Stop-cadru existențial…

„Trăim în prelungirea a ceea ce ni se întâmplă…” Andy Szekely

… ultimul an „și ceva” ne-a răscolit viețile într-un mod cu totul neașteptat și puțini au fost aceia care au reușit să se „re-așeze” în matca securizantă a echilibrului interior…

Unii dintre noi și-au completat „pe repede-înainte” sistemul de supraviețuire, astfel încât lecțiile de viață primite ad-hoc să fie mai ușor de integrat…

Alții s-au baricadat într-o zonă de confort din ce în ce mai fragilă, urmărind cu îngrijorare crescândă „ce se mai întâmplă prin jur”…

Mulți au renunțat la luptă sau au pierdut-o…

Antreprenorii au înțeles că pot rezista în piață doar cei care pun Oamenii înaintea Tranzacțiilor, alegând să nu accepte compromisuri bazate pe oportunitate, ci să inițieze negocieri fundamentate pe valori (Calitate + Valoare = Profit).

Experții au dezvoltat strategii noi pentru a dinamiza comunitățile din care fac parte, contribuind la formarea unor lideri care să faciliteze – la rândul lor – dezvoltarea viitorilor manageri.

Intraprenorii (acei angajaţi care din proprie iniţiativă se ocupă de diferite proiecte în companiile în care lucrează pentru a îmbunătăţi munca sau chiar pentru a crește profitabilitatea) și-au asumat responsabilități din ce în ce mai mari, au inovat și și-au asumat riscuri crescute.

Angajații și liber-profesioniștii – în cel mai semnificativ cuantum – s-au adaptat schimbării forțate de situația pandemică, au investit în dezvoltarea lor personală și/ sau profesională și au impus (ori au acceptat) – la nivel atitudinal – o nouă perspectivă asupra valorizării muncii.

Copiii și tinerii au supraviețuit șocului educațional și învață – contra cronometru – să-și activeze energia vitală în contextul noilor paradigme…

Pensionarii au primit cu inefabilă smerenie provocările aduse demnității lor și s-au repliat înțelept ori … au cedat.

Diferențele – abrupte ori temperate – au fost generate de distanțarea sau implicarea emoțională a fiecăreia dintre categoriile enumerate.

Întrebarea existențială care s-ar putea naște din acest context ar fi următoarea: Ce avem nevoie să facem de acum încolo???

Desigur, nu există un răspuns universal valabil.

Însă fiecare dintre noi își poate îngădui – în ritmul său – un timp de grație pentru introspecție, re-decizie și … recuperare.

… pentru că încă mai dispunem de resurse individuale neidentificate care așteaptă să fie conștientizate și folosite;

… pentru că „împreună” înseamnă întotdeauna mai mult decât „singur”, atâta vreme câtă putem gestiona în mod sănătos eventualele „competiții de nevoi”;

… pentru că teama nu poate fi mai puternică decât Viața!