Mediatorii stresului sau factorii favorizanti

Largimea retelei si mai ales profunzimea relatiilor protejeaza impotriva problemelor de sanatate si a dificultatilor psihologice. B. Rimé observa ca fara sa constientizeze in mod clar lucrul respectiv, o proportie considerabila din conversatiile cotidiene ale indivizilor se refera la experiente emotionale, preferinte, probleme afective cu care se confrunta, tensiuni sau traumatisme al caror obiect sunt ori au fost… Aceasta dorinta de impartasire sociala a emotiilor a fost deja subliniata in capitolul despre empatie; la randul sau, B. Rimé a studiat rolul rememorarii experientelor emotionale si efectele imediate sau pe termen lung ale acesteia. Multi indivizi, remarca el, au in totalitatea relatiilor lor unul sau mai multi parteneri privilegiati care joaca rolul unei „urechi profesioniste”. pentru a recepta rememorarile experientelor emotionale.

Rememorarea in discutie prezinta anumite constante: tine sa fie social dirijata, ceea ce o diferentiaza de simpla reamintire personala, cu alte cuvinte, chiar si atunci cind imbraca forma unui monolog, se adreseaza totusi cuiva. Se prezinta ca un efort de articulare spatio-temporala a experientei emotionale.

Experienta este reprezentata si reorganizata prin verbalizare. Este deseori repetitiva. Expresia narativ a a emotiei este susceptibila de repetitii succesive, cu modificari si elaborari secundare. Aparent, efectul imediat este retrairea, intr-o oarecare masura, a emotiei in cauza. Mai multi autori au aratat ca reactivarea urmelor lasate de emotie in memorie face sa reapara emotia respectiva, dar redusa. Ca urmare, tendinta de a reevoca emotiile negative ar putea parea paradoxala. Insa beneficiul obtinut poate proveni din posibilitatea de impartasire ce faciliteaza socializarea si elaborarea mentala, printr-o mai buna stapanire a reprezentarilor traumatice si posibilitatea unui tratament defensiv eficient.

Efectele pe termen mai lung sunt dificil de precizat, dar pot fi abordate in mod indirect. Mai multi cercetatori au aratat ca subiectii care au o atitudine represiva vizavi de impartasirea emotiilor prezinta o predispozitie la probleme de sanatate de tipul „simptome functionale”, hipertensiune arteriala si chiar cancer.

Efectele pe termen lung sunt insa confirmate si de anamneze semnificative. Astfel, Dennebaker (1986) si Susman (1986) au aratat ca indivizii care in copilarie au trait evenimente traumatizante fara a putea vorbi cuiva despre acestea prezinta mai multe probleme de sanatate decat ceilalti, iar Dennebeck si O. Heron (1984) au descoperit ca in anii urmatori mortii membrului unui cuplu, partenerul ramas in viata este foarte susceptibil de a se imbolnavi de ceva daca nu poate vorbi de problemele sale afective altei persoane.

Al treilea mediator este constituit de evenimentele care provoaca o schimbare vitala. Ne dam seama cu usurinta ca schimbarile prea neasteptate si dramatice, care constituie „traumatisme” confirmate, au consecinte psihofiziologice patologice: in acest caz intram in domeniul stresului propriu-zis. Studiile epidemiologice arata insa ca o mare varietate de evenimente, chiar si cele care pot parea placute, pot avea efecte stresante.

Am amintit deja scara lui Holmes si Rahe (social readjustment rating scale, 1967) in care subiectului ii este cerut sa indice evenimentele petrecute in ultimele douasprezece luni. Respectiva scara permite o evaluare cantitativa a raspunsurilor. Indivizii care ating 150 de puncte sau mai putin se bucura in general de o stare de sanatate buna; in schimb, cei care depasesc 300 au 70 de sanse din 100 sa se imbolnaveasca grav… Daca aceste rezultate confirma rolul evenimentelor vitale, ele arata si ca sensibilitatea subiectilor este inegala: personalitatea este un mediator important, dupa cum o arata problemele prezentate de tipurile A si B.

Incercand sa precizeze tipologia celor care rezista la evenimente, Kobasa si colaboratorii sai au descris o personalitate rezistent a pe care au denumit-o hardiness („soliditate” sau „robustete”) si care ar prezenta trei caracteristici: indivizii in cauza cred ca au controlul asupra evenimentelor si ca sunt foarte implicati in activitatile lor vitale si trateaza schimbarile ca pe niste provocari ce trebuie inlaturate.

In fine, trebuie remarcat faptul ca nu toate evenimentele importante au acelasi caracter temporal: unele sunt foarte bine programate dinainte sau pot fi anticipate (nasterea, casatoria, iesirea la pensie etc.), iar altele sunt complet neasteptate (accidente, doliu etc.), cele din urma avand o valoare stresanta cu mult superioara celor dintai.