Now Reading
Art Safari lansează o nouă expoziție: „Cele mai frumoase tradiții”

Art Safari lansează o nouă expoziție: „Cele mai frumoase tradiții”

Revista Psychologies

 Cum au sărbătorit românii Crăciunul, de-a lungul generațiilor? Art Safari lansează o nouă expoziție, „Cele mai frumoase tradiții”  

  • Din 28 noiembrie, se deschide la Art Safari expoziția „Cele mai frumoase tradiții”, curator Cristian Vechiu, ce explorează bogăția obiceiurilor și a valorilor spirituale transmise de-a lungul generațiilor în spațiul românesc.
  • Evenimentul se concentrează pe frumusețea modului în care românii celebrează sărbătorile de iarnă și le oferă vizitatorilor o incursiune în tradițiile care îmbogățesc patrimoniul cultural românesc, dezvăluind semnificația profundă a Crăciunului în viața comunităților rurale și urbane din România.
  • Lucrări semnate de nume mari, precum Andy Warhol, Henri Matisse, Marius Bunescu, Ion Mirea Viorel Mărginean și mulți alții vor putea fi admirate în intervalul joi-duminică, până pe 15 decembrie. Vernisajul va avea loc pe 28 noiembrie, la ora 18:00, la Art Safari, pe Lipscani 18-20.
  • Expoziția este realizată în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, Arhiepiscopia Bucureștilor, Secretariatul de Stat pentru Culte, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național al Țăranului Român.

Tradițiile de Crăciun manifestate în spațiul românesc se concentrează asupra pregătirii gospodăriilor pentru binecuvântarea spirituală și materială adusă de Nașterea Mântuitorului, conform tradiției creștine. Colindele, prepararea tradițională a colacilor și alte obiceiuri specifice acestei perioade, dar și bogata artă religioasă ce reflectă tradiția creștină subliniază patrimoniul material și imaterial din spațiul românesc, patrimoniu ce merită să fie revalorificat și înțeles în context contemporan.

„Publicul va putea, astfel, să înțeleagă mai bine atât simbolistica iconografiei ortodoxe din perspectiva scenelor asociate cu nașterea lui Hristos, cât și relevanța colindelor românești ce surprind într-o manieră populară sacralitatea ortodoxă. Pe lângă textele și melodicitatea colindelor, la realizarea unei atmosfere de sărbătoare contribuie și obiectele simbolice, precum costumele populare tradiționale sau instrumentele folosite de colindători. Expoziția își propune, așadar, să-i insufle publicului emoțiile specifice sărbătorii Crăciunului, o perioadă caracterizată de speranță, de bucurie și de iubire”, declară curatorul expoziției, Cristian Vechiu.

O secțiune specială în cadrul expoziției este dedicată peisajelor de iarnă care îmbogățesc arta românească. Viorel Mărginean, Marius Bunescu, Dimitrie Gavrilean, Gheorghe Vrăneanţu sau Ion Mirea sunt câteva dintre numele selectate. Călătorim, prin tușele lor, în vremea nămeților de altădată, iernilor tihnite și poveștilor la gura sobei.

Publicul este invitat să descopere și obiecte și costume valoroase din patrimoniul Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, reprezentative pentru portul de iarnă și de sărbătoare al românilor din diverse regiuni ale țării.

„Consumerismul predomină cam la toate categoriile sociale din mediul urban, asociat sărbătorilor religioase, transformându-le în carnaval, socializare și divertisment. Din păcate, și în mediul rural avem semne că se diluează obiceiurile și sunt înlocuite de “practicile orășenești”. Sigur că privind economic este benefic consumul acesta excesiv, însă să fim atenți la ce preț plătim pe termen lung. Acest eveniment este o contrapondere, este substanță versus superficial, este trăire versus secundă. Niciodată nu a fost nevoie mai mult ca acum, să explicăm ceea ce este evidență, să depunem efort pentru a continua ceea ce generație de generație s-a transmis, nealterat, nediluat si sigur că nu recontextualizat după modă”, declară Oana Zaharia, manager interimar al Institutului Național al Patrimoniului.

Tot în ziua vernisajului va avea loc de la orele 15:00 la 17:00, la Art Safari, dezbaterea științifică „Tradițiile de Crăciun în trecut și în actualitate. O perspectivă interdiciplinară”. Prelegerile vor fi susținute de Conf. Dr. Paulina Popoiu, director general Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Pr. Ștefan Zară, consilier cultural – Arhiepiscopia Bucureștilor, Dr. Cristian Vechiu, doctor în Teologie şi Studii Religioase al Facultății de Teologie Romano-Catolică – Universitatea din Bucureşti, Corina Mihăiescu, cercetător științific I, expert patrimoniu imaterial. Discuția va fi moderată de Maria Chiriță.

Despre Art Safari

Art Safari, upgraded by George, este susținut de Lidl, L’Oréal Elseve, Glo, Porsche, Kinder, Promenada Mall, Catena, Schweppes, Dove, Brâncoveanu, Regina Maria – Rețeaua de sănătate, Peroni, Voxility, Rosé Verité, Yamaha, Profiart – este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 15-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu. Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 14 ediții de până acum a înregistrat aprox. 570.000 de vizitatori. Mai multe detalii: artsafari.ro.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top