Aurora Liiceanu: ”Pe cine admiram, pe cine imitam”
Aurora Liiceanu va vorbi miercuri, 21 noiembrie, in cadrul intalnirii Intre noi, parintii despre modelele si reperele tinerilor, dar si despre relatia parinte – adolescent.
” Nimeni nu ramane imun la influente pentru simplul motiv ca nimeni nu traieste singur.
Faptul ca suntem fiinte sociale ne face de mici copii vulnerabili la influenta celor din jur. La inceput sunt parintii, apoi cercul celor care ne influenteaza se largeste din ce in ce mai mult, ajungand sa fie chiar lumea in care traim.
Fara indoiala ca orice copil in formare si orice adolescent preocupat de propria persoana, de felul in care se defineste, are nevoie de repere si de modele.
Uneori influenta acestora este neconstienta, alteori ea este constienta, fiind determinata de valorizarea pozitiva a unora si exprimata adesea prin admiratie.
Exista imitatie si exista apreciere. Parintii reprezinta prima instanta care poate deveni model de urmat pentru copii, mai ales atunci cand sunt mici.
Pe masura ce cresc si se maturizeaza, dobandind criterii prin care accepta sau resping anumite trasaturi de personalitate si anumite comportamente, nevoia de modele migreaza catre cei din jur sau catre cei promovati prin media.
Parintii trec pe planul doi pentru ca ei deja au fost “folositi”, iar atractivitatea se muta in mediul proxim sau in persoane cu notorietate.
Prietenii si colegii sunt la varsta adolescentei mai importanti decat parintii, pentru ca adolescentii au valori comune determinate de apartenenta lor la varsta.
Nu auzim adesea parinti spunand ca anturajul i-a stricat copilul, ca a fost influentat – de cele mai multe ori – in rau de prieteni?
Ideea de model interior – referitor la cine este o persoana – se „poarta” mai putin in zilele noastre fata de idea de model exterior, legat de aspectul fizic, de cum arata o persoana.
Cultura eu-lui este prioritar astazi o cultura a corpului, a imaginii. De aceea influentele grupului la varste din ce in ce mai mici si mai ales la preadolescenti si adolescenti sunt mult mai puternice decat influenta parintilor, precum si rolul imaginii lor.
Problema pierderii rolului formator al parintilor a fost de mult exprimata de cei care au criticat modernitatea.
Acum cincizeci de ani, ingrijorat de tendinta catre violenta a tinerilor si adoptarea unor comportamente de risc, Konrad Lorenz scria: “Modificarile la care structura familiei e supusa in cursul tehnologizarii continue pe care o cunoaste omenirea actioneaza in mod constant in directia slabirii contactului dintre parinti si copii”.
Tot el observa ca modelul patern la baieti este preluat de baieti de varsta mai mare, adesea pe criterii care nu au legatura cu structura personalitatii conform valorilor traditionale.
In ceea ce priveste problema autoritatii, Lorenz observa: „Numai atunci cand iubesti un om din adancul sufletului si privesti totodata in sus catre el esti in stare sa-ti insusesti traditia lui culturala.”
De buna seama, infiorator de multi tineri in plina formare din ziua de azi duc lipsa de o astfel de „figura a tatalui”. De cele mai multe ori, tatal adevarat nu face fata, iar marile aglomerari din cadrul scolilor si universitatilor fac imposibil ca vreun dascal stimat sa-i ia locul”.
Nevoia de repere ramane, dar modelele sunt efemere si lipsite de continut, spun psihologii, preocupati de criza educatiei si de relatiile disfunctionale intre generatii. Parintii ca model posibil rivalizeaza cu vedetele si starurile care se perinda peste tot, promovand neincetat schimbarea exteriorului, fara a aminti de valorile care tin de interior si care se exprima prin trasaturi stabile.
Am vazut odata un documentar in care o fetita de putin peste zece ani isi exprima dezacordul cu mama ei care facuse aproape o suta de operatii estetice ca sa semene perfect cu Cleopatra. Fetita spunea ca ea o vrea pe mama ei si nu pe Cleopatra.
Acest caz ne poate pune pe ganduri. In ce masura parintii negociaza cu adolescentii valorile modernitatii si in ce masura ei le dezvolta gandirea critica?”
Raspunsul la aceste intrebari ne poate conduce la gasirea unei solutii pentru a redeveni, ca parinti, modele pentru copiii nostri.
Despre modelele si reperele tinerilor, dar si despre relatia parinte – adolescent, doamna psiholog Aurora Liiceanu ne vorbeste miercuri, 21 noiembrie, in cadrul intalnirii Intre noi, parintii – de vorba cu Aurora Liiceanu. Pentru a obtine o invitatie la eveniment inscrie-te aici.