Now Reading
Sfaturi pentru un somn odihnitor

Sfaturi pentru un somn odihnitor

Revista Psychologies
sfaturi-pentru-un-somn-odihnitor

Somnul este esențial pentru o viață sănătoasă, fericită, dar stilul de viață actual și modificările din societatea modernă afectează inclusiv calitatea somnului. Din această cauză, sănătatea fizică, emoțională, dar și eficiența în desfășurarea activităților zilnice, au de suferit.

Conform statisticilor OMS, în prezent un om doarme în medie 7,5 ore, cu 1,5 ore mai puțin decât la începutul secolului XX. Această situație conduce la apariția insomniei, datorată atât factorilor interni (probleme psihice/ emoționale), cât și externi (stres, program de lucru neregulat). Insomnia este definită de calitatea somnului și de modul în care te simți după dormit. Chiar dacă petreci opt ore pe noapte în pat, dacă te simți somnoros și obosit în timpul zilei, este posibil să te confrunți cu insomnie.

Cauze

Insomnia trebuie privită ca simptom al unei alte probleme, care poate fi diferită de la persoană la persoană. Ar putea fi ceva simplu, precum consumul unei cantități mari de cofeină în timpul zilei sau o problemă mai complexă, precum o afecțiune medicală sau supraîncărcarea de responsabilități. Problemele emoționale, cum ar fi stresul, anxietatea și depresia provoacă jumătate din toate cazurile de insomnie. Dar obiceiurile, rutina de somn și sănătatea fizică pot juca, de asemenea, un rol important. În general, tratamentul insomniei se concentrează pe determinarea cauzei. Odată identificată această cauză de bază, poate fi tratată sau corectată în mod corespunzător.

Cum să adormi mai repede

Atât tratamente medicale, cât și non-farmacologice (comportamentale) pot fi utilizate ca terapii pentru tratarea cauzei de bază a insomniei. Două arme puternice în lupta împotriva insomniei sunt – un mediu liniștit, confortabil de somn și o rutină relaxantă înainte de culcare. Ambele pot face o mare diferență în îmbunătățirea calității somnului.

  • Asigură-te că în dormitor este liniște, întuneric și o temperatură moderată. Zgomotul, lumina, un dormitor prea cald sau rece, o saltea sau o pernă inconfortabilă pot interfera cu somnul.
  • Respectă un program regulat de somn. Mergi la culcare la aceeași oră în fiecare zi și trezește-te în fiecare zi (chiar și în weekend) la aceeași oră, chiar dacă te simți oboist. Acest lucru va ajuta la reglarea ritmului normal de somn.
  • Oprește toate ecranele cu cel puțin o oră înainte de culcare. Ecranele electronice emit o lumină albastră care perturbă producția de melatonină a corpului. Așadar, în loc să urmărești televizorul sau să petreci timp pe telefon, tabletă sau computer, alege o altă activitate relaxantă, cum ar fi citirea unei cărți sau o muzică chill.
  • Evită stimularea activității și a situațiilor stresante înainte de culcare – verificarea mesajelor pe rețelele de socializare, discuții imortante cu familia sau accesul la muncă. Amână aceste lucruri până dimineața.
  • Nu dormi în timpul zilei.
  • Utilizarea de suplimente alimentare cu ingrediente sau combinații de ingrediente specifice – melatonină, passiflora, hamei, magneziu. Melatonina este un hormon produs în mod natural de organismul nostru, cu ritm de eliberare în funcție de lumină și întuneric. Melatonina contribuie la atenuarea tulburărilor de somn, la reducerea timpului necesar pentru a adormi și la reglarea ritmului fiziologic al ciclului somn-veghe.
View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top