5 întrebari cu Daniel Sandu
În „Un pas în urma serafimilor“, debutul lui din 2017, promiţătorul regizor român şi-a găsit inspiraţia în experienţa personală. În „Bani negri (pentru zile albe)“, cea mai recentă producţie românească HBO, Daniel Sandu abordează o temă pur românească, întâmplată într-un mic oraş imaginar de provincie şi transpusă pe film în pseudo hollywoodian.
Psychologies: Daniel, ai absolvit Seminarul Teologic de la Roman. Cum s-a schimbat de-a lungul timpului traiectoria ta şi care a fost motivul pentru care ai ales meseria actuală?
Daniel Sandu: Am căutat o soluție de a reuși să lucrez într-un domeniu care mă fascina. Lumea filmului m-a încântat de când eram copil, dar până în adolescență nu mi-a trecut prin cap că unul ca mine ar avea vreo șansă în domeniul ăsta, mi se părea ceva extrem de greu de atins. La vârsta de 13 ani visam, totuși, să fac ceva grozav în viață! În mintea mea de atunci, am crezut că asta ar putea fi preoția. Însă, odată intrat la seminarul teologic, am evoluat de la copilărie la adolescență, și asta în timpul unei revoluții culturale a anilor ’90, în care muzica și filmele construiau experiențe impresionante. Ca adolescent al acelor vremuri, am început să înţeleg că, de fapt, puține lucruri sunt imposibil de realizat pe lume și că, dacă există o cât de mică șansă să reușesc să fac în viață ceea ce mă inspiră cu adevărat, atunci am datoria față de mine însumi să-mi ascult inima, să îndrăznesc, să încerc și apoi să lupt fie până eșuez, fie până realizez ce mi-am dorit.
Citeşte articolul integral în cadrul ediţiei decembrie 2020-ianuarie 2021 a Revistei PSYCHOLOGIES.
