Iubeste fiecare particica din tine
O suferinta reala
Decalajul intre imaginea ideala si corpul real apare adesea in adolescenta. Tot in aceasta perioada, privirile dure, scrutatoare sau criticile si glumele fac rau si se intiparesc pe carnea celui sau celei care le primeste.
Luiza, 46 de ani, a avut nevoie de mult timp pentru a trai in armonie cu soldurile sale rotunde si cu coapsele generoase. „Timp de multi ani, m-am simtit vulgara, ma camuflam in spatele hainelor neutre. Numai dupa terminarea analizei, am inteles ca, pentru mama mea, filiforma si eleganta, «rotunjime» insemna ceva «ordinar». Ea era cea care facuse o fixatie legata de soldurile mele mari. Obsesia mea a inceput, desigur, la pubertate si a tinut pana acum vreo zece ani. Intre timp… cata suferinta! Ma vedeam prin ochii ei si ma dispretuiam teribil.“
A te detasa de consecintele unei insatisfactii corporale nu este niciodata simplu. Urmarile sunt complexe, uneori inconstiente. Barometrul este intotdeauna suferinta, deci handicapul.
Cand avem impresia ca nasul, burta sau picioarele ne umbresc viata, este mai bine sa ne tratam. Terapiile comportamentale sau cognitive dau in acest domeniu rezultate foarte bune. Se lucreaza pe convingeri si pe radacinile lor, invatand sa abandonam limitele lor, sa ne descoperim progresiv.
Simona, 38 de ani, a ezitat mult timp, ca, in final, acum doi ani, sa spuna „nu“. „ Am decis pana la urma sa nu imi operez nasul incovoiat, impozant, nasul majoritatii femeilor din familia mea. M-am gandit ca daca as avea o fata si aceasta ar avea nasul meu, nu mi-as asuma faptul ca l-am modificat. Eu am un baiat care are nasul drept al tatalui sau, deci problema nu s-a pus in realitate, insa acesta a fost un declic important pentru mine.“
O reconciliere blanda
Daca acest refuz se poate face de pe o zi pe alta, este din cauza ca, in majoritatea timpului, fortele din noi lucreaza in subconstient. O intalnire amoroasa, o investitie intr-un proiect motivant sau chiar sentimentul unei urgente fata de timpul care trece, pot, fara a face „magie“, sa diminueze fixatiile negative.
Este de ajuns uneori, ne amintesc terapeutii psihocorporali, sa gasim multumiri personale care vin sa ne intareasca stima de sine sau sa modifice – prin activitati
fizice si senzoriale – relatia pe care o avem cu corpul nostru. Cu cat acesta ne ofera mai multa placere, cu atat mai mult este iubit.
Sa invatam sa facem pace
Pentru a ne impaca cu partile din noi lasate in suferinta, aceste doua exercitii de desensibilizare sunt de mare ajutor.
Triunghiul care vorbeste (pentru a intelege natura privirii rauvoitoare)
Intinde-te. Dupa ce te-ai destins, imagineaza-ti ca partea pe care o respingi ia forma unui triunghi, inzestrat cu o… gura. Apoi intreaba-l: „Cum te simti? Cine te-a facut sa simti prima data ca nu esti frumos? Ce ma impiedici sa fac in viata?“. Lasa raspunsurile sa vina, apoi identifica-le pe cele care vin dintr-o lipsa de satisfactie proiectata asupra corpului („Daca as fi avut alti sani, viata mea afectiva ar fi fost reusita…“) sau dintr-o convingere negativa („Nasul meu este oribil!“).
Parintele binevoitor (pentru a schimba atitudinea)
Asaza-te in fata unei oglinzi si priveste o fotografie cu tine. Cu voce tare, ca si cum ai fi parintele sau, spune-i persoanei pe care o vezi tot binele pe care il gandesti despre ea din punct de vedere fizic. Fa acest exercitiu in mod regulat, incercand sa simti de-adevaratelea bunavointa pe care o exprimi.
Editare de Andreea Radulescu
