Am talent pentru pozne – Claudia Golea
Eu sunt incadrata de catre Comisia de competenta a sectorului 2 in Handicap de gradul 3 (accentuat), pentru care primesc lunar 200 de RON. Asta inseamna ca trebuie totusi sa fac un tour de magie – pentru ca eu am multe aspiratii – si sa lucrez la cartile mele mediocre, sa incerc sa le vand, si – nu in ultimul rand – ca ziarista free lancer. Romania este in prezent o tara la distanta de ani lumina in managementul schizofreniei, asa ca ma feresc de toate spitalele psihiatrice din tara, umblu cu o legitimatie de ziarista la mine si cu un spray paralizant, pe care nu voi mai ezita niciodata sa il folosesc in caz de legitima aparare. Stiti, este legal! Traiasca NATO, Europa si democratia! Nu va temeti insa! Cu toti gargaunii mei, sunt mult mai responsabila decat 95% din populatia Romaniei.
Va descrieti viziunile din perioadele de boala?
Da, le-am descris. Stiti, e ca si cum am in permanenta un roller coaster in cap – un montagne russe. Si, credeti-ma, tin la roller coaster-ul meu! Nu am nevoie decat de medici, psihologi si medicamente care sa ma ajute sa am un safe ride on my roller coaster. De altceva care ar putea sa dauneze identitatii mele sunt de acum pregatita sa ma apar pe viata si pe moarte.
Boala e o sursa de creatie?
Nu. Nu e nici catarsis, nici sursa de creatie. Vreau doar sa le expun, ca lumea sa le inteleaga si sa nu mai trateze o boala ca oricare alta ca pe o chestie diavoleasca, vindecabila de exorcisti sau de urmasii lui Mengele, care, dupa parerea mea, ar trebui tratati la modul „ochi pentru ochi“ si nu atat de fin si de elegant cum e sa fie lasati sa moara de batranete, sa li se mai dea si burse de studiu si salarii mai mari si – in cazuri gravissime chiar – un simplu proces de malpraxis.
Ati citit cartea „Medicii ucigasi“? V-o recomand si afirm in cunostinta de cauza ca ceea ce se intampla acum in spitalele psihiatrice din Romania nu este foarte departe de ororile naziste. Apropo, stiti unde m-am nascut? La Spitalul 9. Dar GATA cu Destinul! Destinul ti-l faci singur! E porunca lui Dumnezeu, a lui Buddha, a lui Mahommed si a oamenilor cu bun simt, in general.
Ce vreti sa demonstrati prin literatura dvs.?
Majoritatea cititorilor ma tem ca se raporteaza la mine ca la o scriitoare mediocra, care vrea sa socheze, sa pozeze nud prin scris, etc. E partial adevarat. Propria mea „Sfanta Treime“ sunt Madonna, Brigitte Bardot si Dalai Lama. Sunt gata sa apas pe butonul mintilor ingenue pentru a-mi exprima opiniile care ma ard: lupta impotriva discriminarii handicapatilor de orice fel, a uciderii animalelor sau a maltratarii lor si a discriminarii religioase, rasiale si nationale.
Cum va raportati la buddhism?
Cred ca, eventual, poate pica unui european ca nuca in perete sau ca un dop de sampanie in ochi. Adica poate soca negativ sau confuziona. Filozofia buddhista nu-i o gluma, si unul dintre idolii mei, Prea Sfintia Sa Dalai Lama, atentioneaza intr-unul din interviurile sale asupra pericolului psihic de a-ti schimba religia in care ai fost crescut initial. Intalnirea dintre doua lumi diferite poate provoca ori o mare dragoste sau chiar pasiune ferventa, dar si debusolare, soc si – nu in ultimul rand – o ciocnire violenta. Eu, personal, sunt buddhista, cred in nonviolenta mai presus de orice, in respectul fata de toate religiile, dar si in karate psihologic la nevoie.
Va scrieti romanele si vorbiti intr-o limba romana foarte… „verde“. De ce?
O, deloc! Este modul meu natural de a vorbi limba romana. Stiti, circul si eu putin prin mediile artistice de pe cand eram in liceu si, pur si simplu, asa m-am obisnuit. Este totusi si un mod deliberat, caci eu am cam imbatranit si-mi doresc totusi sa raman, psihologic, o adolescenta, asa ca vanez in permanenta noul argou de calitate, noile curente, ii caut peste tot si chiar ma inchin si ma supun judecatii celor mai „tineri“. „Copilul este tatal parintelui“, spunea demult Sigmund Freud, care, la vremea lui, era in voga, dar acum, cu exceptia unor mici chestii ca asta, e depasit.
Time goes by so soon. Aici am plagiat-o pe Madonna si – aoleu! – daca ma da asta in judecata, ajung de-a dreptul in strada si nu e de desconsiderat faptul ca stau tocmai in zona Maria Rosetti, care este la „petite rue de Rivoli“ din tot mai interesantul, dar si penibilul, nostru mic Paris.
A consemnat Iuliana Alexa
Foto: Sebastian Enache.
