Terapia te ajuta sa… slabesti?

„Hrana, simbolul afectivitatii“

Oana Marina Ciocan, specialist in psihologie clinica, Spitalul „Prof. Dr. Al. Obregia“

Sa respectam neputinta de a slabi?
Oana Marina Ciocan: Respectul este prin definitie o impunere, o autoritate. „A respecta“ ceva inseamna a te supune, cu sau fara voia ta. Cred ca este mai potrivit sa spunem „a accepta“, care inseamna a tolera, a fi de acord cu, a aproba. Respectul vine din exterior, acceptarea din interior. Atat timp cat ceva „trebuie“ facut, determina dorinta de incalcare a imperativului.

Daca spui „trebuie sa slabesc“, faci acest lucru pentru celalalt (un obiect exterior tie) sau pentru a obtine ceva ce iti lipseste… atentie, iubire, apreciere, recunoastere. Mancand, te simti protejat, vidul se umple. Dar acest strat „in plus“ mareste distanta de ceilalti. Pentru a putea crede si accepta ca exista cineva care te poate iubi, este esential sa stii ce este iubirea, si mai ales sa te iubesti tu pe tine.

Hrana este simbolul afectivitatii. Refuzul de a manca se traduce prin respingerea ei, iar mancatul in exces ii compenseaza lipsa. Persoanele supraponderale, atat de complexate de ele insele, fac eforturi pentru a fi vazute ca buni prie­teni, cu simtul umorului, mereu in slujba celorlalti, care… asteapta in schimb acel ceva care le lipseste.

In practica mea, si nu numai, am intalnit persoane supraponderale la care imaginea de sine scazuta era compensata de kilogramele in plus. Astfel, ele nu pareau „slabe“.

Ce terapie poti alege?
Iata cateva forme de terapie pentru a te impaca cu corpul tau:

• Terapiilor de inspiratie psihanalitica (analiza tranzactionala, terapia Gestalt, terapiile de grup) le-a fost demonstrata eficacitatea. Retraiesti emotii prin amintirea diferitelor scene din trecut. Pacientul isi constientizeaza trairile si realizeaza ca, verbalizand, se simte mai liber, mai echilibrat.
• Terapia comportamentala este utilizata pentru a ajuta persoana sa manance la ore fixe, structurat, si sa-si asculte senzatiile de foame sau de satietate.
• Terapia cognitiva ii permite pacientului cu o imagine gresita despre greutatea, alimentatia sau persoana sa sa se axeze pe o gandire mai rationala. Lucreaza cu gandurile irationale legate de culpabilitate, de neincredere sau cu cele care provoaca luarea in greutate. Aceasta forma de terapie este adesea asociata unei terapii comportamentale.

„Nu imi mai vindec problemele cu dulciuri“

Sandra, 38 ani
„Am fost un copil care nu a primit prea multa afectiune, asa ca aveam nevoie sa fiu perfecta in toate, pentru a ma asigura ca sunt iubita. Eram prietena perfecta, disponibila intotdeauna. Colega buna la serviciu, eficace si mereu gata sa stea peste program. Partenera toleranta si intelegatoare. In spatele acestor trasaturi perfecte se ascundea ce simteam. Si pentru a-mi masca furia, refuzul, teama, mancam. Evident, ma ingrasam, incepeam un regim, dar asta nu era durabil!

Datorita unei psihoterapii, am inceput sa imi rezolv problemele. Acum, in loc sa mananc, anulez intalnirile la care nu am chef sa merg, le spun «nu» oamenilor care nu-mi plac, nu mai astept priviri valorizatoare… Terapia m-a invatat sa-mi exprim emotiile, in loc sa le inec in dulciuri. Insa hiba a ramas. Imi pare rau de corpul gras care m-a «protejat». Nu il reneg. Doar am simtit nevoia sa ii spun ca nu mai am nevoie de el.”

„Problemele nu se rezolva cu mancare“

Mihaela Bilic, doctor nutritionist

Controlul alimentar trebuie asociat cu terapia?
Mihaela Bilic: Foamea – un instinct innascut si fiziologic – care asigura supravietuirea individului este o experienta negativa: mancam ca sa scapam de ea. Pe de alta parte, apetitul, un instinct invatat, care duce la accentuarea foamei, este o experienta pozitiva: mananci ca sa iti faci o placere. De cele mai multe ori, exista apetit fara foame, tradus prin expresia „as manca ceva bun“, exemplificat prin situatia pe care oricine a trait-o cand, la sfarsitul unei mese copioase, tot se mai gaseste putin loc pentru un desert.

Stresul, anxietatea, depresia, nemultumirile, insatisfactiile, dezamagirile – toate au ca rezultat scaderea serotoninei la nivelul sistemului nervos central. Asa ca este foarte usor sa apelam la mancare in loc sa restabilim echilibrul chimic prin metode specifice: medicatie antidepresiva si anxiolitica, rezolvarea situatiilor conflictuale, psihoterapia. Foamea poate fi potolita prin orice tip de aliment; in schimb, pofta este nevoia intensa de a consuma un anumit tip de mancare, foarte precis definit. Cat de mult mancam este determinat de o multitudine de factori care nu au nicio legatura cu foamea: temperatura, culoare, ambianta, sunete, diversitatea alimentelor, forma si dimensiunile portiei, felul in care este pre­zentata mancarea, etc.

Cu alte cuvinte, indiferent de nevoile pe care le are organismul nostru, comportamentul alimentar este influentat in mare parte de stimuli externi si, de aceea, pentru cei cu probleme de greutate este mult mai simplu sa evite aceste ispite decat sa-si puna vointa la incercare. Deci, nu intra in cofetarie a­tunci cand stii ca esti pofticios si nici nu pleca in vacanta in re­gimul all-inclusive! Mancarea este facuta pentru a potoli foamea. Nu o transforma in mai mult: prieten cand esti singur, act reflex pentru combaterea plictiselii, razbunare la nervi si stres, metoda cea mai banala de a ne oferi putina placere.

Din pacate, proble­mele nu se rezolva cu mancare – nu reusesti decat sa uiti pentru o clipa de ele si sa te alegi cu kilograme in plus si cu sentimentul de vina ca ai facut ceva rau. Fiecare situatie de criza are nevoie de metode eficiente. Ai curajul si confrunta-te cu problemele, deoarece numai dupa ce le recunosti si le definesti le poti rezolva.

Text de Catalina Cristescu
Foto: dreamstime.com