Tips&Tricks pentru amenajarea unui apartament mic
Dacă ești fericitul proprietar al unui apartament, cu siguranță este o mică provocare să îl amenajezi după bunul plac, mai ales dacă nu dispui de un spațiu generos. Există, însă, idei de amenajare și trucuri de design pentru a crea iluzia unor încăperi mai mari și a folosi eficient spațiul, astfel încât să nu resimți lipsa de metri pătrați. În continuare, îți prezentăm câteva sfaturi pentru a obține o locuință care bifează toate criteriile unui „acasă” confortabil și cochet.
Alege piese de mobilier compacte
Nimic nu va aglomera și mai mult o încăpere mică decât un mobilier masiv. Pentru a crea iluzia unui spațiu aerisit, optează pentru piese compacte, minimaliste și, dacă este posibil, fără uși. Etajerele, canapelele extensibile sau măsuțele de cafea cu lift top sau o comodă care se poate transforma într-un birou sunt câteva dintre piesele cu întrebuințări multiple care pot maximiza spațiul pe care îl ai la dispoziție.
Optează pentru culori deschise
Folosește culori deschise sau pastelate pentru parchet, pereți, faianță ori gresie, dar și pentru piesele de mobilier. Acestea reflectă lumina astfel că vor da iluzia unei camere mai mari.
Nuanțele de alb, gri, maro sau bej vor fi întotdeauna o alegere elegantă și practică. Le poți integra în tapet, canapea, pat, birou sau în mobilierul pentru dining. Pentru un aspect mai vioi, poți combina nuanțele neutre cu cele pastelate, mai ales în camera copiilor.
Creează cât mai multe spații de depozitare
Spațiile de depozitare sunt esențiale pentru orice locuință, însă cu atât mai mult pentru un apartament mic. Profită de fiecare metru pătrat și folosește-te din plin de mobilier cu spații de depozitare incluse pentru a te asigura că dispui de suficient loc în apartamentul tău.
Optează pentru piese precum cuiere și dulapuri pentru hol, dulapuri cu multe compartimente pentru dormitor, paturi cu sertar de depozitare, taburete, colțare cu ladă de depozitare sau polițe pentru o amenajare pe verticală.
Folosește-te de oglinzi
Oglinzile reprezintă un truc eficient pentru a crea iluzia unui spațiu mult mai mare. Amplasate strategic în orice încăpere din locuință, acestea reflectă lumina și dublează vizual spațiul, astfel că te vor face să uiți că apartamentul tău este mic. Optează pentru oglinzi înalte în hol sau în dormitor și pentru oglinzi care acoperă cât mai mult peretele de deasupra chiuvetei din baie.
Nu aglomera spațiul cu decorațiuni ample
Amenajarea locuinței nu este completă fără decorațiunile interioare. Totuși, ai grijă să nu aglomerezi vizual spațiul de care dispui prin alegerea unor obiecte decorative prea mari. Urmează regula pepenelui galben: pentru a evita supraaglomerarea unui spațiu mic, obiectele decorative nu pot depăși dimensiunile unui pepene galben.
Amenajează cu stil apartamentul tău cu Noua Colecție de Mobilier pentru Apartament de la Mobexpert și beneficiază de până la 20% reducere în perioada 30 mai – 10 iulie.