Nașterea prin cezariană – o ruptură afectivă dintre bebeluș și mamă
Nașterea reprezintă un moment sacru al trecerii dintre lumea intrauterină și lumea exterioară.
Procesul nașterii joacă un rol crucial nu doar în supraviețuirea fizică a copilului, ci și în dezvoltarea afectivă și relațională a acestuia. În ultimele decenii, nașterea prin cezariană a devenit din ce în ce mai frecventă, iar acest fenomen ridică întrebări cu privire la impactul acestei metode asupra legăturii emoționale dintre bebeluș și mamă.
Pentru a înțelege mai bine această temă complexă, aruncăm o privire asupra conceptului de „ruptură afectivă” dintre bebeluș și mamă în cazul nașterii prin cezariană. Acest concept se referă la întreruperea sau perturbarea legăturii afective dintre bebeluș și mamă, în special în primele etape ale vieții. Această legătură afectivă, adesea numită și legătură de obiect, se dezvoltă în relația dintre mamă și copil din primele momente ale vieții, chiar și viața interauterină și primii ani de viață.
Procesul nașterii naturale, care implică efort fizic din partea mamei și contact imediat cu bebelușul după naștere, facilitează o legătură afectivă strânsă încă din primele momente ale vieții acestuia. La opus, nașterea prin cezariană, deși este o intervenție medicală salvatoare în multe situații, poate interfera cu această conexiune precoce.
În nașterile prin cezariană programate, bebelușul este adesea scos din uter într-un mediu steril, departe de căldura și confortul matern, și supus intervențiilor medicale imediat. Această lipsă de contact direct și de stimulare tactilă afectivă poate conduce la o ruptură afectivă temporară între bebeluș și mamă. În consecință, primul contact emoțional profund dintre cei doi poate fi întârziat sau alterat, ceea ce poate avea implicații semnificative asupra dezvoltării afective a copilului.
Relația timpurie dintre mamă și bebeluș este esențială pentru dezvoltarea emoțională și relatională a acestuia. Momentul pielii pe piele, contactul vizual și sentimentul de siguranță și apropiere sunt elemente-cheie în dezvoltarea unei legături afective sănătoase între cei doi. Prin intermediul acestor interacțiuni, bebelușul învață să își regleze emoțiile, să se simtă în siguranță și iubit, ceea ce contribuie la dezvoltarea încrederii în sine și a unui sentiment pozitiv de sine.
De asemenea, nașterile naturale permit cauzelor hormonale să intervină, cum ar fi eliberarea de oxitocină, numită și „hormonul iubirii”, care facilitează legătura afectivă dintre mamă și bebeluș.
Acești factori hormonali sunt mult mai puțin prezenți în cazul nașterilor prin cezariană, unde intervențiile medicale pot afecta eliberarea naturală a acestor hormoni și astfel pot reduce gradul de atașament imediat dintre mamă și bebeluș.
Pe lângă impactul asupra legăturii afective inițiale, nașterea prin cezariană poate afecta și dezvoltarea psihologică ulterioară a copilului. Studiile au arătat că nașterile prin cezariană prezintă un risc mai mare de dezvoltare a unor tulburări emoționale și comportamentale, cum ar fi anxietatea și depresia. Acest lucru ar putea fi explicat de lipsa contactului afectiv timpuriu și de impactul asupra dezvoltării creierului în primele zile de viață.
Gabor Maté a devenit cunoscut pentru lucrările sale care explorează conexiunile dintre sănătatea mentală și experiențele timpurii din viață. În ceea ce privește nașterea naturală și mitul normalității, a adus în discuție faptul că în societatea modernă, nașterea prin cezariană a devenit o practică tot mai comună și, uneori, chiar preferată. Cu toate acestea, el subliniază că adoptarea nașterii prin cezariană ca metodă „normală” poate avea unele consecințe neașteptate asupra sănătății psihice și fizice a copilului și mamei.
Nașterea naturală are o semnificație profundă din punct de vedere psihologic și biologic.
Procesul nașterii naturale implică o serie de schimbări hormonale și neurochimice care contribuie la dezvoltarea unei legături afective puternice între mamă și copil încă din primele momente ale vieții. Pe de altă parte, nașterea prin cezariană, fiind o intervenție chirurgicală, poate altera aceste procese naturale, ceea ce poate afecta relația dintre mamă și copil.
Nașterea naturală oferă copilului o experiență senzorială și emoțională mai bogată în comparație cu cezariana. În timpul nașterii naturale, copilul trece prin canalul de naștere, simțind presiune și mișcări care îl pregătesc pentru viața extrauterină. Aceste experiențe senzoriale și emoționale pot contribui la dezvoltarea sistemului nervos și la crearea unei legături profunde între corp și minte.
Pe de altă parte, nașterea prin cezariană poate lipsi copilul de aceste experiențe senzoriale, iar acest lucru poate afecta modul în care copilul își reglează emoțiile și se adaptează la mediul extern. În plus, Gabor Maté a remarcat că nașterea prin cezariană poate crea o ruptură în legătura afectivă dintre mamă și copil, deoarece contactul direct imediat după naștere poate fi redus sau întârziat în cazul unei cezariene.
Cu toate acestea, este important de menționat că fiecare situație de naștere este unică și trebuie să fie tratată ca atare. Nașterile prin cezariană sunt absolut necesare în anumite cazuri medicale și pot salva atât viața mamei, cât și a copilului. Ceea ce este esențial este să se facă eforturi pentru a facilita un contact afectiv imediat între mamă și bebeluș, indiferent de metoda de naștere.
Indiferent de modalitatea de naștere, legătura profundă dintre mamă și bebeluș rămâne unul dintre cele mai importante daruri ale vieții, care va influența și susține dezvoltarea sa emoțională și relatională pe întreaga durată a existenței.
Trauma nașterii prin cezariană se ascunde în umbrele bisturiului, lăsând în urmă amintiri contradictorii între bucuria unei noi vieți și rănile unui început neașteptat.
