Traseul pacienților în tratamentul infertilității
Dr. Cezara Bucur: „Până la 35 de ani, 60% dintre embrioni sunt genetic normali, dar după 40 de ani, procentul scade dramatic la 20%”
Problemele de concepție afectează aproximativ 1 din 5 cupluri în România, având un impact semnificativ asupra sănătății emoționale și a dinamicii de familie. În fața acestor dificultăți, numărul celor care apelează la proceduri de feritilizare in vitro (FIV) este în continuă creștere, conform INS.
Astăzi, fertilizarea in vitro (FIV) este recunoscută ca o metodă eficientă pentru a combate infertilitatea, însă succesul acestor proceduri depinde de o multitudine de factori, iar procesul poate fi uneori marcat de provocări complexe. Parcursul pacienților în tratamentul infertilității poate fi epuizant și anevoios mai ales din punct de vedere emoțional, însă puterea reușitei vine și din încrederea pe care pacienții o au în medic și speranța reușitei.
Dezvoltarea tehnico-medicală continuă în domeniul fertilității, a făcut ca Centrul de Fertilitate și FIV Columna din cadrul Rețelei de sănătate Regina Maria să evolueze în Fertility Institute, un loc unde speranța pacienților care se luptă cu infertilitatea să se intersecteze cu accesul la tehnologia de ultimă generație și o echipă medicală cu expertiză vastă în reproducerea asistată.
Pentru a înțelege mai bine cum funcționează fertilizarea in vitro, care sunt șansele reale de reușită și cum influențează vârsta și calitatea embrionilor acest proces, am stat de vorbă cu dr. Cezara Bucur, medic primar obstetrică-ginecologie la Fertility Institute (fosta Columna), cu specializare în infertilitate și RUA (reproducere umană asistată), care de peste 30 de ani lucrează cu mii de cupluri diagnosticate cu infertilitate primară și secundară, cu paciente cu multiple eșecuri în FIV – cazuri cu șanse minime de reușită, complexe, pe care le tratează cu dăruire, profesionalism și la a căror luptă nu a renunțat.
Provocările și speranțele fertilizării in vitro
Rata de reușită a procedurii de fertilizare în vitro (FIV) este definită prin mai mult decât simpla realizare a unei sarcini. „Succesul real în FIV este măsurat prin nașterea unui copil sănătos, la termen”, explică dr. Cezara Bucur, medic primar obstetrică-ginecologie la Fertility Institute. Mai mult decât atât, în ultima perioadă, succesul este evaluat și printr-o nouă perspectivă, cea a „cumulative life birth rate” – rata cumulată a nașterilor vii după una sau mai multe proceduri FIV. Idealul ar fi ca o singură procedură să asigure cuplului mai multe sarcini, oferind astfel șansa de a avea doi sau chiar trei copii.
Totuși, calea către succes nu este lipsită de obstacole. Eșecurile multiple în FIV reprezintă una dintre cele mai mari provocări, iar cauza principală este legată de implantarea embrionului. „Atunci când un cuplu trece prin trei embriotransferuri fără a obține o sarcină, vorbim despre eșecuri repetate de implantare”, spune dr. Bucur. În 80% din cazuri, problema ține de embrionii anormali genetic, așa-numiții embrioni „aneuploizi”, care nu au numărul corect de cromozomi. „Aceste erori cromozomiale sunt fenomene fiziologice și devin mai frecvente pe măsură ce femeia înaintează în vârstă”, explică medicul.
Vârsta – factorul crucial care influențează reușita unei proceduri FIV
Vârsta rămâne, de altfel, cel mai important factor care influențează succesul unei proceduri de fertilizare în vitro. „Până la 35 de ani, aproximativ 60% dintre embrioni sunt normali din punct de vedere genetic, dar după vârsta de 40 de ani, acest procent scade dramatic la doar 20%”, subliniază dr. Bucur. Acest declin este strâns legat de îmbătrânirea ovocitelor, un fenomen natural care afectează calitatea genetică a acestora. Odată cu trecerea timpului, mecanismele biologice care asigură diviziunea corectă a cromozomilor se degradează, iar șansele de a obține un embrion normal scad.
Pe lângă calitatea embrionului, alți factori pot afecta succesul FIV, dar aceștia reprezintă doar aproximativ 20% din cazuri. Starea uterului și calitatea endometrului sunt aspecte importante. Infecțiile sau endometrita cronică, de exemplu, pot împiedica implantarea embrionului. De asemenea, factorii imunologici joacă un rol crucial în asigurarea unui „dialog” între embrion și endometru, care trebuie să fie mediat corect de sistemul imun. În anumite cazuri, cum ar fi cele de endometrioză, inflamațiile asociate pot reduce șansele de implantare.
Infertilitatea – o afecțiune plurietiologică
În ciuda acestor provocări, succesul este posibil atunci când cuplurile au parte de un tratament personalizat. „Abordarea personalizată este ceea ce ne diferențiază ca medici”, spune dr. Bucur, explicând că infertilitatea este o afecțiune plurietiologică, adică poate avea cauze multiple și complexe. De aceea, tratamentul trebuie să fie adaptat fiecărui cuplu în parte, luând în calcul nu doar vârsta și rezerva ovariană, dar și factori precum stilul de viață, greutatea sau profilul genetic.
Un alt aspect important este consilierea corectă a pacienților. „În cabinet, facem o evaluare detaliată a șanselor de succes, folosind inclusiv inteligența artificială, care ne poate spune câte ovocite sunt necesare pentru a obține un embrion normal genetic”, explică dr. Bucur. Această evaluare permite setarea corectă a așteptărilor, mai ales în cazurile în care pacienții au nevoie de mai multe încercări pentru a obține o sarcină.
Evaluarea realistă a fiecărui caz în parte
Deși pacienții care vin la dr. Bucur au, adesea, așteptări mari, mai ales după multiple eșecuri la alte clinici, medicul subliniază importanța evaluării realiste a fiecărui caz în parte. „Din păcate, multe paciente ajung la noi cu vârste reproductive înaintate, ceea ce complică semnificativ succesul procedurii”, spune ea. De asemenea, o altă categorie de pacienți sunt cei care au trecut prin multiple fertilizări in vitro nereușite, unele chiar de 11 ori. În astfel de cazuri complexe, succesul necesită nu doar tehnologie de ultimă oră, ci și o abordare empatică și personalizată, adaptată nevoilor fiecărui cuplu.
Succesul în FIV nu este doar o chestiune de tehnologie sau proceduri standardizate. „Tratamentele personalizate, adaptate fiecărei paciente în parte, cresc șansele de reușită cu 15-20%”, adaugă dr. Bucur. De la deschidere și până în prezent, echipa de medici a Fertility Institute – specializați în infertilitate și RUA – a gestionat peste 8500 de cicluri FIV, rezultând în peste 2500 de copii născuți. „Lunar suntem martori la nașterea, în medie, a 25 de copii ca urmare a procedurilor efectuate în clinică noastră”, mai adaugă Dr. Bucur.
Fie că este vorba de calitatea embrionilor sau de abordarea personalizată, scopul final rămâne același: nașterea unui copil sănătos, care să aducă speranță și bucurie în viața unui cuplu. În ciuda provocărilor pe care le întâmpină pacienții în călătoria lor către a deveni părinți, dr. Cezara Bucur rămâne optimistă: „Fiecare succes ne aduce bucurie, iar momentul în care un cuplu primește vestea că va avea un copil este de neprețuit. La finalul zilei, tot ce contează este speranța și visul împlinit de a aduce pe lume un copil sănătos.”