Un păr sănătos are puterea de a schimba totul în jurul nostru
Este cunoscut faptul că părul nostru trece prin diferite etape, existând chiar și un ciclu propriu al părului, care se derulează pe tot parcursul anului. Perioada de toamnă este una provocatoare din acest punct de vedere, deoarece trecerea la temperaturile scăzute nu este tocmai ușor de suportat pentru părul nostru.
Pierderea părului reprezintă un factor de stres atât pentru femei, cât și pentru bărbați. Stresul financiar, gestionarea timpului atât la job, cât și în afara acestuia sau diverse tulburări emoționale ne afectează întreg organismul, și implicit sănătatea părului. Alteori, problemele hormonale, întâlnite adesea în sarcină, în perioada post-parfum sau în cazul contracepției, afecțiunile scalpului sau problemele medicale, precum anemia, bolile tiroidiene sau tulburările digestive, reprezintă alte cauze frecvente ale căderii părului.
Însă în spatele problemelor de sănătate, stau cauzele energetice ale bolilor. Când în plan spiritual nu sunt rezolvate, pentru a atrage mai mult atenția asupra necesității vindecării lor, problemele energetice se transformă de multe ori în probleme de ordin fizic.
Părul simbolizează forța, vitalitatea, libertatea, frumusețea, seducția, puterea. Un puternic șoc emoțional, o reacție excesivă de neputință, un conflict latent sau mai multe sentimente refulate cresc instabilitatea emoțională, iar forțele noastre se epuizează. Se instalează sentimentul de îndoială în fața spiritualității și, astfel, începi să îți pui întrebări. Te închizi în fața energiilor vitale, iar părul tău se schimbă. Devine gras, uscat, cade, se albește, apare mătreața și brusc ai impresia că nu poți să strălucești, să te remarci în lume.
Pierderea părului simbolizează faptul că te-ai îndepărtat de Divinitate și de divinul din tine. Ești o persoană axată mai mult pe planul material decât spiritual. Dacă îți pierzi părul, înseamnă că tensiunea interioară este atât de mare încât „îți vine să îți smulgi părul din cap”. Dacă îți pierzi părul, întrebarea este, ce crezi că pierzi din viață ta sau ce îți este teamă că vei pierde în viitor (sau pe cine)? Prin pierderea părului te eliberezi de tot ceea ce ții închis în tine. Orice frică interioară duce la incapacitatea de a acționa, la disperare, la tensiuni care te epuizează. Nu trebuie să te lupți cu viața, ea este mereu cu tine și parte din tine. Viața te va ajuta dacă o asculți și dacă rămâi deschis(ă).
Citește continuarea articolului în ediția de octombrie 2022 a revistei Psychologies sau abonează-te și primește în dar cartea „Mă doare portofelul”, de Marie-Noëlle Maston.
Nicoleta Micu, Dr. Hair este Hairstylist & Trainer. Studiază părul de la impactul pe care îl poate avea asupra psihicului femeii până la arta hairstylingului. Între cele două landmark-uri, psihologia femeii și hairstylingul, există o ramură a dermatologiei foarte puţin studiată în România, tricologia, care îi permite să adauge „doctor” la doctor hair.