Stresul si incapacitatea de a te relaxa
Lancezeala in fotoliu, o siesta sau, pur si simplu, relaxare… Atatea placeri ale vietii pe care anumiti hiperactivi nu le pot lua in considerare. De ce nu stiu ei sa se relaxeze?! De unde vine fuga permanenta catre altceva?
Evident, din copilarie, ca mai toate obiceiurile noastre durabile. Incapacitatea de a tine in frau activitatea cvasipermanenta sau imposibilitatea de a renunta la control sunt simptome care se repereaza foarte usor la un copil.
Pedopsihiatrii percep aceasta hiperactivitate ca pe o agitatie „patologica“ suparatoare pentru dezvoltarea si echilibrul lor. Curios, aceasta nevoie constanta de activitate nu mai este considerata o problema la varsta adulta. Este chiar „valorificata“ in universul profesional, unde competitivitatea este acerba…
Cu toate astea, spun psihanalistii, aruncarea in actiune, denumita „manie“, este departe de a fi o ceva inofensiv.
A te refugia in activism este un sistem de aparare, ca reactie la o depresie. Este o maniera de a ocupa terenul psihic pentru ca in niciun moment sa nu apara senzatia de vid pe care toate fiintele umane o resimt fugitiv.
Activismul este o metoda de justificare a anxietatii cronice. Inventand mii de lucruri de facut, demolandu-te de munca si in weekend, inseamna a-ti da, tie si celorlalti, motivatii „obiective“ de a fi stresat.
Pacatul lenei
Daca anumitor „stahanovisti“ le este atat de greu sa-si acorde fie si numai o zi de relaxare, asta este din cauza ca ei asociaza faptul de a avea timp liber cu pacatul capital de a fi lenes. Singura solutie de a scapa de obsesia lor intratabila, de a fugi de sentimentul de culpabilitate (deseori mostenit din educatia lor), este sa multiplice activitatile.
Hiperactivii sunt, popular spus, niste drogati cu adrenalina. Imediat ce incetinesc ritmul, se gasesc intr-o stare de… lipsa suparatoare.
De unde, o crestere a activitatii si a stresului pentru a obtine o doza si mai mare de adrenalina si a evita o prabusire a organismului sau o somatizare in ulcer, eczema sau probleme cardiace.
In concluzie, unul dintre principalele motive care ii imping pe oameni sa „innebuneasca“, facand diverse lucruri, este impresia ca nu sunt persoane suficient de interesante si agreabile in sine.
Hiperactivii se fac utili celorlalti (a se citi „indispensabili“) preocupati fiind de teama lor de a nu fi iubiti si se simt nesiguri si fara valoare imediat ce nu exista nimic important de indeplinit. De fapt, aici este vorba de sensul si legitimitatea vietii lor, fara ca ei sa fie constienti de asta.
Nelinistea structurala
Uneori, incapacitatea de relaxare ascunde o neliniste structurala. Pur si simplu, omul nu poate sta locului si se gandeste la toate cele. Nu doarme, nu se poate gandi la altceva, rumineaza problemele fara incetare.
Este un stil de viata care, pe termen lung, nu duce la ceva bun. Dimpotriva, te oboseste, te face irascibil, fragil emotional si multe prea atent la semnalele de posibil pericol.
Cine stie? Poate ca in copilarie ai fost mult prea criticat. Sau poate ca nu te-ai simtit in siguranta si creierul tau este pus pe „supravietuire“, foarte atent adica la ceea ce iti poate afecta siguranta.
Nu te poti relaxa nici cand lucrurile merg bine, esti mereu „cu pusca la picior“ si te astepti la ce e mai rau. Uneori, ruminatia gandurilor negative, frica de zi cu zi, nesiguranta si lipsa puterii de detasare te pot proiecta direct… intr-o frumusete de depresie.
„Eu am fost un copil hiperresponsabil. Tata avea probleme cu alcoolul, mama a incercat sa ne creasca pe amandoi frumos dar nu ii ajungeau banii. Azi, am o frica teribila de saracie.
De faptul ca imi pot lipsi lucruri de baza, desi stiu ca as gasi metode sa nu ajung acolo. Dar gandurile acestea nu-mi dau pace. Muncesc ca o nebuna ca sa-mi platesc creditul. Nu am stare, nu imi vine sa plec in concediu, nimic. Viata personala… nu exista.“
Iata cum nesiguranta din trecut se poate traduce in prezent intr-o anxietate teribila si incapacitate de relaxare. De cele mai multe ori este bine sa abordezi aceasta lipsa de stare la un psihoterapeut. El iti poate arata de unde vine si ce se poate face.
Te poate invata tehnici de respiratie (care sa mai scada adrenalina si cortizolul – hormon de stres) si te poate ajuta sa vezi lucrurile mai relaxat. In cazuri extreme, cand se instaleaza insomnia sau alte probleme, e bine sa faci un tratament.
„Acum cinci ani am facut un episod depresiv. Din fericire a fost singurul. Cand ma uit in urma, vad de unde a pornit. Eram atat de obosita… atat de agitata. Nu puteam dormi, lucram noaptea ca sa-mi distrag gandurile. Apoi a venit starea aceea de rusine de mine, de iritabilitate, de neintelegere, de durere profunda pentru orice.
A durat ceva. Vreo cinci luni. Azi as sti mai bine sa identific semnele incipiente de depresie si sa ma menajez. Sfatul meu pentru cei agitati? Fiti buni cu voi insiva, vorbiti-va ca unor prieteni, fiti blanzi cu voi si cu creierul vostru…“
Ce este de facut?
Detoxifiere blanda
Pe parcursul anului, dezintoxicati-va cu blandete. Opriti-va din „a face“ timp de zece minute pe zi. Obligati-va sa aveti weekenduri, pentru a crea adevarate „rupturi“. Planificati-va vacantele, pregatiti cate o saptamana o data. Inainte de a pleca, deconectati-va telefoanele mobile, nu verificati adresa de e-mail.
Relaxare, relaxare, relaxare
Intr-o sedinta de autorelaxare, invatati sa va programati corpul sa se refaca in cateva secunde, gratie microsiestelor. Inchideti ochii, destindeti-va total si porniti. Daca aveti mai mult timp, faceti „sieste flash“, de 10-15 minute, de mai multe ori pe zi. In timpul celor 90 de minute, atentia si tonusul nostru scad. Lasati spiritul sa vagabondeze, detasati-va. Reveniti la suprafata: varful vostru de activitate este optimizat.
Munciti… in ritmul vostru
Faceti sport, relaxati-va, mancati sanatos, dormiti, mergeti la masaj, rasfatati-va etc. Pe scurt, puneti hiperactivitatea in serviciul bunastarii voastre.
