Stilistul meu, salvator sau persecutor?

Stie sa ne amuze, sa ne consoleze sau sa ne reinventeze, transformandu-ne imaginea. Relatia cu stilistul este rar lipsita de substanta. Asta, pentru ca eliminam mecanismele de aparare?

„Mi-a stricat complet parul, dar nu am zis nimic“, isi aminteste E., 40 de ani. „Am ramas cuminte, asezata pe scaun, uitandu-ma cu groaza in oglinda. Am platit o suma deloc mica, dar eu i-am spus sa ma tunda cum crede de cuviinta. Acasa, toata lumea a facut glume discrete, doar fiica mea m-a inteles si m-a consolat spunandu-mi ca «va creste din nou». Ma intrebam cum o sa mai ies asa pe strada. Eram terorizata. Nu stiu de ce am tacut… poate din respect.“

Astazi, saloane de coafura gasim la tot pasul. De lux ori de cartier, pe suprafete mari sau mici, unde exista un singur stilist cu clientela fidela, ce vine cu regularitate. Indiferent de statutul social, orice femeie are nevoie sa se tunda, sa se coafeze pentru evenimente speciale, chiar daca se vopseste acasa. O meserie foarte cautata si invidiata, daca ne gandim la stilistii care fac parte din echipele pentru sedintele foto, prezentari de moda ori emisiuni tv. Ce sa mai spunem de cei care au devenit celebri datorita vedetelor care le trec pragul?!

„A inteles ce vreau pentru parul meu si m-a inteles pe mine“

Imaginea pe care fiecare dintre noi o are despre fata sa, depinde de modul in care evidentiaza aranjarea parului sau intr-o anumita forma. Avand incredere in cel care ne tunde si ne modifica perceptia despre noi insine, ii dam dreptul sa „lucreze“ la imaginea care ne reprezinta, cea pe care o vedem in oglinda si de care suntem multumiti – mai mult sau mai putin. R. spune ca, de fiecare data cand primeste o noua clienta, observa modul in care se comporta in fata oglinzii. „Daca isi evita reflexia, in mod clar exista neliniste, nemultumire, frustrare. Si stiu inclusiv cum sa ii vorbesc, cum sa ma comport, sa imi fac clienta sa se simta bine, sa o fac sa se simta frumoasa. Pentru ca este mai delicata si are nevoie de mai multa atentie decat o clienta ce emana o puternica incredere in sine. Scopul meu nu este doar sa ii aranjez parul, ci sa o fac sa se simta mai bine in pielea ei.“

Iar a te simti nelinistit, vulnerabil, incordat este absolut uman, nu e un gest de frivolitate. Iar imaginea de sine in niciun caz nu este o chestiune de „fatada“. Cand am gasit stilistul potrivit, relatia cu el greu se va rupe. I. se tunde si se vopseste la aceeasi persoana de 15 ani, chiar daca aceasta a lucrat in mai multe saloane, in final facandu-si propriul business. „Cred ca am ajuns sa cunosc Bucurestiul bine datorita lui L.“, se amuza I. „In 15 ani a lucrat in diverse locuri, in toate colturile orasului. Dar indiferent cat de greu ajungeam la salon, nu concepeam sa ma tunda altcineva. M-a inteles pe mine, ce vreau pentru parul meu. Mi-a inteles transformarea mea ca femeie, maturizarea, framantarile din conflictul maternitate-feminitate, cum am vrut sa ma reinventez dupa 45 de ani, sa fiu frumoasa si ingrijita pentru sotul meu, copiii mei, pentru mine. Niciodata nu m-a tuns sau vopsit fara sa stam inainte de vorba, la o cafea, sa vada ce vreau ori cine sunt acum. Mi se pare genial!“

Chiar daca stilistul poate avea aceeasi abordare cu toate clientele, fiecare se simte unica si, in final, stilistul care ne intelege… ne apartine. Cand D. a aflat ca stilista ei pleca definitiv din tara, parca a cazut cerul pe ea. „Ii spuneam intr-una: «Cum poti sa-mi faci asa ceva?», «la cine ma duc eu sa imi faca nuanta mea de blond?», «cine ma mai tunde pe mine cum imi sta bine?».“ Psihologii spun ca este de ajuns o singura reusita pentru ca dependenta sa se instaleze. Apoi, trebuie sa repetam miracolul, magia primei dati. Parul ne reflecta personalitatea, dar mai mult ne evidentiaza sensibilitatea. Si ne dorim ca mainile celor carora le incredintam infatisarea noastra sa ne reliefeze adevarata personalitate sau, mai degraba, cea pe care ne-o imaginam ca fiind a noastra. Nu este vorba de tendinta de imitare a idolilor, caci oamenii nu-si mai doresc sa semene cu cineva cunoscut, ci sa se indrepte spre ei insisi, spre „sinele“ lor. De aceea, cand stilistii aranjeaza parul cuiva, ii vizeaza propria identitate.

„Am fost traumatizata, mi-au trebuit luni bune sa-mi revin“

Bineinteles ca lucrurile nu merg bine intotdeauna, iar uneori rezultatul poate fi catastrofal, probabil de vina fiind viziunile contradictorii. Unii stilisti incearca sa dea „o forma“ care i se potriveste cel mai usor parului, fara sa-si faca griji de restul. Altii vor sa-si imprime propriul stil, refuzand retusarea creatiei pe alocuri. M. isi aminteste si acum de creasta ingrozitoare dobandita intr-un salon „renumit“: „Am iesit de acolo socata, aratam ca o pasare de prada. Eram un vultur roscat. Luni de zile m-am chinuit sa ajung la o forma decenta. Ajungeam dimineata la serviciu cu capul plecat, iar in ochii iubitului meu citeam mila. Imi prindeam parul cu tot felul de elastice, clame si clamute, puneam bentite, poate-poate aratam din nou ca fata draguta de dinainte. Nu mi-ar fi iesit tunsoarea aia nici daca as fi fost cel mai rebel pusti care vrea sa isi scoata din minti parintii si profesorii“.

Desigur, drama provocata de o tunsoare „ratata“ poate fi mai frecventa in cazul femeilor decat al barbatilor, deoarece coafura, pe langa rolul sau ornamental, este si un semn al feminitatii, un accesoriu in plus care sa evidentieze corpul si sa aduca un plus de frumusete. Coafura este o manifestare estetica a interiorului nostru. De aceea, cand suntem triste, nu ne vine nici sa ne spalam pe cap, iar cand suntem binedispuse, ne putem lupta si trei ore cu crearea celor mai pretentioase bucle. Iar reteta cu „esti suparata, hai sa-ti faci manichiura si parul“ este transmisa din mama in fiica, cu rezultate bune – garantat! Cum uneori este imposibil sa ne ajutam singure, cerem unui intermediar sa se ocupe de acest aspect, sa preia controlul asupra infatisarii noastre. Ca si cum ceilalti ar putea sa ne schimbe, fara sa trebuiasca sa o facem singuri.

Barbatii: angoasa de esec

Raportul barbatului cu stilistul sau implica mai putina deschidere emotionala, dar la capitolul asteptari domnii depasesc doamnele. Nu pentru ca vor ceva complicat, nu, barbatii au asteptari mai simple, dar mult mai puternice. Isi doresc ca imaginea lor sa degaje vigoare, energie, masculinitate! De regula, vor tunsori scurte, destul de sigure, dar cel mai mic semn ca ceva nu este in regula ii nelinisteste groaznic. La fel ca si incaruntirea parului: le este greu sa accepte ca imbatranesc, de aceea se si declanseaza criza varstei a doua… Multi stilisti spun ca incearca sa-si asume un rol de camarad care poate ajuta la acceptarea progresiva a procesului de imbatranire, care nu ocoleste pe nimeni.