Singurul lucru neschimbat în viață rămâne schimbarea
Cum sună asta pentru tine? Ciudat, nu? Dar este adevărat.
Rutina, obișnuința, normele societății, „normalitatea”… acestea fac ca schimbarea să pară grea. Mai mică, mai mare, schimbarea mereu pare grea, nebunească poate, imposibilă sau chiar dușmanul siguranței și stabilității.
Pentru că obișnuința e un fel de a doua natură a omului, aceasta ne dă falsa impresie a siguranței, a stabilității. Societatea și sistemul în care trăim sunt cele care creează artificial tot felul de cerințe. Aceste condiționări sunt, de fapt, cele care închid cumva calea către risc, către aventură, către schimbare. Adică: dacă mergi la un job care îți ocupă 70% din timp, care poate nici nu îți mai place sau poate nu ți-a plăcut vreodată, dar TREBUIE să mergi, pentru recunoaștere socială, pentru un anumit statut social și material… dacă iubești și ești iubit, dar TREBUIE să faci nuntă, copii, să poți întreține această familie, ca să dovedești că ești demn de această societate, intri în această rutină, iar această obișnuință îți dă o stare de siguranță.
Oamenii își adaptează comportamentul la cei din jur, „normalitatea” dând impresia siguranței, imitarea asigurând o falsă stabilitate.
Dar noi suntem unici. Dacă suntem unici, cum am putea fi uniformi?
Dar visul de a fi astronaut de când erai mic? Aventura la care visai? Când erai Tu? Când visai să ai o insulă, o barcă și să hălăduiești prin toată lumea sau acum, când mergi la birou, 8 to 6 every day?
Poți schimba atitudini, poți schimba comportamente, poți schimba obiceiuri, locul, job-ul, părul și năravul. Rezistența la schimbare apare când insiști să faci ce ți-ai propus, deşi datele s-au schimbat. De exemplu, când mi-am propus să plec din țară, la un moment dat, iar sufletul meu probabil știa că nu e benefic, că nu sunt pregătită, am luat banii… și am vrut să mai fac un drum până la mare să îmi iau rămas bun, înainte să plec. Și ce crezi?! Am căzut. Atât de rău cât să nu pot folosi un picior și ambele mâini, dar îndeajuns de ușor cât pot să merg mai departe prin viață. Aș fi putut să iau totuși avionul, să forțez, să fac ce vreau, cum ar fi. Dar… am acceptat schimbarea. Am zis OK, poate asta am nevoie să fac. Să mai aștept un pic. Câteodată să nu faci nimic e cel mai bun lucru de făcut. Și câteodată e greu.
Totuși, de ce oamenii opun rezistență schimbării? Adică… uită-te la ultimul an! Viața te forțează, când nu faci singur schimbarea și parcă nu e chiar plăcut. Și atunci, de ce nu ne place schimbarea? De ce nu privim schimbarea ca pe ceva natural, normal, care poate avea loc zi de zi și care poate fi benefic?
N-ar fi mai înțelept să practicăm schimbarea zilnic, ca pe o dietă sănătoasă pe care o începem chiar de azi? Cum ar fi dacă drumul pe care de obicei îl făceai cu autobuzul până la job să îl faci astăzi jumătate pe jos, privind cerul, restul ca de obicei? Apoi, mâine, să îl faci în întregime pe jos, poimâine cu taxi-ul și răspoimâine chiar să îți dai demisia și să nu îl mai faci deloc? Cum ar fi?
Dacă am îmbrățișa schimbarea ca pe normalitate, nu ne-ar impune viața schimbări. Am face ce ne-ar spune sufletul, iar asta nu ne-ar încadra în normele societății, poate, dar ne-ar face fericiți și pe drumul nostru, ne-am împlini visurile, am manifesta tot ce ne dorim în realitatea aceasta, acum. Dar pentru asta, e nevoie să facem schimbări. Dacă îți era frică de schimbare, sper să te gândești de două ori după ce citești asta.
Uite, îţi dau trei date, poate noi pentru tine, care, pe care dacă le ai în vedere de acum înainte, poți îmbrățișa schimbarea cu drag și strâns, ca pe iubita ta, după carantină.
- Se spune că Sufletul, înainte de a se încarna în acest corp în care ești acum, a decis deja ce anume are de făcut, ce experiențe vrea să treacă, pentru a evolua, pentru a deveni cea mai bună versiune.
În acest caz, orice schimbare îți dă un boost de energie către ceea ce ești Tu, cu adevărat, poate fi împlinirea unui vis, ceva pozitiv, sau o provocare, oricum ar fi, e benefic, că merge către ceea ce tu însuți ți-ai propus, mai demult. Nu îți amintești, cu siguranță. Poate nu vezi nimic bun în ce se întâmplă, nu în momentul când se întâmplă, dar sigur e benefic, scopul fiind unul în definitiv bun. Deci, acceptă schimbarea!
- Fiecare celulă a corpului se schimbă, în fiecare secundă, în fiecare minut, în fiecare săptămână, în fiecare lună, în fiecare an, ceva în corpul tău se schimbă.
Celulele diferite au o durată de viață diferită, deci organele se înnoiesc în ritmuri diferite. Celulele roșii parcurg un ciclu complet de viață în patru luni, cele albe, într-un an. Pielea se schimbă o dată la două-trei săptămâni, colonul, la patru zile, oasele, la zece ani. Ficatul se poate reface în cinci luni. Celulele corpului omenesc îmbătânesc, mor și sunt înlocuite de altele noi. Zilnisc, în corpul omenesc mor 50-70 de miliarde de celule.
O dată la șapte ani își încheie procesul de regenerare cam toate celulele corpului. Adică din șapte în șapte ani suntem alți oameni. Corpul tău face schimbarea, atunci tu de ce nu o faci?
- Se mai spune că fiecare dintre noi avem un destin. Dacă tu crezi în destin, atunci de ce te întrebi de ce e așa și nu e altfel? De ce nu accepți, pur şi simplu, ușor, schimbarea? Nu resemnat, ci cu brațele deschise?
Cu siguranță, sunt mult mai multe motive, să le zicem motive, pe care le poți căuta sau găsi, pentru a accepta schimbarea.
Pe mine azi, aici, acum, acestea trei m-au inspirat. Sper să te inspire și pe tine, astfel încât înțelegem acum amândoi că „singurul lucru neschimbat în viață e schimbarea” nu e doar o vorbă, nu e doar un titlu, ci e adevărul.
