Răzvan Nedu și Alex Benchea s-au întors din Alpi cu 2 vârfuri cucerite
După ce Alex Benchea a reușit în 2019 prima ascensiune pe Kilimanjaro a unui cățărător nevăzător român, ideea 7 summits – cucerirea celor mai înalte 7 vârfuri de pe cele 7 continente din lume – a prins contur pe harta misiunii celor doi sportivi Climb Again: încurajarea copiilor și tinerilor nevăzători din România spre independență, ieșire din izolare și incluziune socială.
În 2020-2021, Răzvan și Alex, însoțiți de echipa de sprijin Climb Again împreună cu alpiniști români de excepție precum Cristina Pogacean și Teofil Vlad, au dus steagul României pe Mont Blanc și în cel mai înalt punct din Europa – Elbrus. Anul acesta, urmează vârful Aconcagua, acoperișul Americii de Sud la ai săi 6960 de metri.
În cele aproape două săptămâni de ascensiune în Alpi, echipa formată din Răzvan Nedu, Alex Benchea, Claudiu Miu, Teofil Vlad, Anca Mihuțescu și Romică Popa a trecut prin încercări și poteci străbătute de puțini la număr: emoția stârnită de trecerea unei crevase, frigul îndurat cu nopțile într-un bivuac pe Matterhorn, lupta dintre deznădejde și perseverență când ești suspendat în coardă la aproape 5000 de metri altitudine și, nu în ultimul rând, chemarea intrinsecă: cele peste 50.000 de motive pentru care cei doi urcă pe cei mai grei munți din lume.
Potrivit unui document al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități, în 2020 România avea peste 800.000 de persoane care sufereau de diverse dizabilități, din care peste 90.000 de persoane cu deficiențe de vedere.
Răzvan Nedu, vicecampion mondial la paraclimbing, căpitanul Lotului Național de Paraclimbing și instructor de escaladă la Climb Again ne-a povestit cu emoție despre expediția pe Matterhorn care a însumat 3 zile, 30 de ore de mers și cățărat și 3600 de metri diferențe de nivel.
„Matterhorn a fost cel mai tehnic munte pe care m-am urcat. M-am bucurat de toate părțile în care m-am cățărat și nu au fost deloc puține. Am fost atent la fiecare pas și la ceea ce îmi spuneau Teo și Romică, ochii mei în această tură. Spre final, când a început să mă lovească răul de altitudine și când măsuram diferența de nivel până pe vârf, mă gândeam, «De ce fac asta?» Și răspunsul a venit de la sine.
Îmi place să mă cațăr! Dar de ce atâta chin? De ce să înduri frigul cu fiecare pauză pe traseu? Îmi mișcam degetele de la mâini în mănușile groase și încercam să trec peste starea de greață de la altitudine. Mă gândeam că este foarte greu și că sunt puțini cei cu deficiențe de vedere ca mine sau nevăzători care ar face vârful asta. Dar știam și cât de aproape sunt, 100 de metri diferență de nivel de cățărat și mers pe creastă. Și totuși elicopterul ăla suna atât de bine, trebuia doar să îi fac semn și ar fi venit să mă ia și totul s-ar fi terminat imediat.
Însă mintea mea de sportiv nu merge așa! Eu când îmi setez un obiectiv merg până la capăt și trag de mine. Mai ales când am mai multe motive, toate la fel de întemeiate, care mă împing tot mai sus, unul dintre ele fiind copiii pe care îi întâlnesc la școlile pentru nevăzători. Știu doar cât de greu e pentru ei să meargă cu bastonul alb. Așa că mi-am promis că eu nu voi alege calea ușoară, o să urc și o să le arăt tuturor cât de multe lucruri poate face cineva cu o dizabilitate!”
Povestea întreagă o puteți urmări aici: https://bit.ly/3pKz4Xl
Alex Benchea s-a născut fără vedere și i se spune „alpinistul cu ochii albi”. E sportiv al Lotului Național de Paraclimbing cu medalii la competițiile internaționale.
„Deși Grossglockner și Jungfrau sunt doi munți diferiți, ambii vin cu provocări însemnate.
Primul este un munte tehnic ce necesită pregătire specifică și complexă, asta datorită porțiunilor de trekking, cățărare pe stâncă, mers pe ghețar, toate acestea combinate și cu o altitudine relativ ridicată și însemnate de o caracteristică ce dă o notă aparte acestui munte. Anume faptul că toate aceste porțiuni sunt amestecate și nu comasate ca în cazul lui MontBlanc. Această caracteristică crește timpii de parcurgere și necesită mai multă concentrare, dar pentru mine, în asta constă frumusețea acestui munte.
În plus, muntele are un fel de a te întoarce spre trecutul tău așa că, pe traseu, mă tot gândeam la mesajul pe care aș fi vrut să îl primesc în copilărie de la mine, cel din viitor. Pentru că am fost și eu copilul cu dizabilități, iar acum sunt tânărul care încearcă, în fiecare zi, să și le depășească. Așa că, pe munte, mă îndemnam așa cum îi îndemn acum pe copii care cred că nu pot:
Fii optimist și încrezător în forțele proprii, trasează clar ce îți dorești în viață și muncește pentru visele tale! Dă totul pentru ca acestea să devină realitate! Cu siguranță, la un moment dat, vor găsi contextul potrivit lor. La fel ca pe munte, nu tot drumul este o ascensiune, uneori traseul mai urcă și coboară, iar apoi iar urcă, la fel e și în viață și în sport.
Un lucru pe care l-am descoperit eu acum la Grosglockner este faptul că, cu cât un munte va fi mai greu, cu atât mai mult va fi nevoie să mă antrenez.”
Partenerii care ne susțin în expediții sunt: Fundația Superbet, Decathlon România, Viva Credit, Zuzu, Groupama, BRD, Kaufland România, Loteria Română, Comitetul Național Paralimpic, FRAE, Ald Automative.
Asociația Climb Again, coordonator al echipei de paraclimbing a României, este o organizație non-guvernamentală afiliată la Federația Română de Alpinism și Escaladă (FRAE), fondată și condusă de Claudiu Miu, fost campion balcanic de escaladă. Încă din 2014, Climb Again organizează sesiuni gratuite de terapie prin escaladă, kinetoterapie și consiliere psihologică pentru copii și tineri cu dizabilități: deficiență de vedere, de auz, tulburare de spectru autist, tulburări neuromotorii, deficiențe asociate.
