Misterul periculos al adictiilor (alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc)

Dar daca toti oamenii mentionati pana aici sunt adulti si au macar posibilitatea, daca nu si capacitatea, de a decide sa nu intre in aceasta dinamica, in acest razboi, lucrurile stau diferit atunci cand sunt implicati copiii dintr-o familie;

ei nu se pot extrage din conflictul la care sunt martori, nu au unde pleca si, mai mult, este imposibil sa-si demonizeze realmente unul dintre parinti, sa aleaga intre mama si tata, intre cine e bun si cine e rau (chiar daca, la suprafata, cei mai multi o vor face).

Intregul proces are la baza o eroare de intelegere a procesului dependentei, „un mit“, cum ne-am obisnuit sa spunem in ultimul timp. Aceasta eroare spune ca „daca ai vrea cu adevarat“ sau „daca m-ai iubi cu adevarat…“, sau „daca ai tine cu adevarat la copii…, n-ai mai bea!“

Cu alte cuvinte, vede consumul ca fiind ceva ce persoana alege liber. Poate ca „eroare“ nu este un cuvant potrivit si ca mai aproape de adevar ar fi termenul „dorinta“ , dorinta sa existe inca un liber arbitru, o instanta rationala care face aceste alegeri si care ar putea fi, intr-un fel, induplecata, convinsa.

Partenerul se agata de iluzia ca este inca in puterea consumatorului sa se opreasca, insa, de fapt, dependenta este chiar absenta in diferite grade a capacitatii de autocontrol.

Creierul unui dependent de substanta a pierdut capacitatea de a controla propriul consum de substanta, la fel cum pancreasul unui diabetic a pierdut capacitatea de a controla nivelul glicemiei, sistemul complex de hormoni si mediatori chimici al unei persoane cu hipertensiune arteriala a pierdut capacitatea de a regla tensiunea vaselor de sange.

Si lista poate continua cu alte afectiuni cronice cu evolutie oscilanta (cu perioade bune, cand boala pare in remisie si perioade proaste, cand problemele reapar), cu factori de risc (o nunta sau o cearta in familie, pentru dependenta de alcool, sarbatorile de iarna cu mancare grasa si sarata, pentru hipertensiunea arteriala, desi, uneori, un episod nou de boala poate sa reapara fara o cauza aparenta), cu scaderea capacitatii de munca si a calitatii vietii, atat pentru cel bolnav, cat si pentru cei din jurul sau.

Dar, bine, vor spune unii, eu stiu oameni care si-au propus sa nu mai bea/fumeze/consume droguri si au reusit. Ei cum au putut sa aiba vointa si ruda mea, nu? Totusi, daca vrei, poti.

Nu am un raspuns la aceasta observatie, asa cum nu stiu de ce bunicul, care a fumat pana la 90 de ani, a murit calcat de o caruta si nu de cancer pulmonar.

Geneza si evolutia dependentelor, ca de altfel multe elemente care tin de viata noastra psihica, sunt procese complicate, insuficient elucidate. Reiau intrebarea: cum ar trebui sa ne comportam in cazul in care partenerul sau altcineva din familie are o adictie?

Cum ar trebui sa ne comportam cand partenerul sau altcineva din familie are schizofrenie sau astm bronsic, sau diabet? In primul rand, sa acceptam ca celalalt are o problema grava de sanatate (psihica sau fizica) si ca aceasta problema nu va disparea doar pentru ca asa vrem noi.

Sa ne intrebam daca suntem dispusi sa ne petrecem viata alaturi de o persoana care sufera de o asemenea boala.

Daca raspunsul este „da“ (si aici intrebarea de mai sus se inverseaza – „il/o iubesc atat de mult incat sa fiu dispus sa-mi leg viata de o persoana atat de bolnava, acceptand-o asa cum este acum, sperand inspre mai bine, dar acceptand ca poate fi mai rau?“), atunci este nevoie sa planifici (eventual, chiar impreuna cu partenerul in cauza, dar si cu alte persoane implicate), ce este de facut in cazul unui episod de boala (reluarea consumului de substanta) si sa te informezi.

Si, bineinteles, tratamentul. O boala cronica necesita un tratament de durata si, chiar daca lucrurile par sa mearga bine, macar un contact din cand in cand cu un profesionist specializat in boala respectiva este de dorit. Daca raspunsul este „nu“, problema iese din domeniul medical si intra, eventual, in domeniul juridic.