Tirania aparentei
Inteligent si frumos
Cu diploma in buzunar, te gandesti ca esti eliberat de dictatura aparentelor? Gresit! Candidatul va fi apreciat mai intai in functie de criterii exterioare: grija de sine, greutate, frumusete fizica etc. Un studiu efectuat in S.U.A. (Multicity Study of Urban Inequality de H. Holyer, Michigan State University, 1993) arata ca 50% dintre angajatori considera ca un fizic seducator este un criteriu important de angajare. Aspectul neplacut (greutate excesiva, statura mica, nas prea lung, urechi clapauge, o expresie neplacuta, maini umede) inhiba simpatia spontana din partea celuilalt. Crud, dar adevarat!
„Oamenii frumosi sunt constienti de atractivitatea lor si o pun in joc. Femeile frumoase sunt, in toate culturile si societatile, mai bine cotate pe «piata maritala», dar si pe cea economica“, spune Alexandru Ofrim. Studiile demonstreaza ca un candidat cu diploma, dar cu un fizic putin agreabil, va fi recrutat cu un salariu mediu.
O situatie care nu va disparea: o statistica din Marea Britanie, facuta pe 11.000 mii de salariati, dovedeste ca, daca cei mai frumosi castiga un pic mai mult decat media nationala, cei mai putin frumosi primesc salarii de la 11 pana la 15% mai mici. Este o discriminare? Da! Una dintre multele: etnica, sexuala, legata de varsta etc. Spunand adevarul despre aceasta nedreptate putem gasi strategii pentru limitarea (daca nu, blocarea) efectelor aparentelor fizice.
„Iubirea vindeca si traumatizeaza“
Maria, 30 de ani, redactor de carte
„Nu am fost o fata frumoasa niciodata. Dar poate ca cel mai acut mi-am dat seama de acest lucru in adolescenta. Aveam 15-16 ani si m-am indragostit evident, ca la liceu. Adica lulea si fara speranta. El era Soarele Meu, adica cel mai inteligent baiat din promotia ‘97. Era sportiv, facea glume grozave si lua zece la matematica (lucru care pe mine, o umanista prin forta lucrurilor, nu stiu daca din vocatie) ma umplea atunci de admiratie.
Nu avusesem nici o problema cu mine insami pana in momentul in care mi-am dat seama ca intre noi nu va merge (nu conteaza de ce, pur si simplu eram eu prea inhibata sa accept ca ma place cineva, oricine). OK. Si s-a cuplat cu altcineva, logic. Gelozia Electrei si pandaliile ei le-am cunoscut si eu.
Prietena prietenului meu era blonda, cu parul lung si inelat, cu ochii verzi si nasul sculptural. Era o Madona. (Asta mi-a amintit brutal ca al meu semana mai degraba cu al lui Pilat din Pont in anumite picturi naive.) Avea o silueta de clepsidra si minte ceva mai putina. Ca dovada, s-au despartit repede, el voia o… intelectuala. Acesta a fost deznodamantul actului I.
In actul II eu m-am complexat groaznic. Ma simteam insuficienta din toate punctele de vedere. Eram banala, uratica, nefeminina, nesociabila, dormeam in biblioteca (macar atata ma apropia de Marele D…) Iubirea vindeca dar si traumatizeaza cand nu ai experienta. Si eu nu aveam. Am devenit usor anorexica si mama m-a luat la palme vazand ca nu mananc.
Am descoperit amorul de sine mai tarziu, cand, dupa prima noapte de dragoste, iubitul meu (ei da, altul…) mi-a spus ca am un corp splendid. M-am uitat dimineata in oglinda si am fost de acord. Chiar eram bestiala. Eram slaba (colegele mele de facultate ma priveau cu invidie), aveam picioare subtiri si nervoase si un minus de atitudine. Asa ca am recuperat rapid.
Mi-am luat cateva rochii, pantofi cu toc, am renuntat la bocanci si atitudine hippie. Ei, nu a fost chiar ca in Cenusareasa. A durat ceva pana sa imi descopar si celelalte bunatati. Anii de soarece de biblioteca (ii datorez lui D. saltul meu intelectual) imi ofereau un atu in fata celorlalte fete.
Nu am fost niciodata o blonda cu sanii mari (sunt si azi cam… osoasa) dar am devenit o tipa interesanta. Dar nu picioarele cred ca sunt garantul starii mele de bine, ci sentimentul ca sunt OK cu mine insami. Ca nu am un fizic de coperta dar am un creier maret. OK, am si ochelari cu destule dioptrii. {i mai am astazi o doza mare de umor pentru ceea ce nu am.“
Adaptare: Catalin D. Constantin
Foto: GULIVER/Getty Images, dreamstime.com
