Psihologia spatiului interior
Unde te simti acasa? De ce? De ce rezonezi cu unele spatii si cu altele nu? Iata cateva raspunsuri de la Irina Neacsu, fondator al The Craft LAB, un atelier de reconditionare a unor piese de mobilier vechi, carora le insufla viata cu ajutorul materialelor textile unicat. Irina Neacsu preda si la DallesGO principii ale esteticii ambientale.
Psychologies: De ce in anumite spatii ne simtim bine si in altele, nu? Ce elemente influenteaza„starea de bine“ intr-un spatiu?
Irina Neacsu: Ne simtim bine in anumite spatii pentru ca ele ne amintesc de lucruri personale, care coincid cu o zona proprie de confort. Ele sunt metafora unei dorinte sau a unei nostalgii. De exemplu: o anumita lumina imi poate aminti de casa parinteasca si, implicit, spatiul respectiv imi amprenteaza senzatia de protectie.
Poate ca un set de culori imi aminteste de reperele esentiale ale unei vacante romantice si atunci spatiul respectiv imi va induce un soi de confort. In decursul istoriei, daca urmarim secventialitatea stilurilor in general, atat in arta, cat si in arhitectura de interior, remarcam cum stilul a fost intotdeauna expresia creativa a psihologiei vremii respective.
De multe ori, ne uitam la un tablou care ne absoarbe, fara ca acesta sa fie neaparat pe gustul nostru, asa cum putem aprecia conceptul sau coerenta unui spatiu fara a fi in stilul nostru. Aceasta stare de firesc, de coerent, de„normal“, inseamna binele pe care il simt prin suprapunerea propriului set de valori fundamentale.
De ce e nevoie sa faci un„profil psihologic“ clientului?
I.N.: Amenajarea unui loc inseamna de fapt procesul prin care spatiul respectiv va fi modelat spre a raspunde anumitor nevoi, de cele mai multe ori nu ale noastre, ale designerilor care concep proiectul. Clientul are propria viziune, fie ca este vorba de un spatiu rezidential sau de unul de business.
Un designer modeleaza viziuni, coordoneaza idei si ordoneaza cerintele intr-un mod coerent, in egala masura functional si estetic. Daca designerul nu poate trasa un„profil psihologic“, atunci el nu isi poate intelege clientul si nu poate oferi raspunsurile potrivite.
Ce abilitati trebuie sa ai ca designer de interior pentru a reusi sa faci pentru cineva o amenajare care sa i se potriveasca? Ce il intrebi la primele intalniri?
I.N.: De cele mai multe ori, intreb ce nu ii place. In general, oamenii exprima cu mai mare usurinta ceea ce nu le place, pentru ca senzatia de a nu placea este resimtita mult mai agresiv decat starea de placere. A nu placea este fundamental. A placea tine mult de context.
Imi place sa vorbesc cu clientii mei despre vacantele lor, despre amintiri, despre locurile in care merg, pentru a intelege, in general (desi, fireste, in linii mari), atitudinea lor si stimulii care le pot crea starea de bine.
Cand povestesc lucrurile astea cursantilor mei, mereu ma dau ca exemplu: mie imi place iarna cel mai mult dintre toate anotimpurile, imi aminteste de vacantele copilariei la schi si, in fiecare an, iarna este perioada in care ma simt confortabil, sunt creativa, odihnita si impacata in general cu tot.
Pentru mine, spatiile curate, albe, texturile moi si jocurile subtile de lumina si umbra sunt elementele care fac magie. Atunci cand creez insa pentru altcineva, proiectele mele se plimba din zone feminine de culori pastel cu iz clasic, spre combinatii eclectice, cu insertii industriale, intr-o plaja nelimitata de optiuni.
Oamenii au adesea o idee preconceputa despre cum va arata casa lor…
I.N.: De multe ori, discutia cu un designer poate ordona idei. Aceste idei sunt, adesea, multe si contradictorii, iar in urma ordonarii, unele dintre ele ies din joc. Un designer poate extrage din multimea de idei pe care le are un client, pe cele cateva care pot coexista. Dupa care, impleteste un concept nou, dar care sa le integreze.
Este dezarmant, din pozitia unui designer, sa intalnesti un client care„stie exact ce vrea“, pentru ca asta inseamna implicit o reticenta la sfaturi si pareri avizate, de altfel. In acelasi timp, un client care stie exact ce vrea este, de cele mai multe ori, un client care, de fapt, stie exact ce nu vrea.
Cand iesim de pe bancile scolii, noi, designerii, suntem invatati sa cream ne-mai-vazutul, sa inventam gesturi supreme de creatie. Dureaza ceva timp pana ne obisnuim cu ideea ca, in realitate, un proiect de succes real este un proiect in care utilizatorul se simte bine. Limitele compromisului sunt variabile; insa, ca in orice relatie, si in relatia designer-client exista compromisuri necesare.
Vorbeste-ne putin despre conceptul de „psihologia spatiului“. Cum a aparut, ce inseamna?
I.N.: Psihologia spatiului se refera la un mod specific de abordare a designului interior. Atunci cand suntem chemati, ca designeri de interior, sa ambientam, sa decoram un spatiu, punctul de pornire a proiectului ar trebui sa fie definirea„starii de bine“ pe care utilizatorul spatiului respectiv ar trebui sa o perceapa pentru a dezvolta un atasament personal fata de spatiul respectiv.
Designul de interior este un domeniu in care proiectul este dedicat, in primul rand, utilizatorului sau. Acest mod de a privi lucrurile exprima destul de clar felul in care, inainte de a incerca sa implementam mode, tendinte, modele iconice, trebuie sa identificam nevoile reale ale utilizatorului si capacitatea spatiului sau de a veni cu un raspuns in intampinarea acestor nevoi.
Starea de bine este o senzatie personala, reprezinta zona subtila de interferenta a stimulilor exteriori, si mai ales a stimulilor interiori fiecarui individ: experiente personale, amintiri, angoase, proiectii personale. Cred ca munca cea mai dificila a unui designer este sa isi cunoasca beneficiarul inainte de a incerca sa-i proiecteze propria stare de bine.
De asemenea, in cazul proiectelor personale, este util sa ne asezam pe o lista toate gandurile, cuvintele, ideile care ne induc starea de bine si abia apoi sa construim, dinspre abstract spre concret, liniile generatoare ale unui viitor proiect.
De unde vine nevoia oamenilor de a „redecora“? De ce este nevoie de schimbare in spatiul in care locuim?
I.N.: Eu cred in redecorare. Sugerez mereu o redecorare la aproximativ cinci ani. De ce? Pentru ca, in primul rand, noi, toti, ca indivizi, evoluam, ne adaptam, ne schimbam opiniile si gusturile, descoperim lucruri noi, activitati noi, si, de ce nu, ne plictisim.
Incurajez indrazneala in amenajarile interioare si asumarea posibilitatii unei schimbari ulterioare. Decat sa imi decorez casa intr-un mod neutru – de teama ca ma voi plictisi de o anumita culoare sau de teama ca va fi prea strident –, mai bine invat sa imi asum starea, sa o exprim si sa inteleg ca este normal ca aceasta stare, in timp, sa se schimbe.
Schimbarea este normala. Daca simt acum nevoie de culoare in spatiul meu, atunci decorez cu culoare, fara a ma teme de schimbari viitoare.
Cat de mult te folosesti de principiile Feng Shui atunci cand decorezi un spatiu?
I.N.: Eu, una, nu aplic principiile Feng Shui in proiectele mele! Consider ca Feng Shui tine de o spiritualitate care noua, in aceasta zona geografica si culturala, nu ne apartine. „A nu aseza patul cu picioarele spre usa pentru ca este pozitia mortului“ este una dintre sintagmele„favorite“. Asta nu este spiritualitate, ci superstitie!
Fatalism, nevoia de a crede in ceva, de a provoca o inradacinare si de a dezvolta o identitate. Principiile practicilor de tip Feng Shui sunt mult mai elaborate, tin de o educatie complexa si implica un mod general de viata care intra in contradictie cu propria cultura.
Nu le neg, asa cum nu neg atatea alte principii care, dincolo de numele pe care il poarta, sunt adoptate ca vocabular de etica spirituala. Insa eu, personal, incerc sa intru in dialog cu spatiul pe care trebuie sa il amenajez, sa simt zonele placute sederii, zonele propice fluxurilor de circulatie, unghiurile optime de privit si spatiile benefic de obturat. Este o chestiune de experienta in santiere dintre cele mai diverse, pentru clienti dintre cei mai diversi.
O noua serie de cursuri de Design Interior, modulele pentru incepatori si avansati, va avea loc la DallesGo incepand cu aceasta toamna.
