Picioare frumoase, picioare sănătoase
„Arăți bine, te simți bine”, este o sintagmă veche și cunoscută, deși nu aspectul exterior este ceea ce contează în viață, atunci când arătăm bine suntem mai încrezători în forțele proprii. Dacă suntem interesați de aspectul experior, nu este chiar un lucru rău sau superficial, dimpotrivă, în acest caz vom acorda mai multă atenție propriei persoane, vom fi atenți la semnalele pe care corpul ni le dă și astfel vom avea mai multă grijă de propriul trup, iar un corp sănătos este cu siguranță și un corp frumos.
În ceea ce privește frumusețea, unul dintre atuurile femeilor sunt picioarele. Picioarele frumoase reprezintă feminitate și senzualitate așa că ai grijă de picioarele tale și pășește încrezătoare prin viață. Însă, de multe ori observăm că din cauza muncii în exces, a statului prea mult în picioare sau prea mult pe scaun, picioarele încep să dea semne de oboseală, apar senzații de arsură și durere, acestea se umflă și se evidențiază micile capilare sau vene inestetice, ajungând în timp să se formeze faimoasele varice atât de supărătoare. Varicele sau venele varicoase sunt dilatații patologice și permanente, de culoare albăstruie, proeminente, palpabile și vizibile la suprafața pielii, localizate la nivelul membrelor inferioare (coapsă și gambă). Varicele se formează din cauza circulației sanguine neadecvate. Inițial apar telangiectaziile care sunt vene foarte mici, ușor vizibile, care nu se simt la palpare, localizate în special în straturile superficiale ale pielii. Ele nu dau simptome, iar tratarea lor e de ordin cosmetic, însă dacă nu sunt tratate și ținute sub control se vor dezvolta putându-se ajunge până la intervenții chirurgicale. Intervențiile chirurgicale pentru varice sunt: operația clasică de varice, tratamentul endoluminal cu laser sau cu radiofrecvență și scleroterapia.
Toate aceste probleme pot fi evitate dacă ai grijă din timp de picioarele tale, în plus vei câștiga încredere în propriul corp, o starea interioară de bine și un psihic echilibrat și sănătos. Și uite așa ajungi la faimoasa zicală „Arăți bine, te simți bine”!
Cum să ai grijă de picioarele tale?
- Alimentația este un factor important care te ajută să ai picioare sănătoase, alege alimente bogate în vitamina C, pentru că favorizează producția de colagen și are rol antioxidant, foarte important pentru piele. Evită preparatele procesate, bogate în grăsimi și controlează aportul de sare.
- Hidratează-te intens, bea apă ori de câte ori ai ocazia, de preferat în jur de 2L pe zi. Apa favorizează atât circulația sanguină și limfatică, cât și eliminarea toxinelor. Tot apa te ajută să controlezi celulita, atât de inestetică.
- Sportul te ajută să stimulezi circulația sanguină dar și să menții masa musculară, sunt indicate exercițiile ușoare, mersul pe jos, joggingul etc. Dacă petreci mult timp la birou, fă pauze o dată la o oră și plimbă-te 2-3 minute pe jos.
- Cremele și produsele cosmetice adresate circulației sanguine. Cremele sunt o modalitate foarte bună să îți hidratezi pielea și să menții elasticitatea acesteia, totodată când te dai cu cremă, aplică ușoare mișcări circulare sub formă de masaj care ajută la stimularea circulației sanguine. Astfel asiguri un aspect tonifiat al pielii, aceasta devenind mai suplă și mai catifelată. Când ajuți picioarele să se relaxeze reduci din șansele ca acestea să se umfle. Mai poți apela și la creme sau geluri farmaceutice special dezvoltate pentru problemele varicoase, edeme, echimoze etc, acestea au în compoziție în general heparină, un anticoagulant, sau plante cu acțiuni multiple.
- Suplimentele alimentare, ultimul aspect, însă nu cel din urmă. Poți apela la produse pe bază de plante medicinale, această etapă fiind defapt o completare la pasul nr. 1 și anume alimentația, cel mai important pas de altfel. Suplimentele alimentare sunt multe și variate, cel mai recomandat este să apelezi la suplimentele obținute 100% din plante medicinale, deci mare atenție la compoziție. Este important ca acestea să fie cât mai naturale, fără adaos de excipienți de natură chimică, la urma urmei vrem să facem un bine corpului, nu să îi îngreunăm activitatea de metabolizare aducând aport de substanțe chimice și toxine.
Iată câteva exemple de plante benefice picioarelor tale:
PORTOCALELE – mențin structura peretelui vascular scăzând permeabilitatea și fragilitatea vasculară, înlăturând edemele, senzația de oboseală și durerea picioarelor. Din portocale se extrage diosmina și hesperidina, recunoscute pentru beneficiile lor la nivelul vaselor și capilarelor.
VIȚA DE VIE – menține elasticitatea arterelor, venelor, capilarelor și țesuturilor. Asigură sinteza elastinei și a colagenului la nivelul peretelui vascular, având efect antioxidant de 20 de ori mai puternic decât vit. C, neutralizând radicalii liberi, proces benefic sistemului circulator.
GHIMPE PĂDUREȚ – conține principii active care reduc fragilitatea și permeabilitatea capilară, îmbunătățesc circulația sanguină și drenajul limfatic. Contribuie la menținerea elasticității venelor și previne staza venoasă.
TURMERIC – are acțiune antioxidantă foarte puternică, menține fluiditatea sângelui și normalizează fluxul sanguin. Curcumina are acțiune antiinflamatoare.
Un astfel de produs putem găsi la Ayurmed®, se numește VARICOSALM™ și este un supliment alimentar obținut din pulberi de plante cu principii active 100% naturale, fără adaos de excipienți de sinteză.
Andreea-Elena Iorgu este farmacist și Product Manager în cadrul companiei Ayurmed.