Mituri și prejudecăţi despre apă
Când deschidem rețelele de socializare dăm, inevitabil, peste un „specialist” care pretinde că știe totul despre apă și ne învață cum să ne alegem apa și ce apă sa bem. Trăim într-un climat și într-o țară bogată în geodiversitate, cu o imensă resursă de apă minerală naturală (plată și natural carbogazoasă), pe care am ajuns să o ignorăm. În cele ce urmează vom vedea cât de puțin întemeiate sunt cele mai banale prejudecăți despre apă.
Mitul 1: Apa îmbuteliată la PET conține microplastic sau bisfenol, ca atare este toxică.
PET-ul fabricat din tereftalat de polietilenă complet reciclabil NU conține bisfenol sau plastifianți. Prin studii ample, studii de reglementare și testare de către agențiile de siguranță a sănătății din întreaga lume, PET-ul este aprobat ca fiind sigur pentru contactul cu băuturile. Este complet reciclabil și trebuie doar să avem bunăvoința să îl colectăm. Apa a fost inclusă în legislație ca aliment și se supune legii alimentului, asta înseamnă că atât hypermarket-urile, cât și îmbuteliatorii sunt obligați să respecte legea, ceea ce și fac. Are termen de expirare ca orice aliment și nu pentru că apa expiră, ci pentru a sta cât mai puțin în ambalaj. Se îmbuteliază proaspătă, câteva loturi o dată, și apoi este livrată la raft.
Mitul 2: Apa minerală este periculoasă deoarece conține nitrați și nitriți.
Nitrații și nitriții provin din îngrășăminte organice naturale sau azotoase sintetice și devin periculoși când se găsesc în exces în sol. Se pot regăsi în primul rând în fructe și legume. În goana după o producție cât mai mare, cultivatorii mai mari sau mai mici, industriali sau individuali, au tendința să folosească îngrăşăminte chimice fără măsură. Unii dintre ei aruncă pe pământ de 20 de ori mai mult îngrășământ decât este prescris în prospectul produsului – iar noi credem că alegând întotdeauna legumele mâncăm mai sănătos. Cercetările arată că cea mai mare parte a nitraților absorbiți în organism (aproximativ 70%) provin din legume. Nitrații și nitriții au devenit vedete în lumea carmangeriei și nu numai. Sunt utilizați pentru conservarea cărnii, mezelurilor, brânzeturilor, pateurilor, sunt folosiți ca aditiv la produsele fermentate din carne, ca fixatori de culoare pentru carne și lista este interminabilă. Per total, din aceste tipuri de produse procesate înghițim zilnic cam 100-150 mg de nitrați și nitriți.
Citește continuarea articolului în ediția de noiembrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește revista lunar, prin curier.