Tot ce trebuie să știi despre alergiile sezoniere
Alergiile reprezintă manifestări clinice exagerate, apărute ca urmare a contactului cu un aliment sau particulă, normal indiferente pentru persoanele sănătoase, dar alergene pentru persoanele cu sensibilitate particulară. Alergiile sezoniere sunt astfel de manifestări apărute în urma contactului cu praf, polen sau alte elemente cu potențial alergen, în special primăvara și vara (sezoanele de vârf), cu potențială prelungire până în toamnă. Ele prezintă o simptomatologie clasică și, în lipsa tratamentului, afectează calitatea vieții.
Dacă și tu suferi de o alergie sezonieră și vrei să afli mai multe despre cum o poți combate, iată o serie de informații utile.
Ce sunt alergiile sezoniere (caracteristici)
Alergiile sezoniere, spre deosebire de alergiile clasice, episodice, sunt reacții exagerate ale sistemului imunitar, apărute în anumite perioade bine definite ale anului, ca urmare a contactului organismului cu substanțe la care este hipersensibil (ex: alergia la ambrozie cu vârf în august-septembrie).
Cele mai comune forme de alergie sezonieră includ:
- Rinita alergică;
- Conjunctivită alergică;
- Astmul alergic.
Sezoanele în care apar sunt adesea primăvara, perioadă extrem de populară pentru alergiile la graminee, și vara (cu sau fără început de toamnă), cu prezența alergiilor la ambrozie și artemisia. Poluarea aerului cu particule ce conțin acești alergeni este principala cale de expunere.
Atât în funcție de caracteristicile particulare ale fiecărei persoane, cât și în funcție de tipul alergiei, durata poate varia de la câteva săptămâni la câteva luni. Un bun control al alergiei este cheia reducerii simptomatologiei neplăcute.
Simptome ale alergiilor sezoniere
Tabloul clinic este variabil, în special în funcție de forma principală de manifestare a alergiei (ex: rinită, conjunctivită, astm). Totuși, manifestările clinice întâlnite sunt sugestive pentru prezența unui fenomen alergic, fapt ce grăbește adesea vizita la medicul alergolog.
Principalele semne și simptome includ:
- Manifestări specifice rinitei alergice – strănut, congestie nazală, rinoree (secreții apoase, abundente), mâncărime;
- Manifestări specifice conjunctivitei alergice – mâncărime oculară, lăcrimare, roșeață;
- Manifestări respiratorii specifice astmului – tuse, respirație șuierătoare (specific astm), senzație de apăsare în piept (specific astm);
- Alte simptome mai puțin specifice – oboseală cronică, dureri de cap, stări de iritabilitate.
Severitatea tabloului diferă de la o formă la alta, precum și de la o persoană la alta. Pacienții deja cunoscuți cu boli cronice, precum cele autoimune ca psoriazis și tiroidită Hashimoto, pot fi mai predispuși la apariția alergiilor sezoniere cu forme persistente și/sau mai severe.
Cauze și factori declanșatori sau agravanți
Principala cauză a declanșării reacțiilor alergice este contactul sistemului imunitar cu alergenul. Prezența alergenului incriminat într-un anumit titru în aer va iniția procesul imunitar și îl va întreține, generând simptomele specifice (rinitei, conjunctivitei și/sau astmului).
Expunerea sezonieră este aproape aceeași în fiecare an. Totuși, schimbările climatice (ex: temperaturi crescute ce se prelungesc și toamna, vânt puternic, ploi) pot influența durata și intensitatea simptomatologiei.
Tratamente pentru alergii sezoniere
Medicamentele antihistaminice sunt de elecție pentru reducerea simptomatologiei neplăcute. Substanțele active includ levocetirizina, loratadina, desloratadina. Sprayurile nazale ce conțin corticosteroizi sunt, de asemenea, extrem de utile pentru reducerea inflamației și congestiei nazale și îmbunătățirea respirației.
În cazurile prezente încă din copilărie, desensibilizarea prin expunerea în mai multe trepte la doze mici de alergen este, de multe ori, extrem de eficientă.
Cum să faci față sezonului alergiilor
Dacă suferi de alergii sezoniere, iată câteva metode profilactice eficiente:
- Ia medicamentele conform recomandărilor medicului;
- Limitează timpul petrecut afară atunci când nivelul de polen este ridicat;
- Fă un duș și schimbă-ți hainele după ce ai petrecut timp afară în plin sezon;
- Bea mai multă apă pentru a-ți menține mucoasele hidratate.
Astfel, alergiile sezoniere sunt afecțiuni comune unui procent mare din populația de toate vârstele. Dacă sesizezi instalarea unor simptome sugestive pentru o rinită, conjunctivită sau chiar astm alergic, adresează-te cât mai curând medicului alergolog și asigură-te că urmezi îndeaproape toate indicațiile acestuia.