Miss Universe România va purta la proba costum o rochie inspirată de portul Reginei Maria a României
- Pentru prima dată în istorie, concursul Miss Universe va avea loc în Eilat, Israel și va fi transmis live în peste 170 de țări
- Carmina Cotfas, reprezentanta României, va avea o rochie inspirată portul Reginei Maria a României, cu 10.000 de cristale Swarovski, ce a costat 20.000 de dolari, creată de designerul israelian
Peste 1.200 de membri ai delegațiilor oficiale Miss Universe din aproximativ 100 de țări, precum și entuziaști ai concursului și persoane publice sunt așteptate să sosească în Eilat, stațiunea de la Marea Roșie iubită de turiști din toată lumea, începând cu finalul lunii noiembrie. Înainte de plecarea în Israel, Carmina Cotfas, reprezentanta României în competiția Miss Universe, a arătat presei din România rochia spectaculoasă creată de designerul Israelian Aviad Arik Herman.
Miss Universe România va purta la proba costum o rochie inspirată de portul Reginei Maria a României cu 10.000 de cristale Swarovski în culorile tricolorului.
Rochia cu care Miss Universe România, Carmina Cotfas, va defila la proba costum național în cadrul finalei din Israel a Miss Universe este o rochie tribut a portului tradițional românesc și o reinterpretare a sumanului purtat de Regina Maria a României. Rochia a fost realizată în 3 luni și este făcută din brocart fin și broderie de lux cu motive românești. Are 10.000 de cristale Swarovski în culorile drapelului României și valoarea ei depășește 20.000 de dolari.
„Mă bucur că Israelul sărbătorește redeschiderea granițelor pentru turismul internațional printr-un eveniment de asemenea anvergură. Ochii întregii lumi se vor îndrepta spre Israel și în mod special spre Eilat, o zonă turistică emblematică pentru Israel. Rolul meu ca ambasador implică crearea de punți între comunitatea Israeliană, pe care o reprezint, și comunitatea română, care m-a primit cu brațele deschise. Rochia aceasta, realizată cu pasiune de designerul Aviad Arik Herman va aduce în fața publicului esența stilistică a României și nu pot decât să îi doresc mult succes Carminei Cotfas, reprezentanta României în această competiție.” a declarat David Saranga, ambasadorul Israelului în România.
Alegerea Israelului ca țară gazdă subliniază încă o dată atractivitatea Israelului, istoria sa bogată și varietatea mare de locuri turistice și stațiuni spectaculoase pe care Israelul le are de oferit spectatorilor concursurilor din întreaga lume. Un eveniment internațional de această amploare va avea un impact pozitiv asupra conștientizării și imaginii Israelului ca destinație turistică de top.
Despre Eilat
Eilat, poarta sudică a Israelului, este o oază de pe malul Mării Roșii, un punct de întâlnire pentru soare, deșert și mare și o răscruce de drumuri între patru țări și trei continente. Eilat oferă peisaje naturale spectaculoase și ape tropicale cristaline, cu mii de specii de pești și corali. Eilat este o destinație de top în turism și agrement și găzduiește unele dintre cele mai luxoase hoteluri din Israel. Eilat oferă peste 12.000 de camere de hotel de toate categoriile de preț. Experiențele includ atracții în deșert și pe mare, scufundări în golful magnific al Mării Roșii, tururi cu jeep-uri, trasee de mers pe jos și viață de noapte vibrantă.
Despre Miss Universe
Organizația Miss Univers (MUO) este o comunitate globală care dă putere femeilor să-și realizeze obiectivele prin experiențe care construiesc încrederea în sine și creează oportunități de succes. Programele MISS UNIVERSE®, MISS USA® și MISS TEEN USA® oferă celor 10.000 de femei care participă anual o platformă internațională pentru a genera schimbări pozitive prin eforturi umanitare și profesionale. Concurenții și deținătorii de titluri sunt lideri și modele în comunitățile lor, își dezvoltă obiective personale și profesionale și îi inspiră pe alții să facă același lucru. Organizația Miss Univers este o companie Endeavour. Pentru a afla mai multe, vizitați www.missuniverse.com.