Stima de sine și iubirea de sine. Cum le deosebești?

Aceste două teme sunt des întâlnite în ședințele de Coaching. Ambele sunt ingrediente de bază pentru o stare emoțională stabilă, dar și pentru calitatea relațiilor pe care le avem cu ceilalți.

Primul aspect pe care aș vrea să-l remarc este diferența dintre iubire de sine și egoism, orgoliu sau narcisism. Acestea din urmă sunt trăsături de personalitate sau comportamente care sunt în detrimentul unei relații și, în final, a stării de bine.

Iubirea de sine sau, mai exact, sentimentul de a fi demn de iubire, este un ingredient fundamental, de bază, în a forma o relație de iubire autentică cu un altul și a te simți o persoană integră (relația cu sine).

Iubirea de sine sau sentimentul de a fi demn de iubire reprezintă o „umbrelă” sub care intră imaginea de sine, credințele despre sine, încrederea în sine, adică tot ceea ce omul învață și experimentează în viață în mod cronologic pornind de la primul an de viață.

Iubirea de sine se învață prima dată în viață

În structura psihologică a copilului, primii doi de viață, reprezintă perioada în care bebelușul experimentează pentru prima dată conceptul de relație, de a se simți iubit, văzut de celălalt.

Feeback-ul pe care îl primește copilul în relația cu mama sa îi dă sentimentul de valorificare sau de iubire de sine. Prima imagine de sine a copilului (părerea despre sine, stima de sine) începe să se construiască tot în relație cu mama, ea fiind primul filtru între lumea interioară a copilului și mediu.

După perioada primului an de viață (uneori și mai devreme), când începe procesul de separare , „înțărcare”, copilul rămâne cu acest          „schelet” al iubirii de sine, pe care își va construi toate relațiile din viața sa.

Așadar, sentimentul de iubire de sine este influențat de calitatea grijii materne, de relația copil-mamă, de emoțiile mamei, părerea despre sine a mamei, și chiar cum a fost trăită iubirea de sine în familie, în rândul strămoșilor.

Contribuția tatălui influențează mai degrabă respectul de sine, stima de sine, pentru că tatăl intervine mai des în viața copilului atunci când acesta începe să vorbească, să facă primii pași.

De exemplu, în relația copil-tată, stima de sine este influențată în momentul în care copilul primește încurajare, motivare sau pedeapsă.

Cum îți dai seama dacă sentimentul de iubire de sine este împlinit?

Sentimentul de iubire de sine este mai degrabă legat de starea emoțională, de lumea interioară, în timp ce stima de sine poate fi mai ușor „măsurată”, așa cum o să vedem în următoarea parte a articolului.

Iubirea de sine este îndeplinită ca nevoie de bază atunci când simți că primești ceea ce tu oferi celei mai dragi persoane pentru tine: prezență, atenție, compasiune, acceptare, iertare, motivare, protecție, siguranță, iubire necondiționată. Atunci când această nevoie de bază nu este îndeplinită apare senzație de gol sau vid interior, ca și cum o bază ar lipsi din lumea interioară a omului.

Iubirea de sine conduce la o stimă de sine solidă și, mai departe, la încrederea în sine.

„O stimă de sine solidă nu are nevoie de nimic din exterior – este un sentiment că meriți, indiferent de realizările tale. Stima de sine este calitatea respectului de sine, care se manifestă în viață prin comportamente și emoții. Cultivarea stimei de sine presupune să te împrietenești cu tine însuți, indiferent de rezultatele exterioare sau de părerile celorlalți” (Gabor Mate).

„Este o afacere riscantă”, spune psihologul Pia Mellody, „ca valorea ta proprie să depindă de feedback-ul celorlalți. Asta ar însemna că ești valoros ca persoană atunci când feedback-ul este pozitiv, dar te simți mai puțin valoros atunci când feedback-ul celorlalți este unul negativ”.

Stima de sine reprezintă acea valoare intrinsecă, nenegociabilă. Stima de sine înseamnă să știi că umanitatea ta (cu limite și calități) nu te face nedemn de iubire sau superior altora, ci pur și simplu om.

Cum îți dai seama dacă ai o stimă de sine solidă?

Observă care sunt elementele unei stime de sine solide și acordă o notă de la 1 la 10 pentru fiecare:

1. Sentimentul de putere interioară

Asumarea rolului de persoană responsabilă, matură și conștientă de emoțiile, trăirile și acțiunile sale.

2. Respectul de sine

A te respecta pe tine însuți este la fel cum ai respecta persoana pe care o iubești cel mai mult: părinți, iubit, copii etc. A te respecta pe tine însuți înseamnă să investești timp, energie și atenție în grija pentru tine, pentru gândurile, emoțiile și trăirile tale.

3. Simțul realității

Înseamnă să observi ce poți schimba cu adevărat la tine și ce anume nu poate fi schimbat și ar trebui mai degrabă acceptat. A deveni conștient de limitele și darurile personale înseamnă a fi realist, adică un om cu o imagine clară (nu fantezistă sau inferioară) despre sine.

4. Stabilirea de limite clare în relații

Limitele într-o relație reprezintă granița de unde începe personalitatea fiecăruia dintre cei doi. A încălca granițele celuilalt înseamnă a oferi prea multă atenție, sfaturi, timp și energie sau a nu ști să ceri de la celălalt ce ai tu nevoie în relație.

5. Valori și principii după care îți ghidezi viața

Valorile personale sunt reperele interioare în funcție de care afli cine ești și ce îți dorești. Aflând cine ești și ce îți dorești de la tine, de la viață și de la ceilalți, îți va fi mai ușor să iei deciziile potrivite, să faci alegeri în funcție de valorile tale și să faci cât mai puține compromisuri sau reproșuri celorlalți.

6. Sensul și misiunea personală

Întrebarea cea mai potrivită de self-coaching sau introspecție pentru a afla sensul în viață: la ce sunt bun în mod natural sau ce talent am în mod natural, pe care mi-aș dori să-l ofer și celorlați?