Sport pentru viata – Wings for Life World Run
Wings for Life World Run este un eveniment de talie mondiala, in care oamenii alearga pentru cei imobilizati in scaun cu rotile pentru a strange banii necesari cercetarii medicale si gasirii unui leac pentru vindecarea traumelor coloanei vertebrale. I-am intrebat pe doi dintre cei mai acerbi competitori ce ii determina sa faca sport si sa alerge nu doar pentru ei insisi.
Andrei Stefan Rosu
Andrei Rosu este ultratriatlonist, corporatist, fost membru al trupei Gaz pe Foc. A trecut de la o extrema la alta – de la sedentarism si un mod de viata mai putin sanatos, la o viata foarte activa. A participat la triplu Iron Man (11,4 km inot, 540 km pe bicicleta si 126,6 km alergare – in doar 48 de ore).
„In urma cu patru ani, mi-am schimbat radical stilul de viata (de la a fi un sedentar lipit de canapea, la a alerga saptamanal 70-80 de kilometri) si, mai ales, viziunea despre implicarea sociala.
Am vrut sa devin o persoana mult mai buna, un model autentic pentru copiii mei. Wings for Life este o ocazie excelenta de a contribui la o cauza care afecteaza milioane de oameni din intreaga lume si pentru care nu a fost gasit pana acum un remediu: vindecarea traumatismelor coloanei vertebrale.
Pentru mine, sportul e un instrument de dezvoltare personala care m-a disciplinat. M-a invatat sa ma trezesc zilnic la 5 dimineata si sa imi organizez viata astfel incat sa imi ating obiectivele si sa imi realizez visele. Un mod extrem de accesibil de a atinge un nivel excelent de energie si de a trai o viata sanatoasa…
Oamenii reactioneaza mai putin (din pacate) la oportunitati. De cele mai multe ori, suntem dominati de temeri (irationale), iar declicurile noastre se produc in urma unor evenimente nefericite. Mi-ar fi simplu sa ii spun unui sedentar: alearga sau ai sanse foarte mari de a muri curand intr-un accident cardiovascular.
Dar, de regula, prefer sa le prezint oportunitatile, printre care si cea de a putea manca oricat si orice, fara sa se ingrase. Cu mentiunea ca, atunci cand va incepe sa faca sport, ironia sortii face ca nu va mai dori sa manance orice si oricat…
Toma Coconea
Toma Coconea este instructor de parapanta, cu multiple titluri nationale si internationale. Face parte din echipa de Salvamont din zona masivului Parang si este singurul roman care a participat la cea mai grea competitie de aventura din lume, unde traverseaza Alpii doar pe jos si cu parapanta.
„In primul rand, motivul pentru care alerg: o fac pentru oamenii care nu pot. In al doilea rand, imi doresc sa se gaseasca un remediu pentru persoanele imobilizate in scaunul cu rotile. Am prieteni, cunoscuti care au suferit leziuni ale coloanei vertebrale din cauza unor accidente si sper sa-i vad mergand din nou.
Macar atat pot face: sa alerg pentru ei si sper sa ni se alature cat mai multa lume. Proverbul unde-s doi, puterea creste are sens si in acest caz. Sportul este viata mea. Pentru mine nu este un job, pentru mine sportul este un mod de viata. Il practic de cand ma stiu, de mic cutreieram Parangul si nu-mi vad viata fara sport.
In timp, am invatat sa fac fata durerii fizice, oboselii, obstacolelor care pot aparea pe traseu, insa cel mai important lucru pe care l-am invatat este ca, daca iti doresti ceva cu adevarat, ai un obiectiv, nimic nu te mai poate opri si trebuie sa faci fata oricarei situatii.
Trebuie sa ne bucuram de ceea ce avem, de viata pe care o ducem, cu tot ce ne ofera ea, si sa fim fericiti ca ne putem bucura de natura, pe picioarele noastre. Pe un om sedentar l-as trezi in fiecare dimineata, la ora 5, cu o cana de apa rece, si nu i-as mai da sa manance pana cand nu vad primii kilometri…
Glumesc, bineinteles! Dragoste cu forta nu se poate, stim cu totii. Se aplica la fel de bine si in sport. In viata nu exista «nu pot», ci «nu vreau». In orice, inceputul este mai greu, insa daca perseverezi, orice poate fi dus la bun sfarsit.
Cred ca fiecare dintre noi are in viata momente in care, intr-un fel sau altul, ajunge de voie, de nevoie, sa faca sport. Cred ca o evaluare a tonusului sau a sanatatii si a timpului liber petrecut total ineficient ar fi binevenite.
Daca respectivul accepta sa iasa de cateva ori la alergare, isi va dori singur sa-si imbunatateasca timpul, distanta parcursa. In plus, dupa primele saptamani, va veni nevoia de miscare in mod natural. Cred ca mai important este sa ai o motivatie: fie cineva care sa persevereze si sa nu te lase dupa primul abandon, fie o cauza care iti da de gandit.“
