tot timpul sa nu ma imbolnavesc
Tuturor ne este frica sa nu ne imbolnavim, dar unii sunt obsedati de simptome. Ei sufera de ipohondrie, un rau adesea neinteles de catre anturaj. Cum sa-i ajuti?
„Boala mea, draga mea boala, ce m-as face fara tine?“ – se intreaba bolnavul imaginar al lui Molière. In realitate, el sufera de o grija obsesiva si nejustificata pentru sanatatea sa, care persista in ciuda asigurarilor medicilor si a absentei totale a unor simptome fiziologice observabile – intr-un cuvant, e vorba de ipohondrie.
In cazul ipohondriei grave, persoana isi reduce identitatea la maladia sa, care devine obiectul dragostei si urii sale. Este o patologie usor narcisista, o repliere completa asupra persoanei proprii.
Sexualitatea, relatiile cu ceilalti, cu lumea exterioara sunt suprimate. Ne apropiem de mecanismele paranoiei, dar acolo subiectul este persecutat de un organ considerat ca anormal.
Preocuparile ipohondrilor
Este o maniera de a infatisa angoasa, de a o evidentia, intrucat un pericol reperabil si localizat (precum un cancer) este mai suportabil decat un pericol permanent, difuz.
Trebuie distinse, in mod egal, ipohondria tranzitorie (o teama pasagera, care poate surveni in urma decesului unui apropiat sau a unei stiri despre SIDA) de o frica ce se dezvolta in urma unei maladii grave reale, stabilizate, dar in legatura cu care exista teama unei recidive.
Originea unei obsesii
Adesea, persoanele care sufera de ipohondrie au cunoscut carente afective precoce, un abandon ori o separare. Altii au parinti care ii trimit la medici la cea mai mica zgarietura, generand un sentiment de vulnerabilitate si de insecuritate fata de corpul lor.
O lipsa a stimei de sine
Boala, forma acceptabila a esecului, vine sa mascheze un profund sentiment de neputinta, de nulitate. Angoasele ipohondrice sunt, de altfel, la fel de frecvente in adolescenta ca si la menopauza, intrucat aceste perioade provoaca o profunda lezare a imaginii de sine.
Terapeutii de familie il privesc pe ipohondru ca pe detinatorul de simptome, acela la care ceilalti membri ai familiei isi raporteaza stresul.
Psihoterapeuta pariziana Michele Freud: „Suferinta ipohondrica se datoreaza exigentelor vietii cotidiene. Este o fobie care amplifica manifestarile corporale: palpitatiile, durerile musculare si atacurile de panica sunt datorate activarii sistemului nervos autonom, altfel spus, stresului“.
Ce este de facut daca te loveste ipohondria?
Relaxeaza-te! Tehnicile de relaxare segment dupa segment calmeaza mintea si destind corpul. Odata atinsa starea dintre somn si veghe, caracteristica relaxarii, oricine poate actiona singur impotriva tulburarilor de natura ipohondrica.
Respira! Respiratia este barometrul starii noastre mentale. Oamenii angosati au o respiratie inalta, toracica. Trebuie invatata amplificarea respiratiei abdominale prin expiratii lente, profunde, calme si regulate. Astfel, dispunem de o tehnica de urgenta pentru alungarea angoaselor.
Cauta ajutor. Un terapeut va lucra cu vizualizarea, sugestionarea si hipnoza. Psihoterapiile de sprijin, analiza tranzactionala, tehnica de ancorare in PNL si terapiile cognitiv-comportamentale trateaza in mod egal fobiile si credintele obsedante referitoare la boala. Ipohondria majora necesita o supraveghere psihiatrica, care sa uneasca un tratament medical antidepresiv cu o psihoterapie analitica de lunga durata.
Ce sa faca cei din jur
Dupa o perioada solicitanta, distanta si furia se manifesta usor fata de un „bolnav imaginar“, pe care nimic nu il linisteste. Inutil sa-i minimalizam suferinta cand el ne pune sub nas analize medicale negative.
Fraze precum „n-ai nimic, linisteste-te, nu te mai gandi“, ii intaresc sentimentul ca este singur si neinteles. Mai bine fa-l sa vorbeasca despre el insusi, despre copilaria sa, despre familia sa.
Si daca aceasta atitudine intelegatoare nu ii este suficienta, il putem sfatui sa mearga la un psihoterapeut, care il va ajuta sa inteleaga mai bine adevarata sa neliniste.
