Now Reading
SPA-ul, refugiul de care ai nevoie vara aceasta

SPA-ul, refugiul de care ai nevoie vara aceasta

Revista Psychologies

Când mă întreabă cineva ce îmi doresc, răspunsul este invariabil: o vacanţă la SPA. Și cu siguranţă sunt mulţi ca mine, având în vedere ritmul nebun al vieţii de zi cu zi.
O vacanţă la SPA înseamnă să pui totul pe hold, să respiri și să-ţi acorzi timp pentru tine. Iar beneficiile sunt numeroase, demonstrate de experţi de-a lungul timpului.

Terapiile specifice pot îmbunătăţi circulaţia sângelui, reduce tensiunea și durerea în mușchii rigizi prin masaje efectuate în diferite părţi ale corpului, precum spatele, picioarele, mâinile.
De asemenea, cercetările arată că relaxarea obţinută prin tratamentele de spa contribuie semnificativ la un somn mai bun. Așadar, unde găsim SPA-ul care să ne redea energia și creativitatea?

SPA la mare…..

Dacă planurile tale de vacanţă de anul acesta includ o escapadă la mare, în acest caz, iată o veste bună: recent s-a redeschis un hotel cunoscut din Eforie Nord, după o investiţie uriașă, de peste 14 milioane de euro. Astfel, Ana Hotels Europa dispune de 221 camere modernizate, toate cu vedere la mare, un restaurant cu o capacitate de 400 de locuri, o grădină luxuriantă de 30.000 mp și… renumitul centru de sănătate Ana Health Spa. Acesta te îmbie cu o piscină exterioară cu apă dulce, una cu apă sărată, o piscină interioară cu apă sărată și săli de tratamente care oferă terapii wellness, de înfrumuseţare și de relaxare și, cel mai important, renumitele terapii cu nămol sapropelic și apă sărată din lacul Techirghiol.


Nămolul și apa sărată din lacul Techirghiol sunt principalele atracţii ale zonei

Staţiunea Eforie Nord este celebră pentru nămolul său terapeutic și pentru proprietăţile apei sărate din acest lac.
Nămolul sapropelic de Techirghiol are o compoziţie complexă de minerale și substanţe organice, cu un echilibru ideal între sărurile minerale și oligoelemente, făcându-l unic în Europa și în lume.
Apa lacului Techirghiol are o salinitate de patru ori mai mare decât cea a Mării Negre și un nivel ridicat de mineralizare. Conţinutul bogat de sulf, calciu, magneziu, potasiu și oligoelemente îi conferă proprietăţi vindecătoare excepţionale. Împreună, nămolul și apa sărată constituie o reţetă naturală pentru tratarea numeroaselor afecţiuni reumatismale, neurologice, dermatologice, dar și pentru prevenţie, relaxare și îmbunătăţirea tonusului general. De asemenea, climatul marin, în combinaţie cu aerul sărat, este considerat benefic pentru sănătatea respiratorie și pentru tratarea unor afecţiuni ale sistemului respirator.
Ana Health Spa este o oază de calm și liniște, crează ambientul cald și condiţiile necesare pentru ca oaspeţii săi să nu mai simtă presiunea timpului și să regăsească starea de bine. Ana Health Spa oferă sănătate, relaxare și frumuseţe prin combinaţia perfectă între modern și tradiţie.

SPA la munte…

Dacă ai fost măcar o dată la schi în Poiana Brașov, sigur nu ai putut rata Ana Hotels Poiana Brașov, o destinaţie preferată de toţi cei ce iubesc sporturile de iarnă datorită serviciilor, dar și proximităţii faţă de pârtie. Însă, Ana Hotels Poiana Brașov este o surpriză ce merită descoperită și vara, când încerci să fugi de căldura orașului, și este mai mult decât un complex de lux, cu camere spaţioase și servicii pe măsură. Este un refugiu unde te poţi deconecta de agitaţia zilnică și te poţi reconecta cu tine însuţi.
Iar când vine vorba de relaxare, Ana Spa din cadrul Ana Hotels Sport este locul ideal. Imaginează-ţi cum te lași răsfăţat de mâini pricepute într-o atmosferă iniștitoare. Cu o piscină interioară, saune, jacuzzi interior și exterior, sală de fitness și opt cabinete de masaj, Ana Spa îţi oferă tot ce ai nevoie pentru a-ţi revitaliza corpul și mai ales mintea. Aerul puternic ionizat de munte amplifică beneficiile momentelor de relaxare, contribuind la sănătatea și starea ta de bine.

Lasă-te convins de terapiile create de specialiștii Ana Spa

Fie că alegi un masaj antistres sau un tratament facial cu produse organice, te vei simţi reîncărcat și revigorat. Și dacă nu știi ce să alegi, atunci lasă-te convins de terapiile create de specialiștii Ana Spa: de exemplu Thali Stones – o terapie profund relaxantă ce începe cu un peeling corporal urmat de un masaj cu pietre vulcanice și se finalizează cu un masaj general de relaxare, perfectă pentru cei care se simt stresaţi și nu reușesc să se relaxeze – sau Intuitive massage – un tratament personalizat care combină diferite tehnici de masaj pentru a răspunde nevoilor tale specifice, ideal pentru a-ţi reda echilibrul și energia.
Ce ar mai fi de menţionat este că arhitectura spaţiului pune în valoare elementele naturale, creând un cadru relaxant și autentic și amplificând astfel starea de bine.
Spaţiul de peste 2000mp, inundat de lumină naturală prin geamurile mari care înconjoară toate spaţiile comune, aerisit, contribuie din plin la atmosfera plăcută și relaxantă de care are parte fiecare oaspete.
Dacă ai ajuns până aici, atunci sper că te-am convins să-ţi rezervi câteva zile vara aceasta doar pentru tine, la SPA. Și dacă nu ai ajuns până aici, cu siguranţă deja ești în drum spre o destinaţie Ana Spa Collection, așa că obiectivul nostru a fost îndeplinit!

Relaxare plăcută!

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top