Omul-iedera sau personalitatea dependenta

Cum recunoastem o personalitate dependenta
Sursele de suferinta ale personalitatii dependente
Cazuri celebre de dependenta
Fazele dependentei
Originile dependentei
Inconvenientele unei personalitati dependente
Cum sa ne purtam cu personalitatile dependente

• Recomandabil
• Nerecomandabil

Tips

Nu putem trai intr-o independenta desavarsita fata de semenii nostri. Dar cand dependenta depaseste limitele rezonabile, cand ne diminueaza autonomia si tinde sa-i sufoce pe cei de langa noi, se pare ca suntem nefericitii posesori ai unei personalitati, in cel mai bun caz, dizarmonice, in cel mai rau, disfunctionale.

La prima vedere, poate sa fie o persoana foarte sociabila, hipersociabila, prietenul tuturor, gata sa sara in ajutor, gata chiar sa sacrifice ceva din interesul si confortul propriu pentru binele celorlalti.

Este conciliant, vesnic de acord cu toata lumea. Daca in prezenta lui se exprima doua pareri contrare, fie tace si zambeste, asteptand sa vada care punct de vedere iese invingator, fie gaseste o opinie de mijloc care sa le impace pe amandoua si sa le faca in egala masura acceptabile.

Este prietena care nu se duce singura la shopping si este gata sa-si cumpere o rochie care-i place mai putin numai pentru ca asa este sfatuita.

Este colegul care prefera sa lucreze intr-o echipa in care sa fie mereu vioara a doua.

Dependentul are nevoie de acceptare. Face compromisuri pentru a se simti integrat intr-un grup, chiar daca valorile acestuia nu sunt in intregime comune cu ale sale. Se lasa dus de val, uneori chiar in directii periculoase.

Dependentul are nevoie permanenta de aprobare. Nu are incredere in propria judecata si nici in posibilitatea ca ceilalti sa-i accepte punctul de vedere diferit de al lor.

Dependentul nu are incredere in sine. Prefera sa lase altcuiva decizia, chiar in probleme care-l privesc exclusiv.

• Critica, dezaprobarea.
• Singuratatea.
• Despartirile.

Sancho Panza este constient de mediocritatea sa. El are nevoie de Don Quijote pentru a-si justifica existenta prin slujirea unui erou care intruneste calitatile pe care el insusi simte ca nu le poseda: cavalerism, curaj, noblete, inteligenta, farmec.

Leporello este gata sa-si puna pielea la bataie pentru a-i inlesni lui Don Juan aventurile la care el insusi nu spera. Povesteste despre acestea cu incantare, cu uimire, mandru de a fi valetul unui barbat atat de seducator.

Doctorul Watson este un fin observator, un valoros depozitar al unor informatii stiintifice si al unei logici fara cusur. Dar are nevoie de Sherlock Holmes ca sa-i valorifice cunostintele si observatiile, cu al sau de-a dreptul arogant: “Elementary, doctor Watson!”. Dr. Watson, pur si simplu, nu detine o asemenea replica stralucita.

Obelix a cazut in cazanul cu potiune si atat. N-are niciun merit pentru supranaturala sa forta fizica. Trebuie, asadar, sa o puna in slujba intelepciunii reprezentate de Asterix.

Fazele dependentei

Exista o prima faza de atasare fata de una sau mai multe persoane. Se straduieste sa fie acceptat.

Faza urmatoare este cea in care dependenta s-a instalat. S-a asigurat de acceptarea celorlalti si le-a incredintat tacit rolul de a decide in locul lui. Pare sa fie o faza de echilibru, convenabila.

Faza a treia se caracterizeaza prin vulnerabilitate. Subiectul devine constient de starea lui de dependenta si se teme de consecintele unei rupturi, de situatiile in care trebuie sa se descurce pe cont propriu.

Chiar daca tendinta spre atasare si dependenta este fireasca, specifica fiintelor vii care traiesc in colectivitate, exarcerbarea acestor trasaturi la unele persoane provine, cel mai probabil, din comportamentul parental, din anumite atitudini educative sau din evenbimente de viata.

Doua tipuri de atitudini parentale pot facilita aparitia unor trasaturi de personalitate dependenta:
– Parintii sovaielnici, care nu isi asigura intr-o masura suficienta copilul de afectiunea si interesul lor, pot induce copilului tendinta de a-si intensifica mereu eforturile si de a se agata cu disperare de ei.
– Paintii supraprotectori care transmit copilului mesajul alarmant ca sunt vulnerabili, ca lumea e plina de pericole, ca este greu de supravietuit si ca numai protectia cuiva puternic poate sa-i scoata cu bine la capat.

Evenimentele de viata pot fi diverse dar avand un numitor comun: lipsa de sprijin, indeosebi afectiv.

O persoana excesiv de dependenta este o povara pentru cei din jur. Prezenti in preajma in imprejurari mai mult sau mai putin potrivite, sacaitori, insistenti, ne silesc sa ne impartim cu ei spatiul, timpul si oxigenul, uneori, in cote inechitabile. Ne culpabilizeaza pentru orice moment in care pare ca-i neglijam si, la urma urmei, pentru momentele de libertate pe care ni le permitem.

Dar cel mai mult au de suferit ei insisi. Pe de o parte, omul cu personalitate dependenta nu are incredere in judecata si in fortele proprii, in propria sa valoare. Este mereu in umbra, mereu antrenat in activitati care ii convin sau nu, ceea ce il poate duce pe cai periculoase. Compromisurile pe care le fac pentru a se simti acceptati si sustinuti sunt, uneori, disproportionate cu beneficiul.

Pe de alta parte, este mereu in alerta, speriat in imprejurarile in care trebuie sa ia singur o minima decizie, terifiat de perspectiva de a fi parasit de X sau Y.

Terapeutii de familie au constatat deseori ca acesta este cazul femeilor care suporta abuzuri fizice si psihice din partea sotilor si nu au curaj sa-si puna macar problema despartirii.

Consecinta finala este ca aceste persoane devin, in mod obiectiv, dependente, pierzandu-si in timp abilitatea de a lua decizii si de a trai pe propriile picioare.

In practica psihoterapeutica si in cea psihiatrica s-a constatat adesea ca, la baza depresiei, anxietatii, agorafobiei dar si, aparent paradoxal, a comportamentului histrionic sau evitant stau trasaturi ale unei personalitati dependente.

Recomandabil:

• Sa li se aprecieze reusitele si sa fie relativizate esecurile. Important este sa aiba incredere in fortele proprii si sa inteleaga ca este omeneste sa gresesti iar gresela nu se soldeaza intotdeauna cu o catastrofa. De cele mai multe ori, se poate repara.
• Daca va cere sfatul, inainte de a i-l da, chestionati-l cu privire la punctul lui de vedere. Trebuie sa inceteze sa se mai conformeze in mod automat parerii altuia. Sa se deprinda cu analiza, cu gandirea, cu o pozitie proprie si cu asumarea treptata a raspunderii.
• Vorbiti-i de indoielile si dificultatile proprii; nu ezitati sa-i cereti sfatul intr-o problema in care este competent. Stimulati-l sa vorbeasca si ascultati-l cu atentie. Nu-i cereti sa renunte la punctul sau de vedere fara dezbatere, fara negociere.
• Incurajati-i sa aiba activitati si responsabilitati individuale. Explicati-le ca va este mai util sa faca un anumit lucru singuri decat sa va blocati amandoi in aceeasi activitate. Totodata, explicati-le cand va aflati intr-o imprejurare in care este mai bine sa va lase sa actionati independent, fara ca asta sa insemne respingere.

Nerecomandabil:

• Sa luati in locul lor deciziile. Nici pe cele care ii privesc exclusiv dar nici pe cele de interes comun, care intra in competenta lor. Nu le sariti in ajutor la cel mai mic impas. Lasati-i sa analizeze, sa caute singuri solutia. Vor fi foarte incantati cand vor reusi. S-ar putea sa le placa si sa vrea sa repete experienta.
• Sa le criticati fatis initiativele, chiar daca nu sunt bune. Gasiti o cale de a valorifica in alt context ideea pe care a avut-o, ca sa-i nu-i anulati orice valoare. Desigur, nu trebuie sa mergeti pe mana lor spre esec numai ca sa le dati incredere in propriile initiative.
• Sa le abandonati brusc. Povestea cu lansatul brusc la apa si inotul instinctiv e valabila la alte specii, nu la om. “Omul trebuie sa invete totul, de la a vorbi pana la a muri”, spunea Gustave
• Flaubert. Asadar nu-l lasati pe cel care, pana ieri, nu facea un pas de capul lui sa se trezeasca astazi singur cu toate responsabilitatile pe cap. N-o sa v-o ierte, iar in cazurile mai grave, n-o sa v-o iertati voi insiva.
• Sa le ingaduiti sa va recompenseze toleranta: sa va faca mici cadouri, servicii, sa-si asume obligatiile neplacute de care voi vreti sa scapati. Este imoral. Nu merita nici macar sa discutam.
• Sa le lasati sa va invadeze. Trebuie sa inteleaga ca este o problema de demnitate sa pastreze distanta cuvenita si sa va lase sa respirati. Totul este sa i-o explicati cu calm si diplomatie.

Tips
Daca va este sef si obisnuieste sa va tina tot timpul prin preajma, acaparandu-va tot timpul, faceti-l sa fie constient de asta si sa nu va pretinda sa mai indepliniti si alte sarcini intr-un timp suplimentar. Oricum, puteti sa-i cereti o marire de salariu.

Daca va este coleg, incercati mereu sa va delimitati net atributiile asa incat sa existe rastimpuri in care sa lucreze fiecare independent.

Daca va este partener, sot/sotie, incercati sa-i franati tendinta de a se aservi cu totul nevoilor si dorintelor voastre. In timp o sa va piara respectul pentru el si relatia nu va mai fi una echitabila. In plus, dependentul este posesiv, gelos si cate si mai cate.

Alte tipuri de personalitati dizarmonice
Personalitatea paranoica
Personalitatea anxioasa
Personalitatea obsesionala
Personalitatea histrionica
Personalitatea narcisica
Personalitatea depresiva
Personalitatea pasiv-agresiva

Text: Mihaela Serea, pe baza lucrarii „Cum sa ne purtam cu personalitatile dificile” de François Lelord si Cristoph André, Editura Trei, 1998, 2003
Foto: shutterstock.com