Relaxarea este posibila
Actioneaza in prezent
Detasarea necesita eforturi interioare, o deprogramare de tot ceea ce am fost invatati recurgandu-se la: „Daca vrei, poti!“ Si totusi, nu exista riscul ca detasandu-te sa te destinzi pana la starea de pasivitate, chiar de nepasare in viata?
„Oamenii confunda uneori detasarea cu pasivitatea. Pasivitatea presupune pe de o parte sa ai o doza variabila de «ne-simtire», pe de alta parte sa renunti la actiunile pe care ti le doresti de teama ca ele nu duc nicaieri. Pasivitatea este neincredere si teama existentiala, camuflate adesea sub pseudoexplicatii filozofico-spirituale“, afirma psihologul Ovidiu Jumanca, completand: „In detasare autentica, exersata, continui sa simti si sa faci. Doar ca renunti la rodul actiunilor tale – in plan fizic cat si afectiv-emotional. Nu te mai agati de asteptari. Actionezi dar fara sa te crispezi. Ceea ce vine, vine. O maxima zen spune: «Nici un fulg de nea nu cade decat acolo unde trebuie».
Si noi, crestinii, credem la fel cand zicem ca Dumnezeu ne stie fiecare fir de par din cap. Daca stai putin sa te gandesti si sa simti acest lucru, ai sa vezi ca aduce cu sine o mare relaxare…“.
Renunta la atotputernicie
Conceptul de detasare si-a facut loc, cum era de asteptat, si in terapiile moderne. „Aici detasarea este vazuta in chip mai pragmatic; i se restrange zona de aplicabilitate, tintind spre probleme specifice. Clientul invata sa nu se mai identifice cu problema ori cu disfunctia cu care se confrunta“, precizeaza psihologul.
Noile curente terapeutice de tip transpersonal, fara sa nege problemele existente, propun identificarea nu cu propriile ganduri, emotii, trairi, ci cu un Sine transindividual. „Pur si simplu nu ma impiedic sa simt si sa experimentez propriile emotii si cognitii, dar nu le consider ca «fiind eu», ci «ale mele». Le traiesc dar nu ma confund cu ele“.
Pentru psihanaliza care, in teoria sa ignora acest termen si vorbeste mai degraba de renuntare, detasarea nu este accesibila chiar oricui. Cel care nu are un spatiu intern destul de bine construit, cel care, datorita motivelor legate de copilaria sa, nu va ajunge niciodata sa fie suficient de linistit pentru a renunta la vointa sa de atotputernicie, acestuia ii va fi greu sa acceada la abandonarea de sine.
O veste buna totusi: in timpul tratamentului analitic, scurte abandonari regulate pot duce la o anumita transformare a personalitatii. Mini-abandonurile propuse de asemenea in tehnicile psihocorporale ajuta la cresterea increderii de sine in vederea pregatirii pentru marile detasari pe care ni le solicita viata: orgasmul, perioada sarcinii si nasterea ce ne traverseaza corpul, doliul pentru cei pe care ii iubim, propria moarte…
A invata sa te detasezi inseamna neaparat sa-ti pui intrebari, intr-un moment sau altul, asupra spiritualitatii. Daca detasare inseamna «a te abandona», atunci trebuie sa cercetezi: care este aceasta forta ce te sustine? In cazul acesta, poate ca nu abandonarea de sine este cea mai dificila, ci descoperirea fortei transcendente careia sa i te incredintezi.
Cinci modalitati de abandonare
– Inceteaza sa te mai agiti.
– Incearca sa iei fiecare zi asa cum vine si s-o… apreciezi.
– Accepta faptul ca nu poti avea in mainile tale rezultatul final al unei actiuni.
– Lasa-i pe ceilalti sa-si decida propriul destin.
– Teme-te mai putin si iubeste mai mult.
Editare de Dana Musceleanu
Foto: Guliver/Getty Images
