Footballicious Girls: Fotbal și feminitate cu Ana Maria Mîndruță și Diana Gheorghe, două dintre fondatoarele proiectului

Cred că prima întrebare care îmi vine e DE CE FOTBAL? Dar îmi răspund singură de ce nu sau de-aia că dacă e să susțin „girl power” până la capăt o fată sau femeie poate alege ce vrea… și până la urmă chiar și eu la 9 ani eram cel mai bun portar pe care echipa (mixtă) îl avea, chiar dacă nimeni nu-și dădea seama că sunt de fapt fată…

Totuși: De ce fotbal? De când? Cum…. vreau toată povestea…

Diana: Nu cred că aș putea să răspund vreodată la întrebarea “de ce fotbal?” deoarece pentru mine, fotbalul înseamnă pasiune, iar atunci când ai o pasiune atât de profundă, mai degrabă este vorba despre ceva cu care te-ai născut. Oricât de mult m-am străduit să găsesc punctul zero al vieții mele în ceea ce privește momentul în care m-am îndrăgostit de fotbal, pur și simplu nu am reușit să descopăr o anumită zi. Primul meu contact cu acest sport a fost la vârsta de cinci, șase ani, pe vremea când mingea era mai grea decât forța picioarelor mele, dar chiar și așa, nimic nu mă oprea din a mă juca fotbal, indiferent dacă o făceam singură sau împreună cu altcineva, indiferent dacă ajungeam la finalul zilei să nu-mi mai simt picioarele. Cu toate acestea, am realizat că pentru mine, fotbalul este o pasiune abia câțiva ani mai târziu când mi-am dat seama că în afară de școală și studiu, orice altă activitate pe care o făceam avea legătură cu fotbalul. Aș putea spune că toată viața mea am respirat fotbal. Chiar dacă  nu am avut susținerea părinților să practic acest sport la un nivel de performanță de la o vârstă mai fragedă,  eu nu am încetat niciodată să cred în visul meu, iar în cele din urmă, la vârsta de 16 ani m-am legitimat la o echipă de fotbal feminin. Acela a fost momentul în care m-am simțit cea mai fericită de până atunci, chiar dacă mi-a luat ceva să realizez ce mi se întâmplă deoarece la început nu-mi venea să cred.

Anny: Cred că pasiunea pentru fotbal vine de la tatăl meu. Când eram mică, obișnuiam să ieșim în natură cu familia extinsă, iar atunci jucam și fotbal. Toată lumea se implica la joc, dar după puțin timp, ne cam împuținam. Bineînțeles că rămâneam printre ultimele persoane care își doreau ca jocul să nu se termine. Uneori, îl rugam pe tata să mai rămânem după ce se termina meciul, ca să îmi centreze, iar eu să lovesc mingea cu capul. Centra excelent.
Când nu ieșeam, ne uitam împreună la meciurile de fotbal ale echipei Steaua București. La 7 ani, am început să iubesc echipa asta și să îmi notez toți marcatorii, toate schimbările făcute de antrenori și toate cartonașele într-o agendă. Am făcut asta câțiva ani buni. Însă, după meciul cu Middlesbrough, am reciclat toate agendele adunate.

Înainte să intru la liceu, dar chiar și atunci, cred că nu era zi în care să nu joc fotbal cu băieții. Și de multe ori, și pe stradă, după ce terminam cu temele. Ne jucam și de-a v-ați ascunselea, rațele și vânătorii sau alte jocuri, dar bucuria cea mai mare era atunci când jucam fotbal.

Între timp, am ajuns la București la facultate și master și m-am dedicat altor activități. Nu am mai jucat fotbal decât extrem de rar, iar din 2017, simțeam că-mi lipsește ceva. Acel ceva era…chiar fotbalul. Așa că, pentru prima oară, am jucat la un club de fotbal feminin și mi-am văzut visul din copilărie cu ochii.

Ce îți place cel mai mult la fotbal?

Diana: Cel mai mult îmi place că fotbalul are puterea să unească oamenii mai presus de orice: rasă, naționalitate, sex, religie. Ne face pe toți egali, prin simplul fapt că avem ceva în comun și anume, aceeași pasiune nebună pentru fotbal.

Anny: Emoția, determinarea, intensitatea, creativitatea, ingeniozitatea cu care fiecare jucător/jucătoare contribuie la dezvoltarea fotbalului.

Ce mai faceți în afară de sport? Ce pasiuni mai aveți? Mai este timp de altceva?

Diana: În afară de sport, timpul meu se împarte între facultate, fotografie, editare foto/video, creare de ilustrații și nu în ultimul rând, dezvoltarea proiectului meu de suflet, Footballicious Girls.

Anny: În afară de sport propriu zis, tot în lumea sportului mă implic: lucrez la 321sport și la The Sports Architecs, o super agenție de marketing sportiv unde învăț foarte multe, creez împreună cu Diana conținut pentru Footballicious Girls, iar, de obicei, vara organizez tabere pentru copii și copii și părinți cu PlaYouth Camps. Celelalte pasiuni ale mele sunt călătoritul, muzica și organizarea de evenimente (sportive și de dezvoltare personală).

Fotbal și feminitate – cum se împacă?

Diana: Chiar dacă fetele care joacă fotbal au parte de o etichetă cum că nu sunt deloc feminine deoarece practică un sport pentru băieți, adevărul este că în realitate nu este chiar așa. Fotbalul este un sport destinat oamenilor, atât fete, cât și băieți, în egală măsură. Din acest motiv, feminitatea se împacă foarte bine cu fotbalul, exact cum se împacă și cu orice alt sport.

Anny: Feminitatea înseamnă autenticitate și încredere, din punctul meu de vedere. Încrederea vine din lucrurile pe care le faci în direcția pe care ți-o dorești, de realizările pe care le ai, din dorința de a fi mai bun cu tine și cu ceilalți în fiecare zi. Sunt de părere că tot ceea ce contează cu adevărat este să te simți în largul tău, să fii autentic/ă. Nu hainele, nu machiajul, nu accesoriile fac dintr-o femeie o femeie, așa cum ne este nouă prezentată la televizor, ci mai degrabă încrederea în sufletul și mintea proprii. În societatea în care trăim, accentul se pune foarte mult pe aspectul fizic. Mulți mă considerau masculină, în special în liceu, și mă și porecleau pentru asta sau îmi adresau, uneori, cuvinte urâte, doar pentru că nu purtam rochii sau fuste sau tocuri.

Mie fotbalul mi se pare un sport dur. Ce-i drept m-am uitat foarte puțin și doar la fotbalul masculin. Îmi imaginez că pe teren lucrurile se petrec cam la fel și în fotbalul feminin. Sau greșesc?

Diana: Este adevărat că și fotbalul feminin este un sport dur, dar totuși, jocul pe care îl practică fetele este concentrat mai mult pe pasarea rapidă a mingii, pe un joc în care acțiunile individuale nu sunt atât de frecvente, ceea ce face ca duelurile între jucătoare să nu fie la fel de dese precum sunt la băieți.

Anny: Jucăm după aceleași reguli ca și băieții, însă sunt mai puține faze de joc într-un meci între echipele de fete. Fotbalul feminin e mai puțin intens din punct de vedere al duelurilor 1 la 1 decât cel masculin, însă diferența este că fetele trăiesc emoțiile din timpul meciului la o intensitate mult mai mare.

Ce lecții de viață înveți de la fotbal?

Diana: Înveți să fii disciplinat, să nu renunți la visurile tale indiferent de obstacolele pe care le întâlnești pe parcurs, înveți să fii puternic și să nu te dai bătut atunci când e greu, înveți că nimic nu apare peste noapte și că trebuie să muncești constant să ajungi acolo unde ți-ai propus. Și nu în ultimul rând, înveți ce înseamnă să trăiești viața cu bucurie, înveți că o pasiune face diferența dintre “a trăi” și doar “a exista”.

Anny: Pe mine fotbalul m-a învățat să fiu încrezătoare, să fiu mai ambițioasă, să colaborez cu ceilalți, să mă bucur de prezent și să lupt pentru ceea ce îmi doresc, indiferent de cât este de provocatoare o anumită situație. Atunci când sunt pe teren, mă simt în elementul meu.

Care sunt cele mai frumoase amintiri?

Diana: Atunci când deschid sertarul cu cele mai frumoase amintiri pe care fotbalul mi le-a oferit până acum, prima care îmi vine în mine este cea de când am participat la prima mea competiție de fotbal, ce-i drept, cu echipa școlii. Eram clasa a patra, iar aproape toată școala era prezentă la meci. După mult timp în care nimeni nu înscrisese niciun gol, deși eram singura fată din școală care juca cot la cot cu băieții, am fost prima care a spart gheața și a reușit să bage mingea în plasă. Următoarea amintire este chiar primul meci pe care l-am jucat pe teren 11 vs 11,  alături de echipa de fotbal la care sunt legitimată și nu în ultimul rând, una dintre realizările pe care le-am avut cu proiectul Footballicious Girls, mai exact momentul în care am urcat pe scena Teatrului Național în fața a 900 de oameni și am împărtășit cu ei pasiunea pentru fotbal.

Anny: Datorită fotbalului, am câteva amintiri incredibile, majoritatea din copilărie când fotbalul era pur și simplu despre bucurie: când aveam vreo 10-11 ani, am jucat fotbal pe o ploaie torențială de vară și, spre surprinderea mea, toată lumea a continuat să joace. Sentimentul că nu sunt singura nebună care trăiește clipa e de nedescris.
Mai țin minte că tot datorită fotbalului, am întors scorul într-un meci, înscriind de 5 ori chiar dacă genunchii îmi sângerau de la o căzătură pe asfalt. Copiii de pe strada mea nu începeau niciun meci fără mine, iar de multe ori, venea mama să mă ia acasă pentru că eu pierdeam complet noțiunea timpului.

Cum ar arăta cariera ideală ca jucătoare de fotbal? Cum e în realitate?

Diana: Cariera ideală ar fi una în care o jucătoare de fotbal să aibă parte de aceleași oportunități, condiții și șanse precum găsim în fotbalul masculin din campionatele puternice ale lumii. De asemenea, o carieră ideală este una în care joci și la echipa națională, deoarece să poți să-ți reprezinți țara, este un lucru unic.

Anny: Într-o lume ideală, jucătoarele ar avea baze sportive, dotate cu tot ceea ce au nevoie pentru ca ele să poată face performanță.  Și de un sistem foarte bine gândit, astfel încât să fie motivate să studieze și să poată practica sportul de performanță dorit, fără să fie nevoite să renunțe la școală. De aici cred că pornește totul. Ar fi mai mulți părinți deschiși în a-și îndruma fetele către fotbal.

În realitate, pe scurt, unele echipe nici măcar nu fac antrenamente, se prezintă direct la meciuri, pe când altele, nici la meciuri nu se prezintă în efectiv complet. La unele echipe, oamenii sunt mai implicați și au obiective clare, iar acest lucru se vede, la altele, nu.
Așa că, din punctul meu de vedere, încă nu putem vorbi de carieră ca jucătoare de fotbal. Nu poți trăi din fotbal, e nevoie de un alt job, chiar full-time, ca să te poți întreține.

Unde vă vedeți în viitorul apropiat? Dar pe termen mai lung?

Diana: Atât în viitorul apropiat, cât și pe termen mai lung, mă văd continuându-mi călătoria în fotbal atât ca jucătoare, cât și contribuind în continuare la dezvoltarea acestuia prin intermediul proiectului Footballicious Girls. Fotbalul oferă foarte multe oportunități, prin urmare abia aștept să descopăr ce rol mi se potrivește cel mai bine. Lucru sigur este că viitorul meu va fi cu și despre fotbal.

Anny: Și pe termen scurt și pe termen lung, mă văd lucrând cu jucătoarele de fotbal pe mai multe planuri și contribuind din ce în ce mai mult la dezvoltarea fotbalului feminin din România.
De asemenea, simt că rolul de Team Manager la echipa națională de fotbal feminin U19 mi se potrivește foarte bine. Îmi doresc să am cât mai multe oportunități de a vedea fotbalul prin ochii acestui rol. 

De ce anume are nevoie fotbalul feminin în România? Dar în lume?

Diana: Ce-i drept, în ultima vreme fotbalul feminin s-a dezvoltat destul de mult și în România, dar cu toate astea, încă mai sunt foarte multe lucruri de îmbunătățit sau schimbat. În principal, fotbalul feminin are nevoie ca toate echipele să aibă condiții bune de joc, aici mă refer în primul rând la terenuri cu iarbă, vestiare decente deoarece sunt foarte multe în care tavanul stă să cadă la propriu și condiții de recuperare post efort. Dacă ar fi să fiu scurtă și la obiect, fotbalul feminin din România are nevoie ca toate echipele să aibă la dispoziție condiții de bază în care jucătoarele să se poată dezvolta corespunzător, iar raportându-mă la întreaga lume, fotbalul feminin are nevoie de șanse egale cu cele pe care fotbalul masculin le are.

Anny: În România, în primul rând de condiții mai bune de joc (de la vestiare și toalete igienizate mai bine, până la terenuri de fotbal cu iarbă și fără gropi în care-ți poți luxa sau chiar rupe gleznele) și de mai multe resurse financiare pentru a plăti jucătoarele. În funcție de implicarea lor, bineînțeles.
În al doilea rând, de mai mulți spectatori în tribune, de mai multă mediatizare pozitivă, de mai multe povești inspiraționale ale fetelor, de mai multă implicare și muncă din partea jucătoarelor, de mai multă bucurie, de mai multă cooperare și schimburi de experiențe între cluburi, de mai multă susținere din partea părinților de fete, de mai mulți sponsori care să susțină fotbalul și fetele.

Și nu în ultimul rând, dar poate cel mai important: fotbalul feminin din România are nevoie ca cei care lucrează cu jucătoarele și reprezintă cluburile, să fie oameni înzestrați, pasionați și implicați. Și mai ales să iubească să lucreze cu fetele și să le trateze cu respect, să le înțeleagă emoțiile, comportamentele și ce le motivează pe fiecare. Pentru jucătoare, ei sunt exemplul, ei reprezintă o parte din fotbalul feminin. Nu cred că mulți antrenori sau președinți de club conștientizează cât de puternice sunt cuvintele și acțiunile lor.
Ar trebui să existe o comunicare mai transparentă, deschidere la diversitate în toate formele ei, 0 (pre)judecăți și libertate de exprimare.

Interviu rapid: 

Ce jucătoare internaționale admirați cel mai mult? (să îmi dați și link-uri la profilele lor să le punem cumva)

Diana: Nadia Nadim

Anny: Marta Vieira da Silva

Ce fotbalist ai invita la cină?

Diana: Eden Hazard

Anny: Oricât de mult mi-ar plăcea mie să-l invit pe Zlatan Ibrahimovic, cred că totuși l-aș alege pe David Beckham, pare mai prietenos.

Jucați FIFA 20 – Campionat virtual? Dacă da cu ce echipă?

Diana: Bineînțeles, aproape zilnic. 95% din cazuri, joc cu Manchester City FC, iar restul de 5%, joc cu Liverpool.

Anny: Da, săptămânal. În prezent, cu Juventus. Mai am momente când joc și cu Manchester United, Liverpool sau chiar Atletico Madrid.

La o întâlnire romantică alegi rochie/fustă sau pantalon?

Diana: Pantalon.

Anny: Pantalon, mă reprezintă mai mult, mă simt mult mai în largul meu.

Când ai plâns ultima dată?

Diana: Duminică, 10 mai.

Anny: Marți, 12 mai. 

Ce valorizezi mai mult la o prietenie?

Diana: Loialitatea și implicarea.

Anny: Onestitatea, autenticitatea, curajul